China avertizează SUA „să nu se joace cu focul” în Taiwan. Nouă incursiune a forţelor chineze în spaţiul aerian al insulei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

China a avertizat SUA „să nu se joace cu focul” în Taiwan şi a emis o plângere la nivel diplomatic cu privire la directivele Washington-ului privind relaţii oficiale mai libere cu insula independentă reclamată  de China, relatează Reuters.

Decizia de vineri a Departamentului de stat american privind adâncirea relaţilor cu Taiwanul a avenit în contextul activităţii militare crescute a Chinei în jurul insulei care a însemnat incursiuni aproape zilnice în spaţiul aerian taiwanez.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe,  Zhao Lijian, a declarat presei că a depus o plângere la nivel diplomatic cu privire la acţiunile SUA.

China solicită SUA „să nu se joace cu focul în problema taiwaneză, să întrerupă imediat orice formă de contacte oficiale între SUA şi Taiwan şi să înceteze să trimită semnale greşite forţelor pro-independenţă din Taiwan, care ar putea influenţa subversiv şi distruge relaţiile sino-americane, dar şi pacea şi stabilitatea în strâmtoarea Taiwan”.

Duminică, secretarul de stat american Antony Blinken, a semnalat faptul că SUA sunt îngrijorate de acţiunile agresive ale Chinei la adresa Taiwanului.

Administraţia lui Joe Biden se angajează să se asigure că Taiwanul are capacitatea de a se apăra, a declarat Blinken într-un interviu pentru NBC.

 „Ar fi o greşeală gravă din partea oricui să încerce să schimbe cu forţa statu-quo-ul actual”, a spus el.

Ministerul chinez de Externe a comentat în scris pentru Reuters remarcile lui Blinken, subliniind că Beijing-ul este hotărât să apere suveranitatea ţării.

„Nu te pune contra a 1.4 miliarde de chinezi”, a adăugat el.

Marţi, Ministerul taiwanez al apărării a anunţat o nouă intruziune a Chinei în spaţiul său de identificare pentru apărare aeriană (ADIZ) - de data asta cu patru avioane de luptă  J-16 şi un avion anti-submarin.

Luni, China a pătruns în spaţiul aerian taiwanez cu 25 de avioane militare, inclusiv bombardiere, cea mai mare incursiune în Taiwan de până acum.

Taiwanul este o sursă regulată de fricţiuni sino-americane. China urmăreşte să readucă sub controlul său insula guvernată democratic fără a se sfii să recurgă la forţă.

Fostul secretar american Mike Pompeo a anunţat ridicarea restricţiilor privind contactele diplomatice cu omologii taiwanezi în ianuarie, cu puţin înainte de încheierea mandatului lui Donald Trump.

„Relaţiile Taiwan-SUA au fost ridicate la un parteneriat global”, anunţa atunci ministrul de externe al Taiwanului Joseph Wu.

Cu toate că Wahington-ul recunoaşte oficial guvernul de la Beijing ca majoritatea celorlalte ţări, SUA sunt cel mai important susţinător al Taiwanului şi principialul furnizor de armament, fiind obligate prin lege să-i asigure mijloacele de apărare.

De partea cealaltă, China acuză SUA că încurajează forţele pro-independenţă din Taiwan, complotând cu Taiwanul în acest sens,

Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, a atras atenţia că insula, care se numeşte formal Republica China, este o ţară independentă căreia îi va apăra independenţa şi securitatea.

Doar 15 ţări recunosc oficial Taiwanul şi nu au legături diplomatice cu Beijingul.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite