Coreea de Nord introduce „ora Phenianului“ pentru a marca 70 de ani de la eliberarea de japonezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Phenianul va da ceasul înapoi cu 30 de minute FOTO Flickr
Phenianul va da ceasul înapoi cu 30 de minute FOTO Flickr

Coreea de Nord îşi creează propria oră oficială, dând ceasul înapoi cu 30 de minute, pentru a marca 70 de ani de la eliberarea Peninsulei Coreea de sub dominaţia colonială a Japoniei, a anunţat vineri agenţia oficială de presă KCNA, citată de Reuters în pagina electronică.

Coreea de Nord foloseşte aceeaşi oră oficială ca rivalele sale Coreea de Sud şi Japonia, cu nouă ore înainte de ora solară medie a meridianului Greenwich (Greenwich Mean Time, GMT).

Trecerea la „ora Phenianului“ va avea loc pe 15 august, odată cu revenirea la ora oficială din Penisnula Coreea de dinainte de dominaţia japoneză.

„Nemernicii de imperialişti japonezi au comis crime de neiertat, ca privarea Coreei de ora sa, călcând în picioare fără milă acest pământ cu o istorie şi o cultură vechi de 5.000 de ani în urmărirea politicii nemaiîntâlnite de distrugere a naţiunii coreene“, scrie KCNA.

Coreea a folosit meridianul de 127 de grade şi 30 de minute est - longitudinea despre care KCNA afirmă că urmează să fie folosită pentru stabilirea noii ore oficiale - atunci când a introdus pentru prima dată conceptul de oră oficială, în 1908.

Japonia a ocupat Peninsula Coreea din 1910 şi până în 1945. Japonia a instituit, prin decret imperial, ora Coreei la 135 de grade longitudine est, folosită în prezent.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite