Epidemia de coronavirus. Preşedintele Xi Jinping solicită control sporit al ordinii publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Preşedintele chinez Xi Jinping a pledat, pe lângă mai mult control al internetului şi "stabilitate socială", pentru menţinerea ordinii în plină luptă contra coronavirusului, au anunţat sâmbătă mass-media de stat, citate de AFP.

Afirmaţiile sale vin în momentul în care nemulţumirea unei părţi a opiniei publice pare tot mai pregnantă în faţa gestionării unei epidemii care deja a contaminat 66.000 de persoane în China şi a ucis peste 1.500. 

Pe reţelele de socializare, cenzorii au permis să se răspândească criticile care îi vizează pe principalii responsabili politici locali din Hubei (centru), provincia unde este epicentrul crizei. 

Dar s-au grăbit să şteargă mesajele furioase şi apelurile la libertatea de exprimare, postate săptămâna trecută după moartea medicului, el însuşi contaminat, care a încercat să alerteze publicul la începutul epidemiei. 

Guvernul trebuie să "întărească (...) controlul informaţiilor online" şi "să-i amendeze pe cei care profită de (epidemie) pentru a lansa zvonuri", a indicat Xi Jinping într-un discurs din 3 februarie, dar publicat sâmbătă de agenţia de presă Xinhua. 

Termenul de "zvon" este folosit de putere pentru a denunţa ştirile false dovedite, dar şi orice informaţie deranjantă pentru Partidul Comunist Chinez (PCC). 

În materie de "stabilitate socială", trebuie "să crească profesionalismul Poliţiei", a declarat şeful Statului. El a făcut apel la reprimarea celor care profită de criză pentru a specula, pentru a se îmbogăţi, sau a vinde echipamente medicale sau medicamente contrafăcute. 

Xi Jinping a cerut în special membrilor Partidului să "îndrăznească să critice" alţi membri de partid care nu urmează instrucţiunile oficiale sau care eşuează în meseria lor.       

Responsabili locali din Hubei au plătit deja preţul pentru aceste ordonanţe prezidenţiale. 

Joi, cei doi principali şefi ai PCC din Hubei şi Wuhan, au fost concediaţi. Ei au fost foarte criticaţi de opinia publică, care le-a reproşat o reacţie prea întârziată în faţa epidemiei. 

Xi Jinping a fost relativ discret în primele săptămâni ale crizei. Dar, televiziunea de stat l-a arătat în fiecare zi prezidând reuniuni sau efectuând vizite pe teren, puterea proclamând "război popular" contra epidemiei. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite