Gestul premierului Japoniei care a revoltat Coreea de Sud. „Onorează criminalii de război”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fumio Kishida, premierul Japoniei
Fumio Kishida, premierul Japoniei

Gestul făcut de premierul Japoniei a stârnit un val de reacţii în Coreea de Sud. Ministrul de externe sud-coreean a transmis chiar şi un mesaj prin care „îşi exprimă dezamăgirea profundă”.

Prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, a trimis o ofrandă la sanctuarul shintoist Yasukuni, considerat un simbol al militarismului japonez, anunţă Digi24.

Gestul făcut de premier a provocat o reacţie de dezaprobare a Coreei de Sud care şi-a exprimat „profunda dezamăgire şi regretul”.

„Guvernul (n. red. – sud-coreean) îşi exprimă dezamăgirea profundă şi regretul pentru faptul că liderii responsabili ai Japoniei au trimis din nou ofrande şi s-au recules la sanctuarul Yasukuni, care glorifică istoria de agresiune a Japoniei şi care onorează criminali de război. Guvernul nostru îndeamnă ferm Japonia să privească atent la istoria sa şi să dovedească o capacitate de reflecţie umilă şi sinceră căinţă pentru istoria ei”, a transmis ministerul de externe sud-coreean.

Sanctuarul Yasukuni este perceput şi de China şi de Coreea de Sud drept un simbol al militarismului japonez de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial dar şi al atrocităţilor comise de japonezi în China şi Coreea.

Sanctuarul onorează pe lângă cei 2,5 milioane de morţi din război şi 14 lideri militari japonezi condamnaţi pentru crime de război după 1945. Şi ofrande trimise anterior de oficiali japonezi au provocat răspunsuri dure din partea vecinilor Japoniei.

Kishida a mai trimis o ofrandă şi în octombrie, la puţin timp după ce a fost învestit în funcţia de premier, însă nu a vizitat sanctuarul personal, nici în timpul festivalurilor de primăvară, nici în timpul celor de toamnă. 

Vă recomandăm şi:  

Autorităţile din Shanghai relaxează uşor restricţiile: Locuitorii îşi pot părăsi casele, dar nu pot ieşi în afara cartierului

Alarmă falsă de invazie. O televiziune din Taiwan a transmis, din greşeală, că ţara a fost atacată de China

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite