China: creştinii „excesiv de mulţi” acuză autorităţile că demolează bisericile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii chinezi sunt suspectaţi că au ordonat o „campanie de demolare” a bisericilor din regiunile cu cei mai mulţi locuitori creştini, după ce au existat o serie de evenimente care au iscat nemulţumirea protestanţilor, cum ar fi demolări şi furturi de cruci.

Bisericile din provincia Zhejiang (estul Chinei), unde există una dintre cele mai mari comunităţi de creştini, sunt ameninţate de dispariţie, multe dintre ele primind ordine de demolare, iar altele confruntându-se cu furturi suspecte, au relatat activiştii chinezi, potrivit cotidianului britanic „The Telegraph”.

 Predicatorii chinezi au dezvăluit că au primit ordine de a stinge luminile bisericilor pe timpul nopţii, pentru a face locaşurile de cult „mai puţin vizibile”. Aceştia i-au acuzat pe oficialii partidului comunist chinez din provincia Zhejiang că „se amestecă” în activităţile bisericii şi le-au cerut să abandoneze ceea ce ei cred că este o întreagă campanie organizată.

Problema a căpătat noi proporţii săptămâna trecută, când creştinii au ocupat biserica Sanjiang din oraşul-port Wenzou, cunoscut şi drept „Ierusalimul de Est” datorită numărului mare de creştini. Însă oficialii chinezi au negat existenţa unei astfel de campanii în desfăşurare, notează „The Telegraph”.

Situaţia nu este nici pe departe una simplă, oficialul însărcinat cu problemele religioase din cadrul Partidului a declarat într-un interviu recent că numărul creştinilor creşte constant, Zhejiang fiind considerată provincia cu cei mai mulţi creştini din China. Potrivit unor studii, mai mult de un milion de chinezi din Whenzhou sunt consideraţi a fi protestanţi. Însă Partidul Comunist nu este mulţumit de această evoluţie, creşterea comunităţii creştine fiind caracterizată drept „excesivă şi de necontrolat”, a declarat Feng Zhilli, preşedintele comisiei privind etica şi religia din provincia Zhejiang.

China se declară stat ateu, oferind doar recunoaşterea formală a cinci religii: budism, catolicism, islamism, protestantism şi taoism. Credinţele religioase sunt în mod oficial descurajate, însă preşedintele Xi Jinping a declarat anul trecut că statul chinez „îşi pierde busola morală”. El şi-a exprimat încrederea că religiile „tradiţionale” precum budismul, confucianismul şi taoismul ar putea „ajuta la umplerea unui vid care a permis dezvoltarea corupţiei”, notează agenţia Reuters.

 

 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite