Modernizarea Coreei de Nord: Liderul Kim Jong legalizează telefoanele mobile şi consumul produselor fast-food

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Jong Un, liderul nord coreean
Kim Jong Un, liderul nord coreean

În încercarea de a schimba imaginea ţării sale şi modul în care este percepută săraca naţiune, liderul nord coreean Kim Jong Un a decis relaxarea unor legi precum interzicerea folosirii de telefoane mobile sau consumul de  pizza.

În urma decesului liderului comunist Kim Jong II , nord coreenilor le-au fost interzise  activități precum vorbitul la telefonul mobil, obicei considerat infracțiune militară, similară unui atentat la siguranța națională.

Kim Jong Un se aseamănă cu tatăl său, fiind un conducător puternic și dedicat, însă este mai apropiat de poporul său, dorind să fie perceput ca un părinte iubitor, aşa cum a fost şi bunicul său, Kim Il Sung.

Deși are o vârsta fragedă pentru funcția pe care o ocupă, liderul suprem al Coreei de Nord se implică în viitorul tinerei generații, dorind să creeze o națiune care să fie raiul copiilor.

Cercetările sociologice indică o modernizare lentă a Coreei de Nord: în ultima jumătate a anului, numărul femeilor care poartă pantaloni, încălţăminte cu platformă sau cercei a crescut semnificativ, în timp ce telefoanele mobile încep să fie disponibile pe piaţa până acum închisă. Kim Jong Un a liberalizat şi consumul unor alimente anterior interzise pentru că erau „vestice”, precum pizza, cartofi prăjiți și hamburgeri, iar copiii se bucură de excursii gratuite la grădini zoologice, parcuri de distracții și concerte.

"Coreea puternică şi prosperă a viitorului, în care voi veţi fi stăpânii, va fi cea mai puternică ţară, unde în fiecare casă vor răsuna râsete, iar toată lumea va trăi în armonie", a declarat el în faţa a 20.000 de copii invitaţia la Phenian, cu prilejul ceremoniei care a marcat 66 de ani de la înfiinţaea Uniunii Copiilor din Coreea, la începutul acestei luni.

Prin propriul exemplu, liderul Coreei de Nord încearcă să-i influențeze pe oameni să adopte noul stil de viaţă, mergând prin parcurile de distracții sau prin restaurante de tip fast-food, şi încurajând activități care în trecut erau interzise.

O altă schimbare propusă de Kim, care îi asigură un loc în inima poporului său, este legea privind libertatea femeilor de a purta pantaloni în public, propusă tatălui său în anul 2010. Atunci, însă, singurele situaţii în care femeilor le era permis să poarte pantaloni erau atunci când acestea lucrau, în fabirici sau pe câmp. Orice altă femeie prinsă că poartă pantaloni pe stradă, primea un avertisment din partea poliţiei sau chiar amendă. „Uneori, atunci când eram prinse, poliţiştii ne tăiau pantalonii chiar acolo, în mijlocul străzii, pentru a-i transforma în fustă”, îşi aminteşte Park Ye-Kyong, o nord coreeană care s-a mutat în Sud încă din 2004.

Dar chiar şi în contextul acestor reguli stricte, femeile au continuat să ţină pasul cu moda şi obişnuiau să-şi vopsească părul sau să-l facă permanent. „Da, eram flămânde, dar dorinţa de a fi frumoasă exista în orice femeie”, spune Park pentru Daily Mail.

Cercetările arată că numărul femeilor care poartă pantaloni scurţi, cercei şi tocuri a crescut semnificativ, însă nu există o modalitate prin care poate fi determinat procentul populaţiei nord coreene care îşi permite achiziţionarea noilor produse sau cât de accesibile sunt acestea.

În urma cercetării realizate de Instituția Samsung Economic Reserch si publicată în Dailymail, rezultă că nord coreenii nu au încă posibilitatea de a-și permite anumite produse chiar dacă Guvernul afirma că toți cetățenii sunt egali.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite