Iranul a testat o versiune a rachetei Sejil
0Iranul a testat cu succes o versiune ameliorată a rachetei cu rază medie de acţiune Sejil, Sejil 2, capabilă să atingă o ţintă aflată la distanţă de 2.000 km, a anunţat miercuri televiziunea de stat, informează Sky News.
Sejil este o rachetă cu două etaje, are o rază de acţiune de 2.000 kilometri şi foloseşte combustibil solid. Este una dintre cele două rachete cu rază medie de acţiune de care dispune Iranul, împreună cu Shahab-3, versiune derivată din Nodong-1, racheta nord-coreeană cu rază de acţiune de 1.800 kilometri.
Generalul Hossein Salami, comandantul forţelor aeriene ale Gardienilor revoluţiei, declara, în septembrie, că Teheranul va fabrica o versiune ameliorată a rachetei Sejil, capabilă să lovească Israelul.
Sejil are o rază de acţiune adecvată, o putere de distrugere şi o precizie deosebite şi este considerată unul dintre sistemele balistice cele mai dezvoltate. Este cea mai bună armă de catre dispun forţele iraniene, a spus acesta.
Statele occidentale sunt preocupate de programul balistic al Iranului, dezvoltat în paralel cu programul nuclear iranian.
Iranul şi-a intensificat programul de dezvoltare a rachetelor în ultimii ani, provocând preocuparea Statelor Unite şi a aliaţilor lor într-o perioadă în care este acuzat că încearcă să producă arma nucleară. Iranul dezminte acuzaţiile şi afirmă că programul lui nuclear are ca obiectiv producerea de electricitate.