Cum a devenit China o putere globală

China a reuşit în ultimele decenii, pe fondul scepticismului Occidentului, să schimbe modelul economic şi să devină o putere de rang mondial, iar acum statul comunist încearcă să ajungă pe primul loc în pofida ostilităţii SUA, scrie cotidianul The New York Times.

În toamna lui 1984, în perioada incertă care a urmat decesului lui Mao, un grup de studenţi la facultăţi de economie din China s-au adunat într-o staţiune montană situată lângă Shanghai. Acolo, în pădurile de bambus din Moganshan, studenţii aveau o întrebare presantă: Cum va putea China să ajungă din urmă Occidentul? 

Şi au găsit o soluţie: fabricile trebuiau să atingă cotele stabilite de stat, dar puteau vinde orice produceau suplimentar la orice preţ doreau. A fost o propunere inteligentă şi radicală de evitare a economiei planificate. Ideea a fost preluată şi pusă în practică, încet încet de autorităţile de partid şi de stat.

„În prezent, China este pe primul loc în lume la numărul mare de proprietari de locuinţe, la numărul utilizatorilor de Internet, al absolvenţilor de colegii şi, după unele criterii, al miliardarilor. Sărăcia extremă a scăzut sub 1%. O naţiune care era izolată şi săracă a devenit cel mai important rival al Statelor Unite după destrămarea Uniunii Sovietice. Lumea a crezut că va schimba China, dar succesul Chinei a fost atât de spectaculos încât a schimbat lumea", notează NYT.

"Astăzi asistăm la o competiţie epocală. Preşedintele Chinei, Xi Jinping, aplică o agendă mai agresivă pe plan internaţional în timp ce intensifică modalităţile de control pe plan intern. Problema Beijingului este mai puţin cum să ajungă din urmă Occidentul, ci mai degrabă cum să fie pe primul loc - mai ales în noua perioadă marcată de ostilitate americană“, mai scrie publicaţia.

Economiştii americani erau sceptici, subliniind că erau necesare politici specifice economiei de piaţă, în caz contrar existând riscul blocajului economic din cauza birocraţiei. Dar China a trimis cadre de partid la studii în Statele Unite şi în alte ţări pentru a se întoarce cu abilităţi despre funcţionarea modelului economic occidental. De asemenea, a fost îmbunătăţit accesul la educaţie în China.

Pe parcurs, elita de partid a acumulat bogăţie, astfel că a început să accepte privatizările şi tranziţia de la economia planificată. În prezent, sectorul privat din China produce peste 60% din profitul economic al ţării şi angajează peste 80% din forţa de muncă urbană.