Mărirea şi decăderea grupărilor yakuza. Povestea primului cap al mafiei japoneze condamnat la moarte

Mărirea şi decăderea grupărilor yakuza. Povestea primului cap al mafiei japoneze condamnat la moarte

Satoru Nomura primul cap al mafiei japoneze condamnat la moarte FOTO captură

În august anul acesta Satoru Nomura, 74 de ani, capul celei mai violente bande yakuza din Japonia, a fost condamnat la moarte stârnind o undă de şoc în lumea interlopă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gruparea mafiotă şi-a pecetluit însă singură soarta după mai multe acte criminale ce au întrecut măsura. Căderea i-a fost adusă de şeful său.
 
Gruparea Kudo-kai condusă de Nomura a aruncat cu grenade în cluburi şi a intrat cu camioanele în casele celor care au refuzat să plătească taxa de protecţie. A lansat un atac asupra unei fabrici Toyota şi a detonat un dispozitiv exploziv asupra biroului şi reşedinţei viitorului premier Shinzo Abe ai cărui acoliţi nu şi-au plătit datoriile faţă de organizaţie. Dar nu s-a dat înapoi de la crimă şi la un moment violenţele şi-au depăşit teritoriul devenind inacceptabile.
 
Yakuza este un termen umbrelă pentru grupările de crimă organizată din Japonia sau mafia. În prezent există 24 de grupări oficiale şi circa 26.000 de membri activi. Iar cel mai periculos, deşi mult diminuat, este Kudo-kai din oraşul Kitakyushu (sudul Japoniei).
 
Capul lor, Nomura, a ajuns la conducerea organizaţiei în anul 2000. De atunci au avut loc 114 atacuri asupra civililor care sunt puse pe seama organizaţiei, o parte din ele niciodată rezolvate.
 
Kudo-kai nu are nimic din percepţia europenilor a unei societăţi disciplinate şi politicoase, scrie Jake Adelstein în Telegraph.
 
Gangsterii au înjunghiat proprietari ai cluburilor de golf, au crestat feţele mama-sans (manageri femei) ai cluburilor de hostess care au refuzat să îi distreze, au intrat cu maşinile în cazinouri, au incendiat case şi firme, au împuşcat lideri de sindicat şi au rănit preşedinţi ai companiilor de construcţii care nu le-au dat o cotă parte din proiectele lor.
 
Au folosit arme, bâte, incendiere şi chiar otravă de şobolani.
 
Dar nu le-a lipsit nici subtilitatea şi au fost ingenioşi în felul lor lor unic - au jefuit bănci prin şantaj şi pisici. În anii 1990, o facţiune de 100 de membri ai Inagawa-kai yakuza s-a aşezat în faţa unei bănci înarmată cu pisici şi monezi de un yen - au început să învârtă pisicile de coadă şi să depună câte un singur yen creând un mare tărăboi.
 
Ca să scape de ei,  managerul băncii s-a lăsat convins să ofere un credit unei companii susţinute de grup. Este o metodă inteligentă de extorcare fără apel la cruzime. Dar violenţa este ameninţarea care de regulă asigură succesul mafiei. Iar Kudo-kai nu jucau niciodată la cacialma.
 
Jake Adelstein scrie despre yakuza din 1992 iar primul articol a fost despre extorcarea vânzătorilor stradali israelieni. Primul cap yakuza pe care a avut ocazia să-l cunoască l-a sunat pentru că avea nevoie de ajutor. Unii aveau onoare alţii erau doar infractori.
 
Apoi s-a ocupat de ştirile despre activitatea departamentului anti-crimă al poliţiei din Saitama. Membrii yakuza erau surse bune dar nu ofereau nimic gratis. Cei mai mulţi erau sociopaţi înalt funcţionali cu care mai bine nu aveai de-a face.
 
După o dezvăluire despre un cap yakuza în 2008, jurnalistul s-a aflat cinci ani sub protecţia poliţiei.
 
Gangsterii sunt iuţi la mânie. O conversaţie măruntă poate degenera într-o bătălie în toată regula când o vorbă spusă în grabă poate fi luată drept insultă ce se cere compensată.
 
O întâlnire obişnuită cu o sursă s-a transformat într-o luptă cu ambii protagonişti răniţi serios, care au rămas cu sechele - unul la coloană, altul la corzile vocale. Poliţia nu intra în discuţie fiind vorba de o sursă. 
 
 

Cine sunt yakuza

Vârsta medie a unui yakuza în zilele noastre este de 50 de ani.
 
De fapt „yakuza” înseamnă cineva care pierde la cărţi sau mai pe scurt „ratat”. Totuşi, în vestul Japoniei, bandele se numesc „gokudō” adică „calea supremă”. Poliţia le consideră însă pe toate la fel, şi anume „bōryokudan” sau grupuri violente.
 
Ele sunt la vedere - nici vorbă să fie societăţi secrete. Yakuza sunt reglementaţi şi monitorizaţi fără ca organizaţiile în sine să fie ilegale. Fiecare grup are logoul său corporatist imprimat pe cărţi de vizită.
 
Nomura a fost arestat în septembrie 2014 - din pricina lipsei dovezilor care să-l incrimineze direct a fost judecat pentru crimă şi tentativă de crimă asupra a trei persoane.
 
O curte superioară din Japonia a decis că el a comandat asasinatul şefului unei cooperative de pescuit care a fost împuşcat pe stradă, în 1998. Motivul: nu a oferit clanului Kudo-kai o parte dintr-un proiect de construcţii bănos.
 
Victimele care au supravieţuit au fost un căpitan de poliţie în rezervă responsabil de anchetele asupra gangsterilor, în care s-a tras pe stradă în aprilie 2012, un dentist înjunghiat într-o parcare (o rudă a liderului cooperativei pescarilor) şi o asistentă înjunghiată în cap în 2013. Aceasta a devenit o ţintă pentru că a efectuat o procedură de mărire de penis pentru Nomura - de pe urma căruia acesta s-a simţit umilit după ce a avut dureri şi considerată un eşec.
 

O mare uşurare

Deşi condamnarea lui Nomura a stârnit critică ca fiind doar pentru o crimă, de fapt, japonezii ce locuiesc pe teritoriul Kudo-kai au fost uşuraţi şi bucuroşi.
 
„Sper că va fi spânzurat la mare înălţime”, spune proprietarul unui bar. „A fost o vreme când îi respectam pe cei din Kudo-kai şi eram fericit să le plătesc câteva sute de dolari taxă de protecţie. Dar acele zile au luat sfârşit de câteva decenii. Îmi lipsesc yakuza de atunci”, a mărturisit el.
 
De fapt, gangsterii strălucitori din trecut nu sunt decât un mit, scrie Jake Adelstein. Fiecare dintre aceste grupuri se pretinde organizaţie umanitară - asociaţii fraterne ce menţin pacea şi luptă contra celor puternici, susţinând că nu se iau de civili. Este adevărat că a fost o vreme când  Kudo-kai coabitau paşnic cu membrii comunităţii - până la venirea lui Nomura, liderul celei de-a patra generaţii care a încheiat acea epocă iar în cele din urmă poliţia şi publicul general n-au mai fost dispuşi să le tolereze prezenţa.
„Yakuza nu sunt un rău necesar - sunt răul pur şi simplu. Cei mai mulţi sunt nişte gunoaie sociopate. E vremea ca ei să plece - să se ducă învârtindu-se”, spune Masataka Yabu, fost detectiv al diviziei anti-crimă organizată din Fukuoka care îl cunoaşte bine pe Nomura şi crimele de care e vinovat, pe care le-a anchetat de-a lungul anilor, fără a-l putea lega de ele.
Un lucru curios este că un cap de bandă nu a putut fi tras vreodată la răspundere pentru crimele oamenilor săi decât într-un tribunal civil. Pentru că responsabilii erau soldaţii, procurorii aveau şanse mici să obţină o condamnare într-o ţară cu o rată de succes de 99% - iar procurorii refuzau să pronunţe o sentinţă în afara unei mărturisiri a acuzatului.
 
Ei nu acceptau decât cazuri sigure - o situaţie de care au profitat yakuza care angajau cei mai buni avocaţi şi foşti procurori.
 

O greşeală fatală

Totuşi există o parte de adevăr - yakuza s-au schimbat odată cu timpurile. Cel mai puternic grup mafiot din Japonia, Yamaguchi-gumi din Kobe, are peste 100 de ani.
 
Statutul lor legal şi social al yakuza s-a transformat de la înfiinţare şi apoi ascensiune ca forţă majoră după cel de-al Doilea Război Mondial. 
 
În perioada de haos de după capitularea Japoniei, multe dintre victimele erei imperiale a Japoniei – coreenii, chinezii şi taiwanezii – au fost declaraţi cetăţeni terţi. Poliţia japoneză nu se putea atinge de ei.
 
După ani de opresiune, străinii rezidenţi au profitat de situaţie şi s-au răzbunat. Poliţia avea personal insuficient şi a fost recunoscătoare ca yakuza să preia o parte din sarcini.
 
La sfârşitul anilor 1940, grupurile yakuza au început să înfiinţeze firme de construcţii,agenţii de talente, întreprinderi imobiliare şi alte afaceri legitime. Dar ei se ocupau şi cu camăta, şantaj, angajări la negru şi pariuri.
 
Grupurile yakuza au structuri de putere diferite, dar funcţionează după aceleaşi reguli - femeile nu sunt acceptate, noii veniţi jură loialitatea unui „oyabun” (figură paternă), şef al organizaţiei. Relaţia este marcată cu un ceremonial.
 
Mulţi dintre yakuza sunt japonezi coreeni sau membri ai clasei proscrise care s-au confruntat cu discriminarea în Japonia de odinioară. Majoritatea grupurilor au fost – şi sunt încă – meritocraţii. Dacă ai muncit din greu, ai plăti cotizaţiile sau ai ispăşit timpul în închisoare, poţi avea o ascensiune rapidă.
 
Mulţi s-au alăturat atraşi de perspectiva „maşinilor elegante, femei frumoase, frica şi respectul semenilor lor şi mulţi bani”, potrivit unui fost membru. Cu toate acestea, zilele în care yakuza putea să se plimbe cu insignele şi cu o carte de vizită care stârnea teroarea în inimile oamenilor obişnuiţi s-au încheiat de aproape un deceniu. Vârsta medie a unui yakuza este de 50 de ani. Tinerii nu se mai alătură mafiei.
 
Japonezii îi văd încă ca pe nişte nelegiuiţi-eroi - ei sunt protagonişti în jocuri video, benzi desenate şi seriale populare.
 
Totuşi cetăţenii sunt înfricoşaţi să le rostească până şi numele în public. Gestul crestării imaginare de la ureche la bărbie înlocuieşte cuvântul.
Greşeala fatală pe care Nomura a făcut-o în timpul domniei sale a terorii a fost să orchestreze un atac asupra unui ofiţer de poliţie în retragere. „Întotdeauna au existat anumite tabuuri în lumea interlopă care au fost respectate. Atacarea unui ofiţer de poliţie – pensionar sau nu – a fost în afara limitei. Nu se punea problema ca poliţia să treacă asta cu vederea”, spune profesorul Hirosue, specializat în sociologie criminală, care a efectuat interviuri ample cu yakuza.
Un fost detectiv de poliţie adaugă: „Nomura este o persoană extrem de susceptibilă. Ofiţerul de poliţie  atacat de ei era un detectiv grozav şi unul dintre puţinii oameni care puteau vorbi cu Nomura faţă în faţă fără să tresară. Cu toate acestea, un yakuza expulzat din grup l-a înregistrat criticându-l pe Nomura – şi apoi i-a redat caseta lui Nomura, care a fost furios.”
 
În procesul lung al lui Nomura, iese la iveală un portret al unui bărbat care clocotea de furie în spatele aspectului său elegant. Nu era un gangster tipic.

Povestea lui Nomura

Născut în oraşul Kokura (parte din actualul Kitakyushu) în 1946, el provine dintr-o familie bogată de fermieri, fiind cel mai mic dintre patru fii. Tatăl său a fost un dezvoltator imobiliar priceput, iar lui Nomura nu i-a lipsit niciodată mâncarea sau confortul. Mic de statură,  purta mereu o sabie scurtă de lemn: era mortal cu ea. „Nomura the Stick” era porecla lui, deşi nimeni nu i-ar fi spus aşa în faţă. Era foarte multă mândru şi avea un temperament iute.
 
A început să fure maşini în gimnaziu, până când a fost prins şi trimis la un centru de detenţie pentru minori. La 20 de ani, Nomura a descoperit dragostea pentru jocurile de noroc. Şi-a deschis chiar şi propriul cazinou; era un jucător norocos şi un om de afaceri priceput. Nu era doar şeful cazinoului, ci şi bancomatul.
 
El împrumuta sume mari de bani clienţilor pe care aceştia le pierdeau. S-a lăudat că a câştigat 20 de milioane de yeni (130.000 de lire sterline) pe noapte şi 200 de milioane de yeni în cea mai bună noapte a lui.
 
Un membru de rang înalt al unei bande Kudo-kai i-a observat succesul şi l-a recrutat. În memoriile sale, el insistă că nu şi-a dorit niciodată să devină un cap yakuza de top sau chiar un yakuza. Dar când l-a întâlnit pe bărbatul care avea să-i devină oyabun – „naşul” – la o sală de jocuri de noroc, şi-a dat seama că va fi o mişcare inteligentă.
„Pentru a continua să pariez a fost mai convenabil pentru mine să fiu membru al unei bande.”
Nomura a avut un succes extraordinar ca gangster. Sub domnia sa, Kudo-kai şi-au extins teritoriul în Tokyo. Au câştigat comisioane la aproape toate proiectele de construcţii din zonă. Aproape fiecare comerciant şi afacere a plătit bani de protecţie. Organizaţia încasa milioane de dolari pe lună.
 
Dar, spre deosebire de respectatul său predecesor, Nomura a recurs rapid la violenţă. Cei care nu vor plăti bani de protecţie sau nu i-au oferit o parte din proiectele profitabile au fost atacaţi fără milă, la fel ca şi membrii familiei lor. În multe privinţe, el era asemănător cu infamul şef Yamaguchi-gumi Tadamasa Goto, care se delecta cu violenţa sadică, avea active de peste 100 de milioane de dolari şi, la un moment dat, era cel mai mare acţionar al Japan Airlines.
 
Nomura era, de asemenea, extrem de bogat. În 2014, avea echivalentul a 14 milioane de dolari (1,4 miliarde de yeni) în contul său bancar. Este un individ inteligent care apreciază vinul bun şi are o pivniţă în conacul său palat. El a fost numit „împăratul” de către gaşca lui – şi tratat ca unul.
 
Dar, spre deosebire de respectatul său predecesor, Nomura a recurs rapid la violenţă. Cei care nu voiau să plătească protecţie sau nu i-au oferit o parte din proiectele profitabile au fost atacaţi fără milă, la fel ca şi membrii familiei lor. În multe privinţe, el era asemănător cu infamul şef Yamaguchi-gumi Tadamasa Goto, care se delecta cu violenţa sadică, avea active de peste 100 de milioane de dolari şi, la un moment dat, era cel mai mare acţionar al Japan Airlines.
 
Nomura era, de asemenea, extrem de bogat. În 2014, avea echivalentul a 14 milioane de dolari (1,4 miliarde de yeni) în contul său bancar. Este un individ inteligent care apreciază vinul bun şi are o pivniţă la comandă în conacul său. El a fost numit „împăratul” de către gaşca lui – şi tratat ca unul.
În fiecare dimineaţă, când cobora din dormitorul lui, gangsterii se prosternau pe podea în faţa lui. Nu călătorea niciodată singur. Acoliţii îl escortau la golf după-amiaza şi la cluburi seara. Lăsa bacşişuri generoase şi a plătit generos pentru bunăstarea soţiei sale, a numeroaselor foste soţii şi a copiilor lor.
 
Membrii Kudo-kai închişi (cei care nu mărturiseau) erau recompensaţi cu promovări la eliberare. Nomura se asigura că familiile lor au tot ce au nevoie. Avea grijă de oameni. Dar ceea ce l-a făcut să aibă succes a fost modul brutal în care se ocupa de duşmanii săi - cei care îl turnau la tribunal.
 
Nomura a fost tăcut şi respectuos în cursul lungului său proces, dar când judecătorul Ben Adachi l-a condamnat la moarte, el şi-a arătat adevărata faţă. „Am cerut o decizie echitabilă şi un proces echitabil”, a mârâit el. „Nu este corect. Vei regreta asta toată viaţa.”
 
Nomura a făcut apel dar şansele lui sunt infime - chiar dacă va trage de timp nu o va putea face la infinit. Majoritatea publicului japonez susţine pedeapsa cu moartea şi nu există nicio simpatie pentru acest bărbat. Singura întrebare adevărată rămasă este care va muri primul: Nomura sau organizaţia pe care a condus-o timp de aproape două decenii? scrie jurnalistul  Jake Adelstein.
 

În urmă cu 10 ani, autorităţile au interzis afacerilor sau persoanelor să se asocieze cu un yakuza. Legile au fost concepute pentru a izola yakuza de societate, a spus Noboru Hirosue, un expert proeminent în sociologie criminală şi yakuza,citat de Washington Post. 

Membrii yakuza nu mai puteau deschide conturi bancare, să închirieze case, să obţină asigurare sau să cumpere telefoane mobile. Okita, care a părăsit cel mai mare sindicat, Yamaguchi-gumi, în 2014, a dezvăluit că represiunile au restricţionat şi familiile membrilor yakuza şi alţii din cercurile lor sociale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările