Debalansare majoră de forţe în Asia de sud-est: Filipinele renunţă la un acord militar strategic cu SUA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte şi preşedintele american Donald Trump, în noiembrie 2017, la Summitul ASEAN Foto EPA EFE
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte şi preşedintele american Donald Trump, în noiembrie 2017, la Summitul ASEAN Foto EPA EFE

Anunţul este oficial şi echivalent cu o explozie de mari proporţii: printr-un mesaj transmis Ambasadei americane de la Manila, Statele Unite au fost notificate de către guvernul Filipinelor despre intenţia de a pune capăt unui acord militar de importanţă strategică. Cu aceeaşi ocazie, americanii au fost anunţaţi că au la dispoziţie 180 de zile în acest sens.

Aşa cum a declarat Teodor Tocsin, ministrul filipinez al afacerilor externe, este vorba despre Visiting Forces Agreement (VFA) din 1999, în termenii căruia, printre multe alte, avioanelor şi navelor militare americane li se asigură acces liber în Filipine, americanilor li se acordă facilităţi de viză, precum şi prevederea ca, în caz de comitere de delicte sau infracţiuni, militarii americani să nu poată fi urmăriţi sau judecaţi în Filipine.

Dar efectul cel mai important se va simţi altundeva şi aici este miza enormă a mişcării de refuz amorsate de Manila: este vorba despre permisiunea oferită armatei americane în 2014 de a începe construcţia a două baze proprii la Subic Bay şi Clark. În caz de definitivare a proiectelor, ele ar fi constituit doi pivoţi strategici în apropierea imediată a Chinei, completând şi întărind capacităţile ofensive ale bazelor din Japonia şi Guam, situate totuşi destul de departe (2.500 de km) de epicentrul a ceea ce poate deveni oricând o zonă de operaţiuni.

De mai mult timp, preşedintele Duterte ameninţa că va rupe relaţiile cu SUA, dar nimeni nu credea că se va ajunge aici, mai ales că, datorită resurgenţei islamiste, fusese nevoit să apeleze la australieni şi la americani în obţinerea unui sprijin militar de urgenţă.

Situaţia din momentul respectiv chiar era foarte complicată pentru guvernul de la Manila, complet surprins de amploarea ofensivei declanşate de forţele islamiste care au atact şi apoi au ocupat oraşul Marawi de pe insula Mindanao. Sosirea trupelor aliate a asigurat succesul armatei filipineze în preluarea controlului.

Dar asta nu l-a împiedicat pe preşedintele filipinez ca, începând cu 2016, să ameninţe în mod regulat cu ruperea tratatului militar cu SUA, tensiunile existente trecând brusc la altă scară în momentul în care, acum, a anunţat deja că refuză invitaţia preşedintelui Trump de a participa la un Summit SUA-ASEAN (Asociaţia naţiunilor din Asia de sud-est) care urmează să aibă loc luna viitoare. Refuzul anunţă o schimbare politică majoră în echilibrul zonal, căci ASEAN reprezintă cea mai importantă şi mai veche formulă asociativă pe care, în mod tradiţional, se puteau baza Statele Unite. Mai mult, prin această decizie, devine oare actuală valoarea mesajului conex transmis de preşedintele Duterte, adică nevoia unei alianţe cu China şi Rusia?

În acel moment, apare şi un mesaj prin care secretarul de stat american Mike Pompeo încearcă să salveze situaţia, reamintind valoarea acordului de securitate::

Construcţia unor insule şi activităţile militare ale Chinei în Marea Chinei de Est vă ameninţă suveranitatea şi, în consecinţă, mijloacele voastre de subzistenţă, în aceeaşi măsură ca şi cele ale SUA. În acest context...orice atac armat împotriva forţelor filipineze, împotriva avioanelor sau navelor sale din Marea Chinei de Est va activa obligaţiile mutuale de apărare definite în termenii Art.4 din Tratatul nostru de apărare reciprocă“.

Degeaba, Duterte nu cedează, iar acum criza a atins un moment de paroxism văzut ca un succes al mişcărilor naţionaliste şi de stânga din Filipine, dar declanşând şi o reacţie puternică de contestare din partea celor care pun la îndoială capacitatea Filipinelor de a-şi asigura securitatea doar cu ajutorul propriilor forţe, subliniind în acelaşi timp şi efectul destabilizator al deciziei în raport cu întreaga arhitectură militară şi de securitate din zonă.

Prima reacţie a americanilor a fost foarte prudentă şi extrem de convenţională: „Este vorba despre o decizie gravă cu implicaţii importante pentru alianţa dintre SUA şi Filipine. Ne vom gândi foarte bine la cea mai bună metodă de a avansa interesele noastre mutuale“ - s-a afirmat într-un comunicat al Ambasadei SUA în Filipine.  

În drum spre Bruxelles, unde trebuie să participe la reuniunea miniştrilor apărării din NATO, Mark Esper, secretarul american pentru apărare, a declarat că „tocmai am primit notificarea respectivă. Nu sunt prea entuziasmat de lucrurile astea. Trebuie s-o analizăm, să o disecăm din perspectivă politică, militară, vreau să aud părerile comandanţilor militari, dar dacă doriţi să aflaţi părerea mea, acţiunea lor (a filipinezilor, n.n.) este regretabilă... Nu ştiu dacă acest lucru este legat neapărat de China“.

Lucrurile sunt deosbit de sensibile şi complicate chiar dacă acest acord aflat acum în centrul scandalului nu este singura înţelegere militară între cele două ţări. Dar este evident că anularea sa va pune o problemă enormă în ceea ce va însemna orice tip de cooperare sau colaborare militară date fiind noile condiţii restrictive care ar urma să apară. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al lui Duterte a anunţat că preşedintele filipinez nu a vorbit cu Trump şi că nu e nevoie de niciun fel de răspuns din partea guvernului american pentru ca procesul de reziliere să continue. Preşedintele a declarat că „a venit timpul ca noi să ne bizuim pe propriile noastre resurse, să ne întărim propriile capacităţi de apărare“.

Deocamdată situaţia este departe de a fi lămurită, dar este clar un singur lucru: este greu sau imposibil de crezut că preşedintele filipinez putea lansa un atac de asemenea anvergură fără să fi obţinut nişte asigurări economice şi militare extrem de ferme. Nimeni nu ştie încă amplitudinea promisiunilor şi angajamentelor respective şi, mai ales, absolut nimeni nu poate să prevadă dacă respectivele acorduri sunt şi sustenabile. Pe de altă parte, tonalitatea aproape neutră a răspunsului american prevede că, într-adevăr, problema este într-atât de amplă încât e nevoie de consultarea mai multor factori interni în SUA, dar şi de o discuţie (asta ar fi cea mai urgentă) cu partenerii din ASEAN care ştiu cel mai bine care este valoarea mişcării amorsate de filipinezi.

Oricum, dacă e vorba de baze chineze şi ruseşti în Filipine, atunci se schimbă întreaga logică militară şi de securitate din zona extinsă Asia-Pacific.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite