Kim Jong Un ordonă mobilizarea armatei pentru furnizarea de medicamente anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă / EPA-EFE
FOTO Arhivă / EPA-EFE

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a dispus mobilizarea imediată a armatei pentru a rezolva problemele „rezervelor de medicamente” în capitala Phenian, în timp ce opt noi decese cauzate de „febră” au fost înregistrate în Coreea de Nord. Anunţul are loc la patru zile după identificarea primul caz de COVID-19 în această ţară.

Potrivit lui Kim Jong Un, epidemia provoacă mari bulversări şi loveşte o ţară a cărei sistem de sănătate este unul dintre cele mai proaste din lume.

În prezent, Coreea de Nord nu dispune de niciun vaccin anti-COVID-19 şi de niciun medicament antiviral. Kim Jong Un s-a plâns duminică, în cadrul unei reuniuni de urgenţă a biroului politic, că "ordinele nu au fost corect executate încă şi că medicamentele nu au fost furnizate corect în farmacii", scrie Agerpres.

În plus, el a spus că farmaciile nu au respectat ordinul de a rămâne deschise non-stop. „Responsabilii guvernamentali şi serviciul public de sănătate care au ca sarcină aprovizionarea nu şi-au suflecat mânecile şi nu au înţeles criza actuală, mulţumindu-se să vorbească despre spiritul de dăruire în serviciul poporului", a mai declarat liderul unic.

Conform agenţiei oficiale de presă, bilanţul total este de 1.213.550 de cazuri de febră, 50 de decese şi cel puţin 564.860 de persoane sub tratament.

Regimul nord-coreean a spus că principala cauză a numărului mare de decese este "neglijenţa" oamenilor în „luarea de medicamente", pe fondul lipsei de cunoştinţe în privinţa variantei Omicron a coronavirusului şi a tratamentului corect, potrivit Reuters.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite