„Luptătorii străini” din Siria: dilema de securitate a UE (I)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine, la Luxemburg, pe agenda de lucru a Consiliului miniştrilor de interne şi justiţie va figura şi un punct cu adevărat exploziv: necesitatea de a trece la măsuri coordonate pe plan european împotriva fenomenului „luptătorilor străini” de naţionalitate europeană care se adună în număr din ce în ce mai mare în Siria.

Surse europene de nivel înalt ne-au prezentat o analiză complexă, de tip background (de aici şi imposibilitatea de a nominaliza sursele) tocmai pentru a trage un semnal de alarmă asupra situaţiei din acest moment şi a limitelor foarte serioase de intervenţie pe care le au autorităţile la nivel comunitar. Informaţii pe care le completăm cu date primite din alte surse concordante.

1. Contextul

- extrem de complicat, cel mai complicat şi mai amplu de până acum în comparaţie cu dimensiunea şi intensitatea evenimentelor din Afganistan sau Irak, spre exemplu. Pe plan politic, marea dilemă este de a şti dacă, în spatele sau în paralel cu acţiunea militară a opoziţiei siriene pentru răsturnarea regimului Assad, acţiune sprijinită diplomatic şi militar de UE, nu se desfăşoară ceea ce ar putea fi conflictul real, adică un alt episod major al multi-secularei confruntări între suniţi şi şiiţi. Caz în care Uniunea Europeană, după terminarea primei faze a evenimentelor şi probabila înlocuire de la putere a lui Assad, va avea de gerat o situaţie care va semăna cu cea din Irak sau Afganistan, dominată de lupte sângeroase pentru supremaţie pe bază confesională. Motivând ulterior şi acţiuni de tip Jihad, individuale sau de grup, pornind de la acuzaţii contra unora dintre ţările care au susţinut acest conflict.

- Context în care demnă de semnalat este o observaţie a unui oficial european care spunea că nu înţelege cum se face că, în condiţiile în care primesc un sprijin necondiţionat din partea occidentului, cei din brigada Al-Nusra (cea mai importantă grupare militară a rebelilor) au declanşat o retorică foarte importantă împotriva puterilor occidentale, mai virulentă chiar decît cea contra lui Assad…. 

2. „Luptătorii străini” . 

- Nu este un fenomen nou, căci cazuri relativ izolate de europeni convertiţi la islamismul fundamentalist au mai existat în Pakistan, Algeria, Libia, Yemen sau Mali. În cazul de faţă, relevantă este dimensiunea participarii: între 600-800 de persoane cu paşaport european luptă de partea insurgenţilor. Foarte interesante sunt însă şi ştirile că şi de cealaltă parte, cea a armatei guvernamentale, există luptători europeni într-un număr neprecizat (dar estimat de unele surse la câteva sute) , mai ales în brigadele create de Hezbollah care şi-a anunţat sprijionul pentru Assad în dorinţa de a deschide şi un front spre Israel.

- Europenii vin majoritar din ţări ca Germania, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Franţa. Sunt două mari categorii de participanţi: pe de o parte tineri proveniţi din zonele de emigranţi sau aflaţi la a doua generaţie din familii de emigranţi şi care şi-au păstrat cetăţenia iniţială alături de  cea a statului gazdă, pe de altă parte convertiţii la islam şi care provin din populaţia autohtonă a statelor respective. 

- Ajung în Siria fie direct prin Istambul sau prin Iordania, dar sunt cazuri în care trec mai întâi prin tabere de pregătire aflate în Tunisia sau Libia, spre exemplu. Este notată şi o intensificare a recrutării în ţări din zona Balcanilor, persoanele respective ajungând foarte uşor în Turcia şi apoi în Siria folosind liniile terestre.

Printre ei se află ideologi, idealişti, dar şi oameni care vor pur şi simplu să-şi demonstreze solidaritatea cu o rebeliune pe care, să nu uităm acest lucru, noi o susţinem în mod oficial…Tinerii care pleacă nu sunt de la început niştre luptători,dar există riscul ca, la faţa locului să întâlnească câteva dintre elementele cele mai primejdioase ale unui conflict care se eternizează

Gilles de Kerchove, coordonatorul UE pe probleme de anti-terorism

- o ştire interesantă este consemnată de revista Novâi Region care anunţă formarea unui grup de voluntari ruso-ucrainieni care vor să lupte împotriva insurgenţilor islamişti. Mass media din Ucraina a difuzat apelul locotenent-colonelului Serghei Razumovski, fost membru al serviciilor ucrainiene de informaţii şi au existat se pare răspunsuri pozitive din partea unor tineri din Rusia, Belarus, Moldova şi Ucraina , aşa cum notează MEDIAPART sub semnătura  lui Valentin Vasilescu, fost commandant adjunct al forţelor militare de la Aeroportul Otopeni. “Când turcii au înnăbuşit Bulgaria în sânge, au sosit voluntari din toată Rusia. Aceşti oameni nu vin pentru mâncare, medalii sau recompense, ci pentru a apăra legea ortodoxă” , a declarat Razumovski care anunţă că are deja la dispoziţie câteva mii de luptăori, mare parte cu experienţă militară profesională, cărora autorităţile siriene le-ar fi promis deja stimulente materiale. importante.

Mâine, detaliul măsurilor pe care le preconizează Uniunea Europeană…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite