Gripa chinezească, gripă comunistă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Xi Jinping FOTO EPA-EFE
Xi Jinping FOTO EPA-EFE

Cu câteva săptămâni în urmă, când epidemia de Covid 19 abia începea să-şi demonstreze virulenţa în Lombardia şi în Veneto, o ziaristă asiatică, pesemne chineză, a remarcat faptul că preşedintele SUA încetase să se mai refere la această boală ca la o gripă „chinezească” şi o numea, mai nou, după titulatura ei ştiinţifică.

- Nu-i aşa că, prin asta, vreţi, de fapt, să îndreptaţi abuzul lipirii unei etichete naţionale de o boală care nu are niciun fel de patrie; ci îşi are obârşia, ca toate celelalte de felul ăsta, în fojgăiala microbiană care înveleşte întreaga planetă?, l-a întrebat ziarista pe Trump - desigur, cu alte cuvinte - în timpul unei conferinţe de presă.

În buna lui tradiţie, americanul nu a răspuns la obiect, ci a felicitat, încă o dată, a N-a oară, conducerea de la Beijing pentru că „they`ve done a really great, great job at stopping the spread”. Apoi, a trecut la altele. Spre deosebire de momentul pe care îl trăim acum, la vremea aceea - cu doar câteva săptămâni în urmă - încă mai existau „altele”. Alte subiecte de care opinia publică se arăta interesată - în răspăr cu claustrarea şi panica cvasigeneralizate de astăzi.

Auzită reverberând în sala presei de la Casa Albă, pe fondul dramelor care se înmulţeau şi se înmulţeau în nordul Italiei, după dinamica unui bulgăre de zăpadă, întrebarea jurnalistei asiatice suna exotic. Asta ar fi trebuit, vasăzică, în opinia acelei tinere, să fie grija care să ne frământe pe toţi! Să fim atenţi să nu jignim amorul propriu al Chinei, asociindu-o cu boala care acoperea, meridian cu meridian, tot globul pământesc!

Fie că întrebarea aceea a fost adresată doar de un jurnalist obedient, aservit strategiei guvernului de la Beijing de a se spăla pe mâini de vinovăţia de a fi favorizat răspândirea acestei maladii, fie că era înrădăcinată în convingerile personale ale unei „sufragete” a corectitudinii politice - vigilentă, prin fişa postului, la conotarea cu nuanţe peiorative a unor adjective etnice - ea conţine germenii aceleiaşi diversiuni alunecoase.

În realitate, Covid 19 este - trebuie, pesemne, spus şi iar spus - o gripă genuin „chinezească”. 

Catalogarea aceasta - poate, la prima impresie, cam grosolană - e corectă din toate punctele de vedere. Şi al localizării geografice a primului focar de infecţie, şi al responsabilităţii morale purtate de cei care au încercat să-i minimalizeze, în primă etapă, gravitatea, şi al răspunderii politice a celor care au făcut posibilă intrarea acestui virus în lanţul morbidităţilor umane.

Fără să vrea, fireşte, dar din cauze care ţin de corupţia şi de abuzurile constitutive ale guvernării ei actuale, China şi doar China - mai exact Partidul Comunist Chinez - a dat foc unei planete întregi. 

În primul rând, China îngăduie pe teritoriul său organizarea unor târguri imunde de animale sălbatice, de felul celui din care a pornit şi pandemia actuală, şi cea din urmă cu şaptesprezece ani, de SARS, fiind printre puţinele ţări dezvoltate care permit desfăşurarea acestui comerţ sinistru, de o barbarie anacronică.

Animale vii - tigri, urşi, bursuci, pangolini, ratoni, veveriţe, ţestoase, şerpi, lilieci etc. - sunt martelate şi sacrificate în aceste oboruri supraaglomerate, pentru strania desfătare culinară a unor indivizi cu bani - sfidând cunoscutul risc al unei explozii epidemiologice cum e cea de acum.

Târgurile acestea au fost puse sub interdicţie după răspândirea molimii SARS, în 2003, apoi lăsate iarăşi de capul lor, până la ora crizei sanitare actuale, când au fost, din nou, suspendate.

E un adevăr banal, a cărui simplitate aproape că stă în calea propriei propagări: dacă aceste iarmaroace pestilenţiale ar fi fost scoase în afara legii, toţi cei morţi, rămaşi infirmi sau intraţi în faliment de pe urma Covid 19 şi-ar fi văzut şi astăzi, în linişte, de vieţile lor. 

Oricât ar părea de disproporţionat, în momentul de faţă, raportul dintre cauză şi efect, tot ceea ce întreaga omenire pătimeşte acum este consecinţa iresponsabilităţii, dusă la extrem, în această privinţă, a administraţiei de la Beijing. 

În al doilea rând, acelaşi Partid Comunist Chinez, prin spontanele lui mecanisme represive, le-a închis gura medicului oftalmolog Li Wenliang şi câtorva colegi de-ai săi din Wuhan, pentru că încercaseră să alarmeze societatea în legătură cu apariţia unui nou coronavirus, care făcuse victime încă din luna decembrie. 

În loc să le fie recunoscători şi să declanşeze, încă de atunci, o acţiune de masă pentru asanarea acestei infecţii, autorităţile chineze i-au chemat la poliţie pe medici, ca să le ţină demoralizante lecţii de „reeducare”, acuzându-i că au răspândit în paradisiaca societate comunistă zvonuri dătătoare de panică...

Nimeni nu poate spune dacă eradicarea virusului ar mai fi fost posibilă la acea dată, dar măcar curba exponenţială a răspândirii lui ar fi fost aplatizată mult mai din timp, deci şi trambulina de pe care el a sărit în restul lumii ar fi avut altă amplitudine, altă forţă de diseminare decât cea pe care, în cele din urmă, a avut-o. 

Desigur, lanţul global al responsabilităţilor referitoare la expansiunea acestei boli nu se opreşte în China.

Pentru scara enormă la care astăzi se desfăşoară dezastrul sanitaro-economic provocat de Covid 19, sunt mulţi alţi vinovaţi de găsit, dincolo de graniţele autocraticului stat asiatic - pe măsură ce a dat roată lumii, coronavirusul şi-a găsit noi şi noi complici cu ranguri înalte - dar asta nu estompează în vreun fel culpa originară a Chinei şi a discreţionarului ei Partid Comunist.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite