Indonezienii votează în cadrul alegerilor parlamentare

Indonezienii votează în cadrul alegerilor parlamentare

Widodo salută simpatizanţii săi în Jakarta FOTO Reuters

Peste 180 de milioane de indonezieni votează, miercuri, în cadrul alegerilor parlamentare naţionale şi locale, unde peste 235.000 de candidaţi au intrat în competiţie pentru unul dintre cele 19.000 de locuri disponibile, informează BBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Principalele partide clasate în acest scrutin vor avea posibilitatea să şi desemneze candidaţii pentru alegerile prezidenţiale din 9 iulie.

Guvernatorul Jakartei, Joko Widodo, cunoscut în spaţiul public drept „Jokowi”, a impresionat în ultimele luni electoratul prin intermediul unei atitudini naturale şi pragmatice.

„Widodo provine dintr-o nouă generaţie de lideri indonezieni. Sper ca el să aducă schimbarea aici în Indonezia”, a spus şeful Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Indonezia, Andi Gani Nena Wea.

Din cauza amplasării statului, votul din Indonezia va avea loc pe trei intervale de timp diferite. Tot în acest context, un oficial din provincia Papua, Betty Wanane, a declarat pentru agenţia de ştiri Reuters că mai multe avioane care transpotau buletine de vot nu au mai ajuns la destinaţie.

Partidele care şi-au propus să desemneze şi un candidat la alegerile prezidenţiale trebuie să câştige scrutinul parlamentar cu cel puţin 20 la sută din voturi. Candidaţii care nu reuşesc să treacă de aceste praguri vor fi nevoiţi să apeleze la coaliţii.

În prezent, Partidul Democrat al preşedintelui indonezian, Susilo Bambang Yudhoyono, are cele mai mici şanse să câştige alegerile deoarece încrederea în această formaţiune politică a scăzut accentuat. Totodată, actualul preşedinte nu mai poate ocupa pentru a treia data consecutiv fotolilul prezidenţial, conform Constituţiei.

Indonezia este cea mai mare naţiune musulmană din lume şi cea mai mare economie din Asia de Sud-Est. Pentru a încuraja oamenii să iasă la vot, autoritaţile din Jakarta au hotărât ca ziua de miercuri să fie declarată drept zi de sărbătoare.


Citeşte şi:

FOTO Aventurier în Indonezia: Românul care experimentează traiul aproape primitiv al papuaşilor

Amator de călătorii exotice, timişoreanul Dragoş Dubina, în vârstă de 36 de ani, a plecat săptămâna aceasta în cea de-a treia expediţie în Indonezia. A lăsat viaţa corporatistă şi a ales să experimenteze traiul aproape primitiv al triburilor indoneziene.

Indonezia: evacuări în masă şi aeroporturi închise, după erupţia Vulcanului Kelud

Autorităţile indoneziene au dispus vineri evacuarea a sute de mii de persoane, iar trei aeroporturi internaţionale au fost închise, după erupţia spectaculoasă a Vulcanului Kelud, pe Insula Java.

FOTO VIDEO Misterul vulcanului albastru din Indonezia. Oamenii îşi riscă viaţa la poalele acestuia

Vulcanul Kawah Ijen din Indonezia este unul dintre cele mai spectaculoase forme de relief din lume, din interiorul său ieşind valuri de substanţe albastre. Motivul? O substanţă care se află în interiorul său.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: