FOTO VIDEO Cum se antrenează femeile-soldat din linie întâi a armatei lui Kim Jong-un

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reuters
FOTO Reuters

La 60 de ani de la aniversarea armistiţiului dintre cele două Corei, sute de femei soldat din armata nord-coreenă au mărşăluit prin piaţa centrală din Phenian asemenea unor roboţi şi în pas cadenţat perfect sincronizat. Parada, care aminteşte mai degrabă de Germania nazistă sau Rusia lui Stalin, este rezultatul a sute de ore de exerciţii draconice.

Nimeni nu iese din linie, toată lumea păşeşte în sincron cu ceilalţi. În rânduri de câte 24, femeile-soldat nord-coreene, îmbrăcate în fuste scurte şi cu puşti în mână, au oferit un spectacol de zile mari la sfârşitul săptămânii trecute.

Fiecare membru al numeroaselor regimente feminine are părul tuns exact la fel, la nivelul gâtului. Aceeaşi „precizie” se întâlneşte şi când vine vorba despre uniformă, compusă din veston, fustă scurtă, până la genunchi, şi pantofi cu toc mediu. La piept, femeile din armata nord-coreeană poartă fie o medalie, fie două, în funcţie de experienţa lor. Pe beretă au o insignă cu o stea roşie, care apare şi pe steagul naţional.

Pentru ca totul să fie „la linie”, femeile-soldat au exersat sute de ore, timp în care sunt legate de mâini sau chiar de gât cu frânghie, scrie „The Daily Mail” în ediţia electronică.

Peste 10% din armata nord-coreeană este formată din femei şi există dezertori care susţin că, de fapt, cifra reală ar fi 40%. Având în vedere că armata numără 1,2 milioane de militari, se poate spune că numărul femeilor se ridică la circa jumătate de milion.

Femeile sunt tot mai prezente în companiile de linia întâi, însă majoritatea fac parte din unităţile psihologice, cele medicale şi în administraţia armatei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite