Coreea de Sud: Bilanţul inundaţiilor a ajuns la nouă morţi, alte şapte persoane sunt date dispărute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inundaţii de proprorţii în Coreea de Sud FOTO Twitter
Inundaţii de proprorţii în Coreea de Sud FOTO Twitter

Cel puţin nouă persoane au murit, iar şapte rămân date dispărute în Coreea de Sud, după precipitaţii record în urma cărora au fost inundate drumuri importante, staţii de metrou şi case, au anunţat miercuri autorităţile, potrivit AFP.

Ploile, care au început luni, sunt cele mai abundente de la primele înregistrări meteorologice în urmă cu 115 ani, potrivit preşedintelui Yoon Suk-yeol, care şi-a cerut scuze pentru "inconveniente".

Imaginile dramatice distribuite la începutul săptămânii pe reţelele de socializare arătau persoane mergând prin apa care le ajungea până la brâu, staţii de metrou inundate şi vehicule acoperite pe jumătate de ape în cartierul de lux Gangnam din Seul.

"Sunt în total 16 victime, dintre care nouă morţi şi şapte dispăruţi", a indicat un responsabil din cadrul Ministerului de Interne intervievat de AFP.

În total, circa 600 de persoane au fost afectate, a adăugat el, multe fiind nevoite să îşi părăsească locuinţele.

Dintre cele nouă victime, trei au murit blocate în apartamentul lor inundat de la demisol, a indicat Ministerul.

Numeroase pagube

Potrivit presei locale, cele trei persoane sunt un adolescent, mama şi mătuşa acestuia care locuiau într-o ''banjiha'' - locuinţe situate în subsoluri strâmte precum cea în care trăieşte familia din filmul ''Parasite'', al lui Bong Joon-ho.

O altă persoană a murit în timp ce muta un copac căzut pe trotuar, posibil prin electrocutare.

O alunecare de teren a îngropat casa unei alte victime în provincia muntoasă Gangwon.

Preşedintele Yoon, care a vizitat marţi banjiha respectivă, a recunoscut că sud-coreenii "au suferit numeroase pagube" şi a cerut în cadrul unei reuniuni guvernamentale să se acorde o atenţie specială celor mai defavorizaţi.

"Oamenii cu dificultăţi financiare sau fizice sunt în mod necesar mai vulnerabili la dezastrele naturale", a precizat el.

Potrivit celui mai recent sondaj Gallup Korea, cota de popularitate a lui Yoon a scăzut la doar 24% de când acesta a preluat mandatul în luna mai. El este criticat pentru că nu s-a deplasat la centrul de control pentru situaţii de urgenţă al guvernului atunci când au început să cadă ploile.

Conform presei locale, absenţa sa a avut drept cauză o inundaţie în jurul casei sale, însă serviciile sale au negat această explicaţie, dând asigurări că preşedintele a decis să rămână acasă pentru că echipa sa avea deja situaţia sub control.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Ruşii vor să racordeze centrala nucleară de la Zaporojie la reţeaua electrică din Crimeea ocupată

La centru - aliaţi, în ţară - adversari. Harta conflictelor PNL-PSD la nivel naţional

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite