Atentat soldat cu 18 morţi la Peshawar, în timp ce premierul britanic se află într-o vizită la Islamabad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un atentat cu maşină-capcană vizând forţe de poliţie pakistaneze s-a soldat cu 16 morţi, inclusiv trei copii, şi 45 de răniţi, duminică, la periferia oraşului Peshawar (nord-vest), în timp ce premierul britanic David Cameron se află, de sâmbătă, într-o vizită la Islamabad, relatează AFP.

Atentatul viza un convoi al poliţiei, pe drumul principal ce duce spre oraşul-garnizoană Kohat, în apropiere de districte tribale, un fief al talibanilor şi unor grupări afiliate Al-Qaida, la o zi după sosirea premierului britanic David Cameron la Islamabad, în urma unei vizite-surpriză în Afganistan.

Cel puţin trei copii au fost ucişi în acest atentat, care s-a soldat cu 16 morţi şi 28 de răniţi, la Badaber, a declarat pentru presă Jamil Shah, un purtător de cuvânt al Spitalului Lady Reading din Peshawar.

"Este trist (...). Au decis să opereze în această regiune, în ultimele zile, zonă în care am arestat numeroşi terorişti", a declarat Javed Khan, un oficial local.

Magazine şi maşini au fost avariate, potrivit unui jurnalist AFP. Fragmente de corpuri, sticlă spartă, încălţăminte şi legume erau împrăştiate pe sol, iar scaune ale unor maşini erau pline de sânge.

Nu se ştia încă dacă atentatul a produs victime în rândul unor trupe paramilitare aparţinând serviciilor de supraveghere la frontieră. "Martori au declarat că doi militari din cadrul acestor servicii au fost răniţi. Nu ştim dacă există alte victime", a declarat pentru AFP un oficial militar sub protecţia anonimatului.

Atentatul nu a fost revendicat, însă talibani pakistanezi vizează cel mai adesea forţe de ordine, în această regiune.

La Islamabad, premierul britanic a declarat că lupta împotriva terorismului reclamă un "răspuns în forţă şi fără compromis", dar şi investiţii în "educaţie şi lupta împotriva sărăciei".

Premierul pakistanez Nawaz Sharif a condamnat atentatul. "Pakistanul a plătit cel mai greu tribut în materie de pierderi umane şi financiare. De aceea, vom ataca extremismul şi terorismul cu şi mai multă forţă, în strânsă colaborare cu prietenii noştri", a declarat el.
 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite