Criza rachetelor cubaneze la ralanti

Pentru a proteja SUA şi aliaţii săi din NATO de pericolul Coreei de Nord şi pentru a preveni proliferarea nucleară, administraţia Trump trebuie să pună capăt unei politici prin care, simultan, se suvenţionează cu ajutoare şi se sancţionează guvernul lui Kin Jong-Un. Lumea este în faţa celui mai mare pericol de război nuclear de la criza rachetelor din Cuba. SUA trebuie să acţioneze decisiv.

Toţi ochii sunt îndreptaţi spre Peninsula Coreeană. Odată cu creşterea tensiunilor, actorii din zonă îşi consolidează alianţele sau reacţionează diplomatic la posibilele scenarii politico-militare. În acelaşi timp, guvernul de la Beijing, aliatul tradiţional al paranoicului regim comunist nord-coreean, publică avertismente pentru generalii nord-coreeni. Dintre scenarii, patru se evidenţiază: (1) creşterea sancţiunilor economice împotriva Phenianului; (2) consolidarea apărării anti-rachetă a Coreei de Sud şi Japoniei; (3) acţiuni militare chirurgicale - utilizarea rachetelor de croazieră; (4) lovirea în zbor a rachetelor pe care le testează armata nord-coreeană. În acest context, toţi cei 100 de senatori au fost convocaţi la Casa Albă, din motive de securitate, pentru o informare asupra situaţiei din Peninsula Coreea. Informarea a fost făcută de Secretarul de Stat Rex Tillerson, Secretarul Apărării, Jim Mattis, Directorul Comunităţii de Informaţii, Dan Coats, şi preşdintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, generalul Joseph Dumfort. Analiştii militari de la Pentagon estimează că în Coreea de Nord, la graniţa cu Coreea de Sud, s-ar afla echipamente militare, ascunse în caverne sau în depozite, printre care între 10 şi 25 sunt arme nucleare împreună cu vehiculele de lansare, avioane cu reacţie, şi importante resurse de artilerie acompaniate de forţele militare necesare. Deasupra acestora, stocurile de arme, stocurile de arme chimice ale Coreei de Nord sunt impresionante, la fel ca şi posibilele arme biologice. La acestea se adaugă capacităţile de război cibernetic ale Phenianului. Coreea de Nord dispune de întreaga gamă de arme convenţionale şi de război hibrid.

SUA, prin vocea preşedintelui Donald Trump, a declarat că toate opţiunile militare şi non-militare sunt pe masă. Aşa cum a demonstrat-o în Siria, Washingtonul este pregătit să lanseze o acţiune militară unilaterală împotriva Coreei de Nord, în vederea stopării programului nuclear al acesteia. Poate fi o acţiune cu doar o singură ţintă şi anume facilitatea nucleară unde se pregăteşte experimentul. Suntem, se pare, în faza premergătoare Războiului din Golf din 2003. Este o fază în care planificatorii militari de la Pentagon pregătesc scenariile viitoarelor acţiuni militare. De asemenea, vecinii Coreei de Nord se tem că o lovitură aeriană asupra echipamentelor nucleare ale Phenianului ar putea contamina regiuni întregi din jurul Peninsulei. Din surse neconfirmate, China a mobilizat peste 100.000 de de militari din Forţele Armate de Eliberare Populară (PLA) la graniţa cu Coreea de Nord. Ruşii din regiunea de graniţă cu Coreea de Nord au remarcat trenuri cu echipamente militare, în special tancuri şi transportoare blindate, îndreptându-se către regiunea Primorschi via Habarovsk. Ţările care au graniţă comună cu Coreea de Nord (Rusia, China, Coreea de Sud) sunt îngrijorate că în cazul unui conflict ar putea fi ţintele unui exod pentru zeci de mii de nord-coreeni, dintre care mulţi pot fi agenţi ai Phenianului care să profite de oportunitate pentru a se infiltra. Rusia şi Statele Unite au avut miercuri o ciocnire diplomatică în Consiliul de Securitate, pe marginea unui proiect de rezoluţie al Washingtonului de a condamna ultimul test (eşuat) cu rachetă balistică al Coreei de Nord. Surse diplomatice au relatat că delegaţia Chinei a fost de partea Statelor Unite.

FOTO EPA

În cazul unui atac punctual, Coreea de Nord va răspunde cu un atac, cel mai probabil, împotriva Coreei de Sud (Seul este în raza de acţiune a artileriei de câmp Nord Coreene). Dacă se aşteaptă un astfel de răspuns, atunci lovitura iniţială trebuie să cuprindă toate ţintele care pot răspunde cu un atac împotriva Coreei de Sud. Aceste scenarii implică o construcţie militară diferită de ceea ce există la ora actuală în Peninsulă, dar şi o implicare a altor actori regionali, precum China şi Japonia. În consecinţă, Pentagonul a reconsiderat planurile de deplasare a 3 grupuri de luptă navală constituite în jurul portavioanelor USS Carl Vinson[1], USS Ronald Regan, care a finalizat perioada de mentenanţă în baza navală de la Yokosuka, şi USS Nimitz. De asemenea, USS Washington este la ora actuală la baza din Southern California, pregătit pentru o nouă misiune în Pacificul de Vest, el trebuind să înlocuiască portavionul USS Carl Vinson în zonă. O lovitură asupra instalaţiilor nucleare, dar şi asupra celor militare poate include, pe lângă folosirea rachetelor de croazieră, şi folosirea aviaţiei militare cu care sunt dotate portavioanele americane (între 80-90 avioane de diferite tipuri- F/A 18 Super Hornet, avioane pentru război electronic EA-6B Prowler, avioane de avertizare timpurie E2-C Hawkeye, avioane de luptă anti submarin S-3B Viking, elicoptere SH-60/HH-60 Seahawk şi avioane de transport C-2A Greyhound).

Ordinul de marş pentru grupul naval de luptă USS Carl Vinson a fost dat pe 8 aprilie de Amiralul Harry Harris, Comandantul Forţei Navale SUA din Pacific. Pe 11 aprilie, Amiralul Harry Harris s-a întâlnit la Pentagon cu Secretarul Apărării James Mattis, iar acesta a declarat la finele convorbirii, în faţa reporterilor, că:

„Modificarea programului de exerciţii al grupului USS Carl Vinson nu se datorează unui eveniment întâmplat în apele Coreei de Sud.”

Şi Mattis a continuat:

„El (n. A.G. portavionul) staţionează în Pacificul de Vest, unde operează de-a lungul şi de-a latul arealului, şi acum navighează spre nord pentru că noi credem că este oportun să fie în acea zonă. Nu există o motivaţie specifică pentru această deplasare”.

Iniţial, USS Carl Vinson a desfăşurat exerciţii cu forţele australiene în arealul Oceanului Indian. Acum două săptămâni, portavionul a trecut prin Strâmtoarea Sund, între insulele indoneziene Sumatra şi Java, fiind la 3500 de mile marine de Peninsula Coreea. USS Carl Vinson a fost însoţit de distrugătoarele Michael Murphy şi Wayne E. Meyer şi de crucişătorul Lake Champlain. De remarcat că în grupul de operaţiuni al portavionului USS Carl Vinson nu sunt nave echipate cu sistemul Aegis de supraveghere şi cu interceptoare SM-3 pentru a doborî rachete balistice intercontinentale. Distrugătoarele japoneze JS Samidare şi JS Ashigara sunt prevăzute cu radare care detectează rachetele şi cu sisteme care le pot intercepta. Cele trei distrugătoare sud-coreene, clasa Sejong the Great, care s-au alăturat grupului operativ, nu au capabilităţi anti-balistice.

Kim Jong-Un, tânărul lider al Coreei de Nord

Care sunt riscurile unei lovituri militare asupra Coreei de Nord

SUA îşi bazează planurile operaţionale pe posibilele scenarii de răspuns ale Phenianului în sudul Peninsulei. Pe de o parte, răspunsul Coreei de Nord va fi necesar pentru că guvernul vrea să-şi păstreze credibilitatea în faţa conaţionalilor, dar şi să demonstreze capacitate de apărare şi de contraatac al armatei Coreei de Nord, iar, pe de altă parte, liderul Kim Jong-Un nu vrea să-şi delegitimezeze adminstraţia sau mai bine zis vrea să evite o lovitură de palat. De fapt, lovitura de stat face parte dintr-un posibil scenariu, scenariu extrem de avantajos care nu necesită victime colaterale.

Printre scenariile de război luate în considerare sunt loviturile cu muniţie de precizie, lansată de pe submarine sau de pe avioane, împotriva locaţiei de la Yongbyon, unde se află reactorul nuclear nord-coreean, cel care produce plutoniu pentru armamentul nuclear nord-coreean. Ash Carter şi William Perry au scris, într-un raport din 2002, că acesta poate fi lovit fără a cauza eliberare de substanţe radioactive. O altă opţiune este folosirea avioanelor invizibile de tip B-2. Acestea pot ataca facilităţile de la Punggyeri, o zonă muntoasă în partea de nord-est a ţării unde s-au desfăşurat precedentele teste nucleare. Având protecţie faţă de radarele nord-coreene, B-2 poate lansa bombele bunker buster care străpung construcţiile de beton armat. În aceste scenarii militare, Seulul nu va evita un baraj de artilerie sau unul cu rachete cu rază scurtă de acţiune din partea nord-coreenilor. Sud-coreenii vor răspunde cu sistemele de rachete Patriot şi cu rachete de pe navele situate în largul Mării Chinei de Est.

O acţiune la nimereală (!?). Problema scenariilor este că datele despre Coreea de Nord sunt puţine. Nu se cunoaşte situaţia strategică reală din Coreea de Nord, iar impredictibilitatea liderilor este covârşitoare. Nu se pot face judecăţi de precizie despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în Coreea de Nord. Impredictibilitatea a crescut odată cu venirea nepotului lui Kim Il Sung. Singurele date sunt aduse de sateliţi şi de defectorii nord-coreeni care au trecut prin China.

Estimarea victimelor. Cineva poate spune - „Vezi, ei (nord-coreenii n. A.G.) nu pot răspunde din cauză ca le este frică de consecinţe” - declara Bruce Klingner, profesor la Heritage Foundation, fost adjunct al şefului CIA între 1996-2001, atunci când preşedintele Bill Clinton a considerat că este posibilă o lovitură împotriva Coreei de Nord care dezvolta arme nucleare. Tot el a continuat cu ceea ce pot nord-coreenii să declare: „Hei băieţi, jocul a început (către americani n. A.G.) Nu poţi garanta ceea ce Nord Coreea poate face”. Scenariile militare au estimate victime de zeci şi zeci de mii de civili şi militari. Este un scenariu contra-cronometru referitor la construcţia de rachete balistice intercontinentale care să lovească SUA. Administraţia de la Washington trebuie să decidă cât de urgentă este ameninţarea. 2020 este un prag final pentru această dezvoltare de rachete balistice. Deşi nord-coreenii au 1000 de rachete balistice, încă nu le-au testat. Preşedintele Richard Nixon a luat în considerare o lovitură nucleară cu rachete tactice în 1969, când nord-coreenii au doborât un avion de recunoaştere american, conform documentelor declasificate în 2010, dar a renunţat până la urmă.

Cum spuneam mai sus, zona de nord a Coreei de Sud, inclusiv capitala Seul, se află în raza de acţiune a artileriei terestre nord-coreene, la 54 km de graniţă, şi are o populaţie de 10 milioane de locuitori. Un atac cu rachete nord-coreene, ce pot fi interceptate de sistemele antiaeriene de tipul THAAD sau de tipul Patriot, este un risc acceptabil, la fel ca şi o incursiune a forţelor speciale nord-coreene în zona de graniţă a Coreei de Sud. Şi nu numai cele doua dar chiar şi o lovitura navală poate fi un risc acceptabil. Acestea fiind unele din riscurile unui eventual răspuns al Phenianului la un atac extern. Riscul cel mai mare este atacul asupra centralelor nucleare (peste 30) ale Coreei de Sud. Atacul asupra a 2 sau 3 din acestea ar afecta radioactiv întreg spaţiul cuprins între Japonia şi graniţa vestică a Chinei. Coreea de Sud este întotdeauna în alertă când vecinii din nord fac teste nucleare sau cu rachete de orice fel. Acum, preşedintele interimar al Coreei de Sud a ordonat măsuri speciale la graniţa de nord. Coreea de Nord are în arsenalul propriu rachete de tipul NODONG 1 cu o rază estimată de 1300 km, rachete NODONG 2 cu o rază estimată de 1500 km, presupuse a fi operaţionale, rachete TAEPODONG 1 cu o rază estimată la 2000 km, operaţională şi TAEPODONG 2, cu o rază 4000-8000 km, în dezvoltare. Coreea de Nord nu numai că fabrică astfel de muniţie, dar şi exportă, pentru ea războiul din Siria fiind o mană cerească. Astfel, arme de tot felul, de la măşti de gaze la rachete, sunt expediate în Siria pe rute navale, uneori, în 2012 şi 2013, interceptate de turci. Piloţii de elicoptere nord-coreeni au luat locul celor sirieni care au dezertat, iar consilierii militari nord-coreeni sunt prezenţi în punctele critice din teatrul de operaţiuni din Siria.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump

Reacţia Chinei

Ochii sunt aţintiţi asupra reacţiei militare sau diplomatice a Beijingului (eventuala retragerea a oficialilor chinezi de la Phenian). Oricum, Air China, una din companiile aeriene care zboară la Phenian, şi-a anunţat încetarea zborurilor începând cu 17 aprilie. Nu se ştie dacă lipsa de pasageri sau presiunile economice au determinat această soluţie. De asemenea, schimbările din planul de vizită în Asia a vicepreşedintelui SUA, Mike Pence, sunt semnificative pe lângă accelerarea dialogului Washington-Beijing. Ambele ne semnalează un iminent atac asupra Coreei de Nord (nu şi când acesta va avea loc!). Vicepreşedintele american Mike Pence şi-a petrecut sărbătorile de Paşte cu soldaţii americani din Coreea de Sud şi a vizitat DMZ - zona de demarcaţie militară de la graniţa dintre cele două Coreei - informându-se asupra situaţiei militare şi politice din zonă. În timpul vizitei, Pence a declarat că:

„Phenianul este bine să nu testeze răbdarea şi puterea aramtei americane în regiune. De asemenea a declarat că era răbdării (faţă de Phenian n. A.G.) a trecut”.

Toată lumea aşteaptă să vadă ce va aduce nerăbdarea strategică a preşedintelui Donald Trump. Ziarul Times nota: „Când ambiţiile naţionale, egoul personal şi armele de distrugere sunt într-un mix, oportunităţile pentru calcule greşite sunt deosebit de multe”. Într-un interviu dat pentru ziarul New York Times, Robert Litwak de la Centrul Internaţional Woodrow Wilson declara: „avem acum în Peninsula Coreeană criza rachetelor cubaneze în relanti”. Criza rachetelor coreene durează de mai mult timp decât cea cubaneză care a durat numai 13 zile.

„Suntem la un punct important de inflexiune spunea Litwak. Coreea de Nord este în spirala strategică a construcţiei unei rachte balistice intercontinentale (ICBM) care poate lovi SUA. Trebuie să acţionăm acum. Este greu de crezut că un stat cu o economie de mărimea oraşului Dayton, Ohio, poate avea până în 2020 jumătate din arsenalul nuclear al Angliei şi capacitatea de a lovi SUA” - declara Litwak.

Problema Coreei de Nord nu este creată de administraţia Trump, ea a fost moştenită de la predecesorii săi Clinton, Bush şi Obama, dar Trump vrea s-o rezolve. Litwak descrie situaţia prin trei posibile scenarii: utilizarea acţiunilor militare, acceptarea unei astfel de situaţii şi negocierea.

Să le luăm pe rând aşa cum le vede profesorul Litwak.

Bombardarea Coreei de Nord şi a locurilor de dispunere a rachetelor prezintă riscul escaladării într-un nou război coreean, de data aceasta unul nuclear, cu peste un milion de victime estimate. În facilităţile nucleare nord-coreene sunt depozitate încărcături nucleare care pot dispersa, în întreaga zonă, un nor radioactiv. Alternativă la această soluţie este aceea de a accepta ceea ce se întâmplă, ceea ce înseamnă în mod normal intrarea Coreei de Nord în grupul puterilor nucleare actuale. Deci, ceea ce ne rămâne pe agendă acum este negocierea. Dar cine va negocia: Rusia, China sau SUA? Va folosi Trump modelul lui Obama, care a negociat un acord cu Iranul pe care l-a caracterizat ca cel mai prost acord negociat vreodată (?!). Obama a avut aceleaşi opţiuni pe masa negocierilor şi nu a făcut altceva decât să facă o tranzacţie, cu iranienii, în adevăratul sens al cuvântului. Iranul a acceptat să oprească timp de 15 ani procesul de îmbogăţire a uraniului şi de folosire a acestui la dotarea rachetelor sale în schimbul unei ridicări semnificative a sancţiunilor administrate de-a lungul timpului.

Regimul de la Phenian vede arsenalul său de rachete balistice ca pe biletul lor pentru supravieţuire. Unul din specialiştii americani în armele nucleare Jeffrey Lewis declara:

„Strategia lui Kim depinde de utilizarea armelor nucleare înainte ca forţele speciale americane sau rachetele de croazieră să lovească unităţile unde sunt dispuse armele nucleare. El trebuie să lovească primul dacă vrea să supravieţuiască.”

Deocamdată, administraţia de la casa Albă pune presiune pe liderii de la Beijing pentru a-l aduce la masa tratativelor pe vecinul lor nord-coreean. Liderii politici şi militari de la Beijing au limite în ceea ce pot face şi în ceea ce vor să facă. Comportamentul liderilor nord-coreeni este unul nediplomatic, jignind o delegaţie de diplomaţi chinezi la începutul acestei luni. În acelaşi timp, relaţiile dintre cele două Coreei sunt la cel mai jos nivel de la armistiţiul semnat în 1953. „China poate creşte cât de cât presiunea economică prin reducerea schimburilor comerciale, a turismului şi a ajutorului în produse alimentare ca să-i mulţumească pe liderii de la Washington, decât să-l dezarmeze pe Kim” - declara Yanamei Xie, un analist politic al firmei Gavekal Dragonomics. În orice caz, menţinerea lui Kim la conducerea Coreei de Nord înseamnă un buffer între Beijing şi forţele americane din Coreea de Sud. Ceea ce-i ţine pe nord-coreeni împreună este permanenta ameniţare a populaţiei de către administraţia Kim cu o posibila invazie a americanilor şi sud-coreenilor. Coreea de Nord este unul dintre cele mai izolate state din lume, fiind considerată cel mai mare lagăr în aer liber de pe Planetă. Regimul comunist fondat de bunicul actualului dictator se menţine la putere cu ajutorul unui regim de teroare absolută şi control strict asupra presei şi informaţiilor care ajung la supuşii săi. China, care a participat la construcţia iadului comunist din Coreea de Nord în timpul lui Mao Zedong şi care a rămas, în ultimii ani, singurul susţinător al regimului de la Phenian, pare că şi-a abandonat şi ea pionul regional.

Sistemul de apărare antirachete THAAD/ Foto: EPA

Preşedintele Xi Jinping nu a făcut niciun comentariu public cu ocazia vizitei la Palm Beach, Florida, la invitaţia omologului american. În schimb, preşedintele Trump a avertizat că va acţiona singur împotriva Coreei de Nord dacă Beijingul nu-i va da ajutorul solicitat. Atacul din Siria cu rachete de croazieră, survenit în timpul dineului oficial între Xi şi Trump sugerează că americanii vor reacţiona indiferent de soluţia pe care Beijingul o va adopta. Flexarea muşchilor pentru descurajarea lui Kim este o practică utilizată de SUA şi în timpul administraţiei Obama. Fostul locatar de la Casa Albă a ordonat de două ori deplasarea portavionului USS Washington în zona Marii Galbene pentru a-l intimida pe tatăl lui Kim, Kim Jong-il. Este un déjà vu! În schimb, soluţia sancţiunilor împotriva firmelor şi a băncilor chinezeşti, care asigură valuta necesară dezvoltării programelor de armament, va duce la implicarea guvernului de la Beijing sau, în cel mai rău scenariu, la deteriorarea relaţiilor sino-americane. Se pare, însă, conform unor surse diplomatice, că în interiorul administraţiei de la Beijing există un curent dur împotriva liderului nord-coreean. De asemenea, Beijingul, împreună cu Seulul, a hotărât să întărească sancţiunile împotriva Phenianului în cazul în care acesta continuă dezvoltarea rachetelor balistice şi executarea testelor nucleare. Acestea au fost discutate în întâlnirea care a avut loc la Seul între trimisul Beijingului, Wu Dawei, şi Kim Hong-kyun, partenerul său de discuţii din Coreea de Sud. În Coreea de Sud, dezbaterea privind o lovitură preventivă a fost considerată nerealistă mult timp, dar acum, în condiţiile în care la Casa Albă este preşedinte Donald Trump, aceasta apare ca un scenariu posibil. Să ne aducem aminte că în momentul în care fostul presedinte Bush a atacat Irakul, în 2003, Beijingul a devenit conciliant cu referire la creşterea numărului de sancţiuni împotriva Phenianului.

Vor oferi ţările din regiune, respectiv Japonia şi Coreea de Sud, suportul militar şi politic unei acţiuni de descurajare purtată de SUA? Greu de răspuns. Japonia şi-a trimis în zonă, în sprijinul portavionului USS Carl Vinson, două distrugătoare japoneze aparţinând Forţelor Navale de Autoapărare. Primul Ministru Shinzo Abe nu a declarat nimic despre aceste mutări de tehnică navală, în schimb a aprobat atacul american din Siria. 

Pentagonul ia în considerare lovirea oricărei rachete nord-coreene care ar fi testată de aceştia. Acesta este scenariul cel mai probabil a se derula în următoarele săptămâni în cazul în care nord-coreeni vor mai efectua şi alte teste cu rachete. Sistemul anti-balistic de mare altitudine american THAAD va fi instalat în Peninsulă, destinaţia sistemului fiind frumoasa insulă Jeju, unde se află celebrul club de golf Lotte Skyhill Country Club, club unde se pregăteşte elita golfului din Coreea de Sud. Cele două părţi implicate în procesul de instalare, sud-coreenii şi americanii, cred că sistemul va fi operaţional la finele anului. Şi încă un amănunt, în cazul ratării lovirii rachetei nord-coreene acest eveniment va da imbold Phenianului în a continua testele şi în a-şi propaga victoria. Când preşedintele Obama şi-a inaugurat administraţia, a promis că va acţiona dacă Kim, tatăl actualului preşedinte, va continua programul nuclear. Kim a răspuns prin testarea unei rachete balistice şi a unui dispozitiv nuclear. În 2012, sub denumirea de „Acordul Leap Day”, Coreea de Nord a promis că va îngheţa programul nuclear în schimbul unui ajutor alimentar. La fix cinci luni de la semnarea acordului, nord-coreenii au testat o rachetă cu rază lungă de acţiune. Şi au fost multe astfel de experienţe ale preşedinţilor americani cu lideri de la Phenian. Lecţia care trebuie învăţată din acestea este că: o altă hârtie/acord nu va rezolva situaţia. După ce a semnat câteva acorduri, Phenianul s-a retras din Agenţia pentru Energie Atomică şi din Tratatul de Neproliferare Nucleară, iar apoi a violat acordul cadru de denuclearizare a Peninsulei Coreea semnat în 1994 şi acordurile din 2005, 2007 şi 2012.  

Urmează lunga vară fierbinte!

PS: Între timp, China şi-a lansat al doilea portavion, de data asta fabricat în ţară, în trei ani, la Shanghai, care va fi operaţional în 2020. Portavionul nu a fost încă botezat. În acelaşi timp, Armata Populară de Eliberare a trecut la organizarea modernă pe Corpuri de Armată (86 CA pe întreg teritoriul chinez), iar comandanţii au fost primiţi de preşedintele Xi Jinping. Puterea militară a Chinei a intrat într-o nouă fază.

[1] Ordinul comandantului portavionului USS Carl Vinson:

CSG-1 Families and Loved Ones,

„I promised to keep you apprised of changes as soon as we knew and when we are authorized to communicate them. Our deployment has been extended 30 days to provide a persistent presence in the Waters off the Korean Peninsula. While all of us look forward to being connected with our friends and families, our nation requires us to be its flexible force, the away team, and as we have done time and time again through history, we won’t let her down now.  Our mission is to reassure allies and our partners of our steadfast commitment to the Indo-Asia-Pacific region. We will continue to be the centerpiece of visible maritime deterrence, providing our national command authority with flexible deterrent options, all domain access, and a visible forward presence. I cannot emphasize enough that while our Strike Group’s focus is on our mission, the safety and security of my command, your Sailors, continues to be at the forefront of my thoughts and actions. The training leading up to deployment and on deployment has prepared us to be ready to respond to the call - we are ready. The Family Readiness Groups and Ombudsman Groups of CSG-1, CVN-70, CVW-2, CDS-1 (DDG-108 and DDG-112),CG-57, and all subordinate commands are an ever-present resource. I encourage you to reach out to them as you have questions. Thank you for you continued sacrifice, your consummate understanding and your unwavering support.” Rear Admiral Jim Kilby Commander, Carrier Strike Group One