Absurdul unui vieţi petrecute în arest la domiciliu: de vorbă cu soţia câştigătorului chinez al Premiului Nobel pentru Pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţia laureatului chinez la Premiul Nobel pentru Pace Liu Xiaobo, a vorbit, pentru prima dată în mai mult de doi ani, despre condiţiile kafkiene în care este obligată să trăiască, în arestul la domiciliu.

Liu Xia, o artistă în vârstă de 52 de ani, şi fost funcţionar în cadrul Biroului de Impozitare din Beijing, nu a fost acuzată de nicio infracţiune. Dar, în octombrie 2010, la două zile după ce soţul ei a fost desemnat câştigătorul premiului Nobel pentru Pace, a fost reţinută în apartamentul de la etajul cinci al unei clădiri din Beijing. Accesul la telefon şi la internet i-a fost interzis, iar lumea exterioară a devenit inaccesibilă pentru ea.

În această săptămână, reporterii de la agenţia de presă Associated Press au reuşit să intre în apartamentul ei, după ce paznicii au ieşit, aparent, la masa de prânz.

Surprinsă de vizitatorii neaşteptaţi, Liu a început să tremure şi a izbucnit în plâns. Prima ei reacţie a fost să îşi pună mâinile în cap şi să întrebe cum au reuşit reporterii să ajungă la ea.

Cu o înfăţişare fragilă, a mărturisit că are dureri puternice la spate, care adesea o ţin la pat. A povestit că îşi petrece timpul citind şi pictând.

„Nici nu mai ţin evidenţa zilelor. Trăim într-un de loc atât de absurd! Situaţia este atât de absurdă! Am simţit că sunt o persoană pregătită emoţional să răspund la consecinţele faptului că Liu Xiaobo a câştigat premiul.

Dar, după ce a fost desemnat câştigător, nu mi-am imaginat niciodată că nu aş putea să plec de acasă. Cred că nici Kafka nu ar fi putut să scrie ceva mai absurd şi de necrezut decât acest fapt“, a spus ea indignată.

Liu a spus că îi este permis să părăsească apartamentul de două ori pe săptămână, doar însoţită de paznici, pentru a cumpăra mâncare şi pentru a-şi vizita părinţii. O dată pe lună, poate să-şi viziteze soţul la închisoare. Ea a spus despre Liu Xiaobo că se afla într-o stare bună de sănătate la ultima ei vizită şi că şi el este conştient de izolarea ei.

„I-am spus că trec prin aproape tot ce trece şi el“.

Înainte de aniversarea a doi ani de la câştigarea premiului de către Liu, 134 de laureaţi ai Premiului Nobel au înaintat o scrisoare publică noului lider suprem al Chinei, Xi Jinping, prin care i-au cerut ca scriitorul să fie eliberat.

Peste 300 de scriitori chinezi, avocaţi şi intelectuali au semnat, de asemenea, o a doua scrisoare pentru eliberarea sa.

„Credem că existenţa prizonierilor politici nu ajută China să îşi construiască o imagine de putere mondială responsabilă“, au argumentat ei. Cu toate acestea, ministrul chinez de Externe a respins categoric motivele.

„China este o ţară care funcţionează după legi. Liu Xiaobo a fost condamnat la închisoare de către autorităţile judiciare din China deoarece a încălcat legea“, a declarat un purtător de cuvânt citat de „The Telegraph“.

Liu a fost condamnat la 11 ani de închisoare în 2009, pentru că a ajutat la elaborarea unui manifest care cerea o reformă politică. Într-o declaraţie către instanţa care l-a condamnat, câştigătorul Premiului Nobel a scris că el nu a avut „niciun duşman“.

În octombrie, o sursă anonimă apropiată de familie a declarat pentru BBC că oficialii chinezi au încercat să-l forţeze pe Liu să meargă în exil punând presiune pe soţia lui.

„Sănătatea lui Liu Xia nu este foarte bună. Mental ea suferă foarte mult din cauza pierderii libertăţii personale şi îşi face griji pentru soţul ei aflat în închisoare“, a declarat sursa.

„Dragostea noastră a fost plină de amărăciune, impusă de circumstanţe exterioare, dar, după ce i-am savurat gustul, aceasta rămâne fără margini. Dragostea ta este lumina soarelui care tresaltă de peste zidurile înalte şi pătrunde prin barele de fier ale ferestrei de la închisoare, mângâind fiecare centimetru de pe pielea mea, încălzind fiecare celulă a corpului meu, ceea ce îmi permite să păstrez întotdeauna pacea, deschiderea, lumina în inima mea şi umple fiecare minut din timpul meu petrecut în închisoare cu sens.

Chiar dacă aş fi sfărâmat în pulbere, mi-aş folosi în continuare cenuşa ca să te îmbrăţişez“, i-a scris el soţiei sale.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite