Chinezii cresc porci de mărimea urşilor polari, ca să facă faţă cererii de carne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o fermă din regiunea sudică a Chinei sunt crescuţi porci suficient de mari încât să fie comparaţi cu niste urşi polari, scrie Bloomberg.

Animalele de 500 de kilograme sunt parte a unui soi de porc care este crescut pentru a deveni uriaş. La momentul tăierii, unii dintre porci pot fi vânduţi pentru peste 10.000 de yani (1.900 de dolari), de trei ori mai mult decât venitul mediu disponibil în Nanning, capitala provinciei Guangxi.

În timp ce acest tip de porci sunt un exemplu legat de ceea ce sunt dispuşi fermierii să facă pentru a rezolva problema lipsei de carne de porc, ideea că ce e mai mare e şi mai bun s-a extins repede în ţară – una dintre cele mai mari consumatoare de carne din lume.

Preţurile mari la carnea de porc din provincia Jilin, aflată în nord-est, îi determină pe fermieri să crească animale care ajung la o greutate medie de 175 până la 200 de kilograme, mai mult decât media de 125 de kilograme.

Ei vor ca porcii să crească „cât se poate de mult”, a spus Zhao Hailin, crescător de porcine în regiune. 

Tendinţa nu se limitează doar la micii fermieri. Mari producători din China, inclusiv Wens Foodstuffs Group, cel mai mare crescător de porcine din ţară, spun că sunt pregătiţi să crească greutatea medie a porcilor crescuţi în fermele lor. 

Având în vedere că pesta porcină a scăzut dramatic numărul de porcine – după unele estimări, chiar la jumătate – preţurile cărnii au ajuns la valori-record, determinând guvernul să crească producţia pentru a reduce inflaţia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite