Cursă contracronometru pentru găsirea avionului F-35 prăbuşit în Marea Japoniei: de ce se tem americanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un avion F-35A prezentat la un spectacol aviatic în Australia FOTO EPA-EFE
Un avion F-35A prezentat la un spectacol aviatic în Australia FOTO EPA-EFE

După accidentul din Marea Japoniei, China şi Rusia au o oportunitate rară de a afla date despre avionul american de ultimă generaţie F-35A Lightning II, scrie presa americană.

China şi Rusia, două puteri rivale Statelor Unite, au şanse mari să obţină informaţii despre avionul F-35A Lightning II, construit de Lockheed Martin.

Această ocazie, destul de rară, a apărut după părbuşirea unui aparat de zbor de acest tip în Marea Japoniei, la 9 aprilie. Respectivul avion aparţinea armatei japoneze.

„China şi Rusia sunt pregătite să plătească scump pentru recuperarea avionului“, s-a alarmat pe Twitter un fost funcţionar din Senatul american.

În ziua prăbuşirii, un jurnalist specializat în chestiuni militare anunţa lansarea „uneia dintre cele mai mari operaţiuni submarine de spionaj şi contraspionaj de la sfârşitul Războiului Rece“, în scopul recuperării navei.

F-35A Lightning II este cel mai costisitor şi cel mai sofisticat avion militar din zilele noastre. Acest aparat poate rămâne invizibil sistemelor de detectare ale inamicului şi poate viza mai multe ţinte simultan. Aproximativ 300 de exemplare de acest tip sunt în serviciu în prezent, fiecare dintre ele costând circa 88 de milioane de euro, notează Fox News.

The Aviationist scrie că este imposibil să faci o copie în baza pieselor găsite în mare, dar acestea pot oferi „informaţii interesante“.

O parte a cozii aparatului a fost găsită pe suprafaţa apei a doua zi de la producerea accidentului. Autorităţile japoneze încă nu au nicio veste despre pilot.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite