Disputa teritorială dintre China şi Japonia. Beijingul a demarat noi operaţiuni militare în apropierea insulelor Senkaku

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Insulele Senkaku continuă să acutizeze tensiunile dintre cele mai mari economii asiatice. Beijingul se arată tot mai agresiv faţă Japonia şi a decis să intensifice acţiunile militare navale în apropierea insulelor nelocuite.

Japonia a acuzat mai multe nave chineze că au fixat radarele folosite în mod normal pentru ţintă asupra unui vapor japonez în Marea Chinei Orientale. 

Ministerul Apărării de la Beijing a respins acuzaţiile şi a subliniat că intruziunea Japoniei în apropierea vaselor Chinei a fost motivul pentru care tensiunile s-au acutizat. 

De cealaltă parte, oficialii niponi nu acceptă explicaţiile Chinei şi spun că astfel de acţiuni sunt periculoase. 

În ultimele trei luni, relaţia dintre cele două mari puteri asiatice s-a deteriorat considerabil, tensiunile fiind accentuate de disputa teritorială. 

Situate la 200 de kilometri nord-est de Taiwan şi la 400 de kilometri vest de Insula Okinawa, aceste insule nelocuite sunt în schimb extrem de bogate în resurse energetice. China a propus Japoniei exploatarea lor în comun, însă partea japoneză a respins oferta. 

Insulele Senkaku, denumite Diaoyu de chinezi, se află în centrul unei dispute între cei doi vecini.

Analiştii spun că există pericolul unui incident militar, în care să fie atrase şi Statele Unite şi care ar influenţa negativ economia din spaţiul Asia-Pacific şi s-ar resimţi şi în Europa. 

Dar un război comercial este un pericol şi mai mare decât o confruntare militară, deoarece cele două ţări sunt foarte dependente una de alta din punct de vedere economic. 

Criza diplomatică dintre China şi Japonia are o miză economică uriaşă, relaţiile comerciale dintre cele două state asiatice depăşind 340 de miliarde de dolari pe an. 

În decembrie, o aeronavă chineză a survolat Insulele Senkaku din Marea Chinei Orientale, marcând prima intruziune în spaţiul aerian nipon de la cel de-al Doilea Război Mondial. Departamentul de Forţe de Apărare Aeriene al Japoniei a mobilizat imediat mai multe avioane de luptă F-15, care au decolat către arhipelag.

"Aceasta este prima încălcare a spaţiului nostru aerian de către un avion chinez de când ne amintim", a explicat pentru AFP un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Apărării.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite