FOTO Viaţa în oraşele miniere din China, care se scufundă pe zi ce trece

FOTO Viaţa în oraşele miniere din China, care se scufundă pe zi ce trece

Xio Guoqiang, un fermier în vârstă de 50 de ani, în faţa satului său natal, Jining, din care dispar anual 20 de milioane de metri pătraţi. FOTO via CNN

„Ştiam că va veni şi ziua asta, dar nu credeam că va fi atât de curând”, spune Xiao Guoqiang despre momentul în care a descoperit o crăpătură uriaşă într-un perete al sufrageriei. Locuieşte în satul Jining din provincia estică Shandong, loc în care există numeroase mine de cărbune. Rând pe rând, aceste sate se scufundă. Xiao a fost obligat să-şi lase casa în urmă şi să plece din locul în care familia sa trăia de patru generaţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

La patru luni după ce terminase de construit o casă din cărămidă, cu două etaje, în satul său natal, Xiao a găsit o crăpătură în peretele sufrageriei, povesteşte el pentru CNN. Se aştepta la acest moment, auzise şi văzuse cum case din satele alăturate au avut aceeaşi soartă.
 
Jining este unul dintre numeroasele sate miniere din China, ale căror resurse din subteran alimentează statul care, din 2010, este cel mai mare consumator de energie din lume. 
 
Anual, mii de case devin de nelocuit după ce găurile rămase în urma exploatărilor se umplu cu apă. În urmă cu 10 ani, zona în care locuia Xiao era una agricolă. Acum, aceste gropi „consumă” 20 de milioane de metri pătraţi anual, potrivit Biroului pentru Resurse Subterane din Jining, motive pentru care aproximativ 100.000 de persoane au fost forţate să-şi părăsească locuinţele. 
 
Până în 2090, Biroul estimează că o treime din suprafaţa oraşului, care are dimensiuni comparabile cu cele ale Los Angelesului, va sucomba, iar peste cinci milioane de persoane vor fi nevoite să se relocheze. 
 
„Mă tem că oraşul se transformă în Veneţia estului”, spune fostul primar Li Guangsheng pentru cotidianul local „Qilu Weekly”. 
 
CITEŞTE MAI MULT
 
 
Un castel din cărţi de joc, în care banii din credite cu garanţii dubioase au construit autostrăzi-suspendate şi oraşe-fantomă. Aşa este descrisă acum China, care s-a transformat peste noapte din motorul creşterii economice mondiale în principalul factor de risc, spun economiştii.
 
Bursele din China şi-au continuat declinul şi marţi, iar fuga investitorilor a cauzat o scădere de 20% faţă de sfârşitul lunii mai.

„Fabrica lumii” începe să stea degeaba. Producţia din China scade pentru prima dată în 2013

Criza de creditare cu care se confruntă companiile din China şi problemele din sectorul bancar şi-au pus amprent asupra producţiei ţării. Pentru prima dată din noiembrie 2012, indicele managerilor de achizii - principalul indicator economic al activităţii industriale - se va contracta în iunie, sunt de părere economiştii.

Se clatină comunismul în China? Muncitorii învaţă să-şi ceară drepturile

Pasa proastă prin care trece economia chineză ameninţă pactul tacit dintre Partidul Comunist şi populaţie – chinezii acceptă restricţiile civice şi îngrădirea libertăţilor pentru locuri de muncă şi preţuri scăzute. Inflaţia ajunge la cote alarmante, iar mii de muncitori chinezi au învăţat să protesteze.

Piaţa imobiliară chineză, încă un pas spre prăbuşire

Preţurile locuinţelor au scăzut luna trecută în aproape jumătate dintre marile oraşe chineze, după ce oficialii de la Beijing au luat măsuri dure pentru a dezumfla bula imobiliară.

Începe sfârşitul pentru economia chineză?

Exporturile scad, creşterea economică a încetinit, iar piaţa imobiliară se clatină. PIB a crescut însă cu 8% în 2011. Are Beijingul motive să se îngrijoreze?
 

Crăpături adânci au apărut în pereții scolii generale din Jining, care a fost abandonată din această cauză. În 2005, guvernul a strămutat întreaga populație de 3.000 de persoane într-un sat din  apropiere. FOTO via CNN

Imagini din aceeasi galerie
  • Crăpături adânci au apărut în pereții scolii generale din Jining, care a fost abandonată din această cauză. În 2005, guvernul a strămutat întreaga populație de 3.000 de persoane într-un sat din  apropiere. FOTO via CNN
  • Una dintre cele mai mari gropi umplute cu apă va fi transformat într-un parc acvatic anul viitor. FOTO via CNN
  • Un fermier local și-a transformat casa, aflată chiar pe marginea unei gropi miniere umplute cu apă, în restaurant cu specific pescăresc. FOTO via CNN
  • Umplute cu apă, multe dintre gropile miniere au fost transformate în stațiuni. FOTO via CNN
  • Kong Guoqing își curăță plasa de pescuit în apropierea unei gropi miniere umplute cu apă. FOTO via CNN
  • Mulți fermieri se plâng de riscurile la care se expun atunci când lucrează în apropierea gropilor miniere uriașe. FOTO via CNN
  • Un fermier din satul Xigu spune că se teme că pământul îi va dispărea în curând. FOTO via CNN
  • Xio Guoqiang, un fermier în vârstă de 50 de ani, în fața satului său natal, Jining, din care dispar anual 20 de milioane de metri pătrați. FOTO via CNN
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările