India intră în carantină totală timp de trei săptămâni

India intră în carantină totală timp de trei săptămâni

Autorităţile le cer indienilor să stea acasă

Autorităţile indiene au impus carantină tottală totală a celor 1,3 miliarde locuitori ai săi. Asta, într-o ţară uriaşă care nu se arată deloc pregătită, prin infrastructura sa, să înfrunte provocarea pandemiei Covid 19  în zonele sale rurale, dar nici în suprapopulatele oraşe pe model de megalopolis.

Ştiri pe aceeaşi temă

Premierul indian Narendra Modi a anunţat, marţi, intrarea în carantină totală a întregii ţări, ceea ce înseamnă că 1,3 miliarde de locuitori vor trebui să stea în case timp de trei săptămâni, relatează BBC.
 
Măsurile intră în vigoare de marţi, de la miezul nopţii. „Dacă cele 21 de zile nu vor fi respectate, ţara şi familia voastră se vor întoarce cu 21 de ani în urmă”, a avertizat liderul naţionalist hindus, într-un discurs către naţiune transmis de televiziune.
 
Premierul Narendra Modi le-a cerut indienilor să respecte distanţarea socială şi să rămână în case. „Nu există alt mijloc de a scăpa de coronavirus”, a subliniat el. „Până şi un singur pas făcut afară vă poate aduce boala gravă a coronavirusului în căminul vostru”, şi-a avertizat Modi concetăţenii.
 
India ia aceste măsuri în condiţiile în care are 519 cazuri confirmate de coronavirus şi 10 morţi. Experţii consideră, însă, că acest număr este mult subestimat din cauza numărului mic de teste făcute în această ţară, a doua cea mai populată a planetei. 
 
Anunţul premierului indian vine după ce ce câteva state deja luaseră propriile măsuri pentru a limita răspândirea virusului: au introdus restricţii de circulaţie şi au închis serviciile neesenţiale. Inclusiv New Delhi şi Mumbai erau vizate de restricţii. 
 
Implicaţiile unei carantine totale în India sunt uriaşe, nu numai economic, ci şi social. Este o naţiune în care comunitatea înseamnă totul, iar a merge la templu, moschee sau biserică este o parte esenţială a vieţii de zi cu zi a multor indieni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: