Avionul prăbuşit în Afganistan aparţinea Armatei SUA. Talibanii au revendicat doborârea aeronavei

Avionul prăbuşit în Afganistan aparţinea
Armatei SUA. Talibanii au revendicat
doborârea
aeronavei

Avionul prabusit in Afganistan este o aeronava militara americana FOTO Twitter/Badr-ul-huda Media

Un avion de supraveghere al Forţelor Aeriene americane s-a prăbuşit în estul Afganistanului, luni, transmite presa internaţională. Iniţial, datele păreau să indice că ar fi fost vorba despre un avion comercial, însă această informaţie a fost ulterior infirmată.

UPDATE Un  purtător de cuvânt al Armatei SUA în Afganistan a confirmat faptul că aeronava prăbuşită este americană, dar a precizat că „nu există indicii care să arate să prăbuşirea a fost cauzată de un atac inamic”.

Un oficial al Armatei SUA a declarat că este vorba despre un avion Bombardier E-11A, potrivit corespondentului Fox News la Pentagon, Lucas Tomlinson. Avionul s-a prăbuşit într-o zonă controlată de talibani, la ora locală 13:10.

Comandamentul Central al SUA a transmis că efectuează verificări în legătură cu posibila prăbuşire a unui avion militar american într-o zonă din estul Afganistanului, controlată de talibani.
 
O declaraţie a purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid transmite că toţii pasagerii, care potrivit spuselor sale erau ofiţeri CIA, au murit în urma doborârii avionului. Presa locală scrie că ar fi vorba despre şase victime.
 
„Avionul inamicilor noştri s-a prăbuşit în Sado Khelo, districtul Deh Yak, în jurul prânzului. Toţi membrii echipajului şi oficiali CIA au fost ucişi. Trupurile lor zac lângă epavă”, scrie pe contul de Twitter al lui Zabihullah Mujahid. Mujahid a mai afirmat: „O aeronavă a invadatorilor americani a fost doborâtă. Mulţi ofiţeri au fost ucişi”.
 
Avionul E-11 A este folosit în misiuni de supraveghere electronică deasupra Afganistanului, potrivit Associated Press.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: