Locuitorii capitalei Vietnamului sunt îndemnaţi să nu mai mănânce câini şi pisici

Locuitorii capitalei Vietnamului sunt îndemnaţi să nu mai mănânce câini şi pisici

O pisică în Hanoi FOTO EPA

Locuitorii capitalei Vietnamului sunt îndemnaţi de autorităţi să nu mai mănânce câini şi pisici, a căror carne este considerată o delicatesă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Biroul vicepremirului din Hanoi le-a transmis celor peste 7,5 milioane de locuitori ai oraşului să nu mai mănânce câini şi pisici, întrucât carnea acestor animale ajută la răspândirea unor boli infecţioase, precum rabia, şi ofensează turiştii străini.

„Sacrificarea şi consumul cărnii de câine şi de pisică a creat obiecţii printre turiştii şi vizitatori internaţionali ai Hanoiului, afectând imaginea unei capitale civilizate“, indică viceprimarul Nguyen Van Suu, semnalând totodată că trei persoane au murit anul acesta de rabie, probabil transmisă prin intermediul acestor animale.

Potrivit unor statistici municipale, Hanoiul numără circa 493.000 de câini şi pisici, dintre care 87,5% sunt ţinute ca animale de companie, iar restul sunt crescute pentru carnea lor, considerată o delicatesă de către unii vietnamezi, transmite agenţia de presă DPA, preluată de Agerpres în pagina electronică.

citeste totul despre: