Bărbaţii din Coreea de Nord, obligaţi să se tundă ca liderul Kim Jong-un

Bărbaţii din Coreea de Nord, obligaţi să se tundă ca liderul Kim Jong-un

Oamenii din Coreea de Nord vor fi obligaţi să adopte tunsorile cuplului prezidenţial

Bărbaţii din Coreea de Nord vor fi obligaţi să îşi aranjeze părul la fel ca liderul suprem Kim Jong-un, celebru în întreaga lume pentru tunsoarea sa, iar femeile se vor tunde ca soţia sa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Autorităţile ţării au emis un ordin prin care toţi bărbaţii sunt obligaţi să aibă părul mai scurt de doi centimetri şi tuns într-o manieră similară cu cea a liderului Kim, relatează The Sun.
 
Oamenii au fost instruiţi să îşi arate respectul pentru lider prin adoptarea stilului său excentric, cu părul din creştet dat pe spate şi lateralele rase, cunoscut în Coreea de Nord ca stilul „ambiţios”.
 
În trecut, stilul „ambiţios” permitea celor care îl adoptau un păr mai lung de doi centimetri, dar regulile s-au schimbat.
 
Şi părul femeilor a fost reglementat. Doamnele şi domnişoarele din Coreea de Nord vor trebui să adopte o coafură „bob”, similară cu cea a soţiei liderului suprem, Ri Sol-ju. Doar artistele vor avea voie în continuare să porte părul lung.
 
Autorităţile sunt hotărâte să impună noile reglementări rapid, astfel că studenţii umblă pe străzi cu foarfece şi îi tund cu forţa pe cei care nu se supun, relatează ziarul chinez Chosun Ibo.
 
Tunsoarea lui Kim Jong-un a fost adoptată de acesta pentru a îi semăna bunicului său, Kim Ir-sen, fondatorul Coreei de Nord, care este aproape venerat în ţară. S-a zvonit chiar că Kim Jong-un a apelat la operaţii estetice pentru a îi semăna mai mult înaintaşului său.
 
Potrivit unei organizaţii care monitorizează Coreea de Nord, tunsoarea obligatorie a fost introdusă ca „o măsură de a combate ideologia şi cultura capitalistă”, înaintea celui de-al şaptelea congres al Partidului Muncitorilor din ţară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: