China a trimis 24 de avioane de război în Taiwan, după ce acesta a solicitat aderarea la Acordul comercial de parteneriat transpacific

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avion de luptă Shenyang J-16 FOTO Wikipedia
Avion de luptă Shenyang J-16 FOTO Wikipedia

Taiwan a acuzat joi China de „hărţuire” după ce Beijingul a trimis în total 24 de avioane de război în zona sa de identificare a apărării aeriene (ADIZ), a treia cea mai mare incursiune din ultimii doi ani de tensiuni crescute între Beijing şi Taipei, scrie CNN.

Armata Populară de Eliberare (PLA) a trimis bombardiere, avioane de luptă, antisubmarine şi avioane de control şi avertizare timpurie care au intrat în în zona de identificare a apărării aeriene aTaiwanului (în mare parte suprapusă spaţiului aerian internaţional –n.red.) în două grupuri - unul de 19 avioane şi a doua cohortă de cinci avioane care au sosit ulterior.

O hartă publicată de Ministerul Apărării din Taiwan arăta câteva avioane chineze, inclusiv bombardiere H-6, care zburau în partea de sud a Taiwanului şi se îndreptau spre estul insulei.

Acesta a declarat că au fost emise avertismente radio şi că au fost implementate sisteme de rachete de apărare aeriană pentru a monitoriza activitatea.

Incursiunile nu au încălcat spaţiul aerian suveran din Taiwan, care se întinde pe 12 mile marine de coasta sa. Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA defineşte un ADIZ ca „o zonă desemnată a spaţiului aerian deasupra uscatului sau apei în cadrul căreia o ţară necesită identificarea imediată şi pozitivă, localizarea şi controlul traficului aerian al aeronavelor în interesul securităţii naţionale”.

Incursiunile aeriene au avut loc la o zi după ce Taiwanul a depus oficial o cerere de aderare la Acordul cuprinzător şi progresiv pentru parteneriatul trans-Pacific (CPTPP), un pact de liber schimb.

Ministerul Afacerilor Externe din China şi-a semnalat opoziţia puternică faţă de cererea Taiwanului.

„Ne opunem ferm schimburilor oficiale între regiunea Taiwanului şi oricare ţară, precum şi aderării Taiwanului la orice acord sau organizaţie cu caracter oficial”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Chinez de Externe, Zhao Lijian.

Beijingul consideră Taiwanul ca o parte inseparabilă a teritoriului său - chiar dacă Partidul Comunist Chinez nu a guvernat niciodată insula democratică de aproximativ 24 de milioane de oameni.

Ministerul Afacerilor Externe din Taiwan a reiterat acest argument joi seară, după zborurile avionului de război PLA.

„Taiwanul este Taiwan, nu face parte din Republica Populară Chineză. Republica Populară Chineză nu a condus Taiwanul nici măcar o singură zi”, se arată într-o declaraţie a Ministerului Afacerilor Externe din această ţară.

Insula ar trebui să poată face propriile alegeri atunci când vine vorba de chestiuni precum aderarea la un acord comercial internaţional, a adăugat ministerul.

„Guvernul chinez vrea doar să intimideze Taiwanul în comunitatea internaţională şi este principalul responsabil al tensiunilor sporite în relaţiile dintre noi", se spune în declaraţie.

Săptămâna trecută, Beijingul şi-a depus propria cerere de a deveni membru al Acordului cuprinzător şi progresiv pentru parteneriatul trans-Pacific (CPTPP), scrie The Guardian.

Taiwanul a făcut lobby ani de zile pentru aderare şi a anunţat joi că a solicitat oficial să facă parte din CPTPP, care a fost semnat de 11 ţări  din Asia-Pacific în 2018, fiind cel mai mare pact de liber schimb din regiune, reprezentând aproximativ 13,5% din economia globală.

„Taiwanul nu poate fi lăsat în afara lumii şi trebuie să se integreze în economia regională”, a spus purtătorul de cuvânt al cabinetului Lo Ping-cheng.

Rupert Hammond-Chambers, preşedintele Consiliului de afaceri SUA-Taiwan, a declarat că „Aplicaţia Chinei nu ar trebui să aibă nicio influenţă asupra cererii Taiwanului”.

El a adăugat că solicitarea de la Taipei „ar trebui să fie luată în considerare de membrii CPTPP pe baza propriilor merite economice şi fără a ţine cont de o intimidare sau constrângere politică şi militară chineză”.

Mişcarea Taiwanului a fost deja primită favorabil de către Tokyo. „Japonia salută cererea Taiwanului de a se alătura parteneriatului trans-Pacific", a declarat ministrul japonez de externe Toshimitsu Motegi la New York.

John Deng, principalul negociator comercial din Taipei, a declarat că se aşteaptă la opoziţia chineză, dar a descris Taiwanul ca pe un partener de liber schimb mai fiabil. „Avem fundamentul democraţiei şi al statului de drept, astfel încât toate reglementările noastre sunt transparente şi respectăm proprietatea privată”, a spus el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite