Noile provocări cu care se confruntă comuniştii chinezi la 70 de ani de la înfiinţarea Republicii Populare Chineze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Xi Jinping are un scop ambiţios pentru China: obţinerea unei „reîntineriri naţionale” ca naţiune puternică şi prosperă, până în anul 2049, când s-ar sărbători aniversarea de 100 de ani a domniei Partidului Comunist. Însă există o problemă: şi Donald Trump vrea să facă America din nou măreaţă.

Confruntarea dintre o putere în ascensiune şi una cu rol dominant pe scena globală este punctul central al unui nou set de provocări cu care are de-a face Partidul Comunist Chinez, la celebrarea a 70 de ani la putere, marţi. 

Probabil că partidul va fi la putere mai mult timp ca omologul său din Uniunea Sovietică, care a fost la guvernare vreme de 74 de ani, până la prăbuşirea sa din 1991, sub greutatea stagnării economice. În schimb, Partidul Comunist al Chinei a conceput o schimbare remarcabilă de politică, care a scos milioane de persoane din sărăcie şi a transformat ţara într-o forţă economică globală, în acelaşi timp înăbuşind vocile disidenţilor.

Însă această formulă, care i-a servit partidului în anii cu o creştere economică de două cifre, are nevoie de reîntinerire pentru că economia încetineşte, populaţia îmbătrâneşte şi ambiţiile lui Xi, atât economice, cât şi militare, se ciocnesc de interesele Americii. În retrospectivă, pe cât de dificili păreau la acea vreme, anii uşori ai Chinei s-au încheiat.

„Ultimii 30 de ani, au avut o idee destul de bună, câtă vreme partidul aduce o creştere economică puternică – fii pragmatic, menţine stabilitatea domestică, nu o da în bară, nu-ţi asuma riscuri mari – va fi bine”, a spus Minxin Pei, expert pe politică chineză la Universitatea Claremont McKenna din California. „Astăzi nu mai ştiu asta”.

În mare parte din perioada de creştere economică accelerată a Chinei, Statele Unite şi alte ţări dezvoltate erau dispuse să ajute cu tehnologie şi investiţii. Mulţi credeau că în timp ce China devenea mai dependentă de restul lumii, va fi atrasă în sistemul dominat de Occident, care guvernează relaţiile internaţionale. Pe această linie, China a intrat în Organizaţia Mondială a Comerţului, în 2001, acceptând să-i respecte regulile, în schimul unui acces mai bun pe pieţele de peste ocean. 

Chiar şi atunci, au existat voci care au avertizat că a-i permite accesul Chinei este o imprudenţă. Astăzi, din SUA până în Australia şi părţi ale Europei, acele voci au ajuns în prim-plan. 

Administraţia Trump, considerând China drept o ameninţare, a restricţionat accesul companiilor chineze la tehnologia americană şi a lovit importurile sale cu tarife, determinând Beijingul să impună taxe pe produse anericane, într-un război comercial care ameninţă economia globală.

Din punct de vedere militar, cele două naţiuni se joacă de-a şoarecele şi pisica în Marea Chinei de Sud, în timp ce Marina Chinei îşi extinde raza în apele care sunt de multă vreme patrulate de americani. China consideră că SUA, India şi alţii vor cu tot dinadinsul să-i oprească ascensiunea – sau, în mintea liderilor chinezi, întoarcerea legitimă la fosta sa poziţie de putere dominantă a Asiei, până forţele occidentale şi ulterior cele japoneze au ajuns în secolul al XIX-lea şi au provocat ceea ce China a numit un secol de umilinţă.

„China va continua să rezolve probleme prin cooperarea cu lumea exterioară, dar China trebuie să se pregătească să folosească bastonul pentru a-şi apăra drepturile legitime şi ceea ce a obţinut în ultimii 70 de ani”, a spus Li Qingsi, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Renmin din Beijing.

Pe de o parte, traiectoria Chinei sugerează că o ciocnire cu SUA este inevitabilă. Pe de alta, Xi nu a ţinut secrete ambiţiile sale de a face din China o putere economică şi militară redutabilă, răsturnând abordarea fostului lider Deng Xiaoping, care prefera ca Beijingul să aibă un profil internaţional discret. Guvernul lui Xi a spus că nu va fi intimidat de ameninţări, reacţionând la cererile SUA privind comerţul şi sporindu-şi prezenţa în Marea Chinei de Sud. 

Pei consideră că schimbarea de abordare a apărut în 2008, cu patru ani înainte ca Xi să ajungă la putere, atunci când China a debutat pe scena mondială ca gazdă a Olimiadei de la Beijing şi a ieşit relativ neafectată din criza financiară globală. 

Această nouă încredere şi hotărâre se va vedea complet marţi, atunci când tancuri şi rachete vor fi folosite într-o paradă militară de proporţii, ca parte a sărbătoririi a 70 de ani de la înfiinţarea Republicii Populare Chineze. Este un mesaj care este apreciat în plan intern, insuflând mândrie naţională, dar care alimentează temerile externe legate de China şi de intenţiile sale.

„Xi simte că China este acum suficient de puternică încât să se revanşeze pentru acei 100 de ani de umilinţă, despre care vorbeşte tot timpul, şi să fie o mare putere”, a spus David Zweig, cercetător şi profesor emerit la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hong Kong.

Partidul are de înfruntat şi provocări domestice. Încă dinainte de războiul comercial, era inevitabilă o scădere a creşterii economice. Politica unui singur copil, pe care partidul a introdus-o în jur de 1980, pentru a controla creşterea ăopulaţiei, a lăsat China cu mai puţini muncitori, care să susţină o populaţie ce îmbătrâneşte. Odată cu creşterea veniturilor, interesul publicului s-a mutat de la o îmbunătăţire a economiei la probleme privitoare la calitatea vieţii, acesta fiind unul dintre motivele pentru care Xi a făcut o prioritate din problemele de mediu.

Imagine indisponibilă
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite