Kim Jong-un, în drum către Hanoi, la summitul cu Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Jong-un FOTO EPA-EFE
Kim Jong-un FOTO EPA-EFE

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a părăsit sâmbătă Coreea de Nord, cu trenul, către Vietnam, unde urmează să participe, săptămâna viitoare. al al doilea summit cu preşedintele american Donald Trump, potrivit agenţiei ruse de stat Tass, citată de Reuters.

Agenţia rusă, care citează o sursă diplomatică, precizează că trenul blindat al conducătorului Republice Populare Democratice Coreea (RPDC) a părăsit Phenianul sâmbătă, către ora locală 17.00 (10.00, ora României).

În această călătorie - prin China - dictatorul nord-coreean urmează să parcurgă 3.500 de kilometri.

Kim urmează să parcurgă ultima parte a periplului său pe drum, de la Gara Dong Dang, la frontiera chineză, până la Hanoi.

La opt luni de la prima lor întâlnire istorică, la 12 iunie, în Singapore, Kim Jong Un şi Donald trump urmează să se revadă miercuri şi joi în capitala vietnameză.

Summitul ar putea să aibă loc la palatul prezidenţial - Government Guesthouse -, fosta reşedinţă a guvernatorilor Indochinei franceze în perioada colonială.

Hotelul Metropole, situat peste drum de palat, este avut în vedere ca posibil loc de rezervă al summitului.

La hanoi, Kim ar putea să fie cazat la Hotelul Melia, iar Trump la JW Marriott.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite