Mărturia unei românce blocate în Thailanda, în mijlocul furtunii tropicale: O navă de război care trebuia să ne evacueze n-a mai putut ajunge la noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
furtuna thailanda

O româncă aflată în Thailanda în vacanţă, împreună cu familia, a povestit pentru Adevărul experienţa pe care o trăieşte pe Insula Koh Yao Yai alături de alţi turişti. Ea a rămas blocată în resortul la care este posibil ca autorităţile să nu mai poată ajunge până duminică.

Vreme de patru ore au fost efectuate demersuri pentru evacuarea turiştilor de pe Insula Koh Yao Yai, însă vremea instabilă a determinat autorităţile să renunţe la plan:

„Nu s-a mai întâmplat asta, pentru că furtuna a devenit din ce în ce mai puternică şi nu se mai puteau deplasa pe apă. Practic, la insula noastră ar fi trebuit să ajungă o navă de o capacitate mai mare, navă de război care a transportat în jur de 1000 de turişti de la o altă insulă până în Phuket“, mărturiseşte persoana aflată pe insulă.

Astfel, toate persoanele aflate în respectivul resort, deşi îşi făcuseră check-out-urile din hotelul în care erau cazate şi au primit pelerine de ploaie, iar bagajele le-au fost îmapchetate în folii, au fost nevoite să se întoarcă în camere şi să aştepte noi veşti până mâine dimineaţă.

„Noi am fost anunţaţi că trebuie să plecăm de pe insulă, că numai astăzi mai putem pleca şi până duminică nu s-ar mai putea duce nimeni în Phuket. Noi suntem pe o insulă care se numeşte Koh Yao Yai Resort, în regiunea Phang Nga. Este afectată de acest uragan, taifun. Se pare că zona asta nu a mai trecut prin astfel de momente în ultimii 30 de ani, practic, luna ianuarie ar fi trebuit să fie extrem de liniştitită, vară plină, cu cer senin, niciun petic de nor. Tailandezii de aici din resort ne spun că nu au mai văzut aşa ceva până acum“, a mărturisit sursa. 

Imagine indisponibilă

Românca ne-a povestit că guvernul thailandez a emis un comunicat în care se spune că până pe 5 ianuarie, ora 12, autorităţile nu se vor putea deplasa: „Nici bărcile de mare viteză, nici cele normale, nu mai pot circula, apa fiind foarte agitată, cu furtuni“. 

comunicat guvern thailanda

În zona în care se află românca plouă, bate vântul foarte puternic şi „cam toate casele din resort sunt chiar la buza oceanului. Se aude ca un vuiet“.  

Legat de modul în care au gestionat managerul şi adminstratorii resortului situaţia alarmantă, sursa a declarat: „Ideea este că noi am fost chemaţi de managerul hotelului la o întâlnire, cei care am fost trecuţi pe listă. Ni s-a spus că o să vină o navă militară de război cu capacitatea de 55 de persoane. Erau mai mulţi care voiau să plece, pentru că îşi pierd zborurile. 

Aeroportul din Phuket înţeleg că este închis pentru următoarele două zile. Această navă nu a mai venit, nu şi-a mai asumat, deşi trei-patru ore nouă ni s-a spus că va veni, ni s-au dat pelerine de ploaie, ne-au împachetat geamantanele, deci ei au fost foarte drăguţi. Asta a fost din partea lor, au oferit turiştilor câte o pelerină de ploaie şi au înfoliat geamantanele urmând să le transporte la această navă militară care ar fi acostat aproape de ţărm, iar ei cu două bărci de mare viteză ale resortului ar fi transportat geamantanele şi pe parcurs şi turiştii către nava miitară, capacitatea fiecărei bărci fiind de 20 de persoane. 

A fost o perioadă de cinci-şase ore când managerul şi personalul, reprezentanţii resortului veneau, vorbeau la microfon, au strâns toţi turiştii într-o încăpere şi au spus ce au de gând ei să facă pentru noi, că îşi vor asuma tot ce trebuie, să ne transporte în siguranţă pe nava respectivă, că o să ne ţină la curent cu toate, că orice nevoie vom avea să apelăm la ei, personalul a fost foarte drăguţ. Cumva, am simţit că sunt şi ei depăşiţi de situaţie în anumite momente, dar, prin firea lor sunt cumva mai calmi şi încearcă să mascheze. Nu poţi să citeşti pe faţa lor îngrijorarea“.

Imagine indisponibilă

„Problema e că spre seară furtuna a afectat Phuketul la orele când am fi trebuit să plecăm şi noi. Drept urmare, după ce am făcut check-out-ul, am achitat fiecare notă de plată, după ce am semnat, ni s-a spus că nu mai putem să plecăm, drept urmare fiecărei familii i s-a dat cheia înapoi să se reîntoarcă în camera pe care o avusese“, a adăugat ea.

Mulţi turişti au pierdut zborurile, iar alţii încearcă să plece mâine: „Sunt turişti care au bilete de avion pentru mâine, deci vor încerca să plece mâine, dar nu cred că va fi posibil, pentru că am intrat pe vreme şi arată tot aşa, furtună, mare agitată. Nu ştiu ce va fi duminică. Dacă va fi bine, probabil vom pleca mâine sau duminică dimineaţă. Eu am intrat pe vreme şi duminică de dimineaţă arată că ar fi ok să plecăm, dar după prânz încep iar furtunile. Cert e că veştile despre acest fenomen se schimbă de la jumătate de oră la jumătate de oră“. 

   

Întrebată ce simţea în momentele acelea de panică, dacă i-a fost teamă sau cum au reacţionat oamenii, ea mărturiseşte: „Eu, prin natura mea, sunt curajoasă. În schimb, în jurul meu am văzut persoane, de la adulţi până la copii, extrem de panicate. Este aici cineva cu mine căreia i s-a făcut rău, a luat pastile, a început să plângă când a sunat-o mama.

La interval de jumătate de oră ne spuneau că este ok şi că putem să plecăm, după aia ne spuneau că nu se poate, că va fi insula asta afectată direct. Se uitau pe telefoane şi ne arătau cum vine taifunul peste noi sau dacă ne ocoleşte. Se modificau informaţiile foarte repede. Oricum, e clar că în situaţiile astea se instalează haosul. Nu prea poţi să fii cu mintea limpede“.

„E posibil să nu putem pleca nici duminică de aici. În eventualitatea în care nu am pleca duminică, să zicem că am pleca luni şi aşa ar trebui să ne cumpărăm alte bilete de avion. Să vedem când se va deschide aeroportul, că este închis acum. Am înţeles că Phuketul este cumva lovit de această furtună puternică. A fost practic o decizie foarte bună să nu plecăm. Dacă la început ne-a părut rău că s-a anulat plecarea, acum am înţeles că noi ne-am fi dus fix în buza taifunului. Ar fi fost un risc maxim să plecăm, deşi timp de patru ore s-au făcut toate demersurile şi pregătirile în sensul acesta. Noi suntem cu bagajele făcute şi aşteptăm prima oră a dimineţii să vedem ce se poate face“, a mai declarat românca din Thailanda. 

Imagine indisponibilă

Amintim că numeroşi turişti sunt blocaţi vineri pe insule din Golful Thailandei rămase izolate de continent din cauza furtunii tropicale Pabuk, care mătură sudul acestei ţări din Asia de Sud-Est cu ploi torenţiale şi rafale violente de vânt, transmite AFP.

Pabuk este prima furtună tropicală din ultimii 29 de ani care loveşte sudul Thailandei în afara sezonului musonic. Furtuna s-a intensificat în ultimele ore cu rafale de vânt de până la 75 de kilometri pe oră şi valuri de cinci metri înălţime. A atins uscatul mai devreme decât s-a prevăzut, la ora locală 12.45 (07.45 ora României).

Autovehicule ale armatei au cercetat zonele de coastă din Nakhon Si Thammarat, joi seară, asigurându-se că nu sunt oameni rătăciţi ce trebuie evacuaţi din zonă.

În 1989, taifunul Gay a omorât peste 900 de oameni în Golful Thailandei.

Imagine indisponibilă
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite