Monştrii din Afganistan! Talibanii au decapitat o jucătoare de volei şi au postat fotografii pe reţelele de socializare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătoarea de volei  Mahjabin Hakimi
Jucătoarea de volei  Mahjabin Hakimi

Militanţi talibani au decapitat o jucătoare de volei şi au postat fotografii cu capul acesteia pe reţelele de socializare. Antrenorul Clubului de volei al municipalităţii din Kabul, unde juca victima, a confirmat că Mahjabin Hakimi a fost ucisă de talibani la începutul acestei luni.

Moartea îngrozitoare a tinerei a devenit publică doar recent, deoarece insurgenţii i-au ameninţat familia să nu spună nimănui despre cele întâmplate.

Dar când pe reţelele de socializare au fost publicate imagini cu ceea ce părea a fi capul tăiat al  jucătoarei de volei, antrenorul ei a decis să vorbească.

„Toate jucătoarele echipei de volei şi restul sportivelor sunt într-o situaţie disperată şi trăiesc cu frică”, a spus acesta.

„Toată lumea a fost forţată să fugă şi să trăiască în locuri necunoscute”.


FOTO Facebook

 Mahjabin Hakimi

Mahjabin a jucat pentru Clubul de Volei al Municipalităţii din Kabul înainte de preluarea puterii în Afganistan de către talibani la sfârşitul lunii august.

Antrenorul, care a dorit să nu-i fie făcut public numele, a spus că două fete din echipă au reuşit să scape, dar Mahjabin a rămas în urmă.

În septembrie, jucătoarele echipei naţionale de volei din Afganistan au anunţat că se ascund de insurgenţi.

Zahra Fayazi, care a fugit în Marea Britanie în august, a declarat că o membră a echipei a fost ucisă de talibani.

„Jucătoarele noastre care locuiau în provincii au trebuit să plece în alte locuri”, a declarat ea pentru BBC.

„Chiar şi-au ars echipamentul sportiv pentru a se salva pe ele şi pe familiile lor. Nu au vrut să păstreze nimic legat de sport. Le este frică.

„Multe dintre jucătoarele noastre care provin din provincii au fost ameninţate de multe ori de rudele lor care fac parte din mişcarea talibană sau sunt susţinătoare ale acesteia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite