Douăzeci şi nouă de morţi în nordul Chinei, în urma surpării unui restaurant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter
FOTO Twitter

Douăzeci şi nouă de persoane au murit China, în urma surpării unei clădiri în care se afla un restaurant, sâmbătă, la Xiangfen, în provincia Shanxi (nord), iar căutările în dărâmături s-au încheiat duminică, relatează AFP.

Drama a avut loc în timp ce un octogenar îşi serba ziua de naştere în restaurant, potrivit autorităţilor, scrie agenţia chineză oficială de presă China Nouă.

În total, 57 de persoane au fost scoase dintre dărâmăturile restaurantului Juxian, între care câteva zeci erau rănite.

Şapte persoane au fost rănite grav, potrivit agenţiei, care precizează că viaţa nu le este în pericol.

Postul public de telviziune CGTN a precizat că aceste căutări, la care au participat 700 de persoane - pompieri, militari şi locuitori -, au fost oprite duminică dimineaţa.

Clădirea avea două niveluri, parter şi un etaj. În imagini publicate de presa chineză, clădirea este total distrusă. Porţiuni întregi de ziduri s-au surpat în mijlocul restaurantului.

Cauza surpării era necunoscută imediat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite