Un avion Lion Air cu 189 de oameni la bord s-a prăbuşit în mare la scurt timp după ce a decolat de la Jakarta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion aparţinând companiei Lion Air, cu 189 de oameni la bord, care călătorea de la Jakarta la Pangkal Pinang, în Indonezia, s-a prăbuşit în Marea Java, luni dimineaţă, potrivit Agenţiei de căutare şi salvare a ţării, citată de The Guardian.

GALERIE FOTO 

UPDATE Cele 189 de persoane de la bordul avionului de top Boeing 737 care s-a prăbuşit în largul Indoneziei luni dimineaţa ”probabil” sunt moarte, a apreciat, într-o conferinţă de presă, directorul operaţional al salvării indoneziene, relatează AFP.

Salvatorii au găsit ”rămăşiţe umane care nu mai erau intacte şi au trecut câteva ore, aşadar este probabil ca cele 189 de persoane (de la bord) să fie moarte”, a declarat Bambang Suryo Aji.

UPDATE Avionul a fost supus recent unor reparaţii, din cauza unor probleme tehnice, a declarat pentru AFP directorul Lion Air, Edward Sirait.

Aeronava „a fost reparată la Denpasar“, pe Insula Bali, iar „apoi a zburat către Jakarta“, a declarat el.

„Tehnicienii de la Jakarta au primit note şi au efectuat altă reparaţie, înainte ca (avionul, n. red.) să plece spre Pangkal Pinang“, a mai spus Edward Sirait.

Directorul Lion Air a subliniat că a fost vorba despre „o procedură normală“, transmite AFP, potrivit news.ro.

UPDATE Aeronava a cerut să revină pe aeroportul Capitalei, cu puţin înainte să se întrerupă contactul cu controlul aerian.

Anchetatorii iau în calcul toate posibilităţile: probleme tehnice, eroare umană, vremea sau varianta teroristă, însă directorul companiei a declarat că aeronava a avut probleme tehnice şi la un zbor cu o zi înainte, duminică.

UPDATE Resturi ale aeronavei, veste de salvare şi un telefon mobil au fost descoperite la două mile marine de coordonatele accidentului, au anunţat oficialii. Echipajele de salvare acţionează pe scenariul că avionul s-a scufundat.

UPDATE Ministerul de Finanţe al Indoneziei a declarat că la bordul aparatului de zbor se aflau şi 20 de oficiali.

UPDATE Compania Boeing a confirmat că ştie de accident. Modelul aeronavei prăbuşite, un 737 MAX 8, este o variantă îmbunătăţită a vechiului 737 şi a fost introdusă la nivel global în 2017.

Avionul Lion Air care s-a prăbuşit astăzi a fost livrat companiei aeriene în august, anul acesta.

UPDATE „Avionul s-a ridicat până la 1.524 de metri înainte să piardă şi apoi iar să câştige altitudine, ca mai apoi să cadă în mare.  A fost ultima dată înregistrat la 1.113 metri şi viteza urcase la 345 noduri,” conform agenţiei  Flightradar24.

Adâncimea apei în zona în care se crede că s-a prăbuşit avionul este între 30-35 de metri.

Imagine cu ramasite ale aeronavei Lion Air gasita in apa

 Imagine cu rămăşiţe ale aeronavei, găsite în apă FOTO AFP 

UPDATE Avionul transporta 189 de persoane-178 de pasageri adulţi, 3 copii, 2 piloţi şi 6 însoţitoare de bord şi s-a prăbuşit la 13 minute de la decolare. 

Ştirea iniţială 

„A fost confirmat că s-a prăbuşit,” a scris Yusuf Latif, un purtător de cuvânt al Agenţiei de căutare şi salvare, într-un mesaj pe telefon, după ce a fost întrebat de soarta aeronavei.

S-a pierdut comunicarea cu zborul JT610 la 13 minute după decolare, potrivit unui oficial. Aparatul de zbor era un Boeing 737 MAX, care poate transporta până la 200 de pasageri, conform serviciului de trafic aerian Flightradar 24.

captura

    

„Nu putem da nicio declaraţie la acest moment,” a spus Edward Sirait, şeful executiv al Lion Air Group. „Încercăm să adunăm toate informaţiile şi datele.” Acesta a mai menţionat că va fi dată o declaraţie oficială în cursul zilei de luni.

Avionul a decolat de la Jakarta la ora locală 06:20, luni, şi era programat să ajungă la Pangkal Pinang la 7:20.

Un ofiţer de trafic maritim a declarat pentru Jakarta Post că la ora 6.45 a primit informaţii de la un remorcher care ar fi identificat un avion prăbuşit în mare.

„La 07.15, remorcherul a anunţat că s-a apropiat de locul prăbuşirii şi echipa a văzut resturile aeronavei.”

Încă nu există date referitoare la pasagerii de la bord.

Aceasta este prima dată când avionul de tip Boeing 737 MAX este implicat într-un accident, aparatul de zbor fiind vândut la scară largă şi introdus în circulaţie în anul 2017.

Un purtător de cuvânt al Agenţiei pentru Dezastre din Indonezia a postat o filmare pe Twitter, cu ceea ce par a fi resturi ale avionului.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite