Fără adversari: Un partid a câştigat toate mandatele parlamentare într-o ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După dizolvarea opoziţiei sub motivul „eliminării trădătorilor“, un partid dintr-o ţară din Asia a câştigat toate mandatele în alegerile parlamentare de duminică.

Partidul Poporului Cambodgian (PPC), condus de premierul Hun Sen, a reuşit în cinci ani să-şi crească prezenţa în Parlament de la 58% la 100%, obţinând toate cele 125 de mandate.

„Compatrioţii noştri au ales calea democraţiei“, s-a felicitat Hun Sen, reacţionând astfel la anunţul purtătorului de cuvânt al PCC privind câştigarea „tuturor locurilor din întreaga ţară“ cu o prezenţă de 82% la vot.

„Să vedem acum ce va face comunitatea internaţională“, a comentat rezultatele acestui scrutin Phil Robertson, directorul adjunct al filialei din Asia a ONG-ului Human Rights Watch.

Sam Rainsy, liderul principalului partid de opoziţie, desfiinţat recent, a cerut comunităţii internaţionale să aplice sancţiuni împtriva regimului Hun Sen.

„Pentru prima oară de la alegerile organizate de ONU în 1993, Cambodgia nu mai are un guvern legitim recunoscut“, a declarat el din Franţa, unde s-a exilat pentru a scăpa de închisoare.

Hun Sen a avertizat însă că nu va tolera contestarea rezultatelor.

PPC este varianta nouă a fostului partid comunist din Cambodgia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite