FOTO VIDEO Cel mai lung pod maritim din lume, în valoare de 20 de miliarde de dolari, inaugurat de China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China a inaugurat, marţi, cel mai lung pod maritim din lume, cu o lungime de 55 de kilometri, după o investiţie de 20 de miliarde dolari şi lucrări ce au durat nouă ani, transmite CNN. Podul face legătura între oraşul chinez Zhuhai, Hong-Kong şi Macao.

GALERIE FOTO

Construcţia reduce timpul de călătorie la sub 40 de minute, de la patru ore cât dura anterior.

Iniţial, proiectul trebuia dat în folosinţă în 2016, dar dificultăţile tehnice au contribuit la amânarea termenului de finalizare. Construcţia include şi un segment foarte complicat din punct de vedere tehnic: un tunel submarin, între două insule artificiale, construit pentru a permite tranzitul vaselor comerciale în zonă

Inaugurarea a avut loc în prezenţa preşedintelui chinez Xi Jinping, iar deschiderea sa nu a fost lipsită de controverse de ordin politic. Multe voci din Hong Kong au subliniat că noul pod, alături de o linie feroviară de mare viteză deschisă recent între metropolă şi China, reprezintă o metodă prin care Beijingul îşi întăreşte controlul asupra oraşului care se bucură de o autonomie crescută în cadrul statului chinez.

La construcţia podului s-au folosit 400.000 de tone de oţel, de aproape cinci ori mai mult decât la celebrul Golden Gate din San Francisco.

În plus, podul a fost construit să reziste la super-taifunuri, la vânturi puternice şi la cutremure de până la 8 grade pe scara Richter. Autorrităţile chineze spun că realizarea acestui pod este parte a unui plan de constituire a unei zone metropolitane speciale - Greater Bay Area - care ar încorpora 11 oraşe din zona de coastă, cu 68 de milioane de locuitori, incluzând aici şi Macao şi Hong Kong.

Chinezii spun că va fi mult mai uşor pentru cei care fac naveta între China continentală şi oraşele insulare, fiindcă timpii de parcurs vor fi de peste patru ori mai mici. 

În Hong Kong există şi voci critice care spun că legăturile de transport deja erau bune şi că nu era nevoie de un astfel de mega-pod la care Hong Kong a contribuit cu o sumă foarte mare raportat la populaţie: 9 miliarde dolari.

Criticii mai spun că acest nou pod va duce numărul de turişti la cote inimaginabile şi oraşul va fi cu totul blocat. Hong Kong este vizitat anual de peste 50 de mlioane de persoane şi chiriile sunt cele mai mari din lume.

Investiţia este cel mai lung pod maritim, dar doar al şaselea cel mai lung pod din lume.

image
În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite