Întâlnire informală Obama - Rodrigo Duterte, după ce acesta l-a numit „fiu de târfă” VIDEO

Întâlnire informală Obama - Rodrigo Duterte, după ce acesta l-a numit „fiu de târfă” VIDEO

Preşedintele american Barack Obama şi liderul filipinez Rodrigo Duterte

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a schimbat miercuri seara mai multe amabilităţi cu liderul filipinez Rodrigo Duterte, înainte de a participa la o cină de gală în cadrul summitului ASEAN de la Vientiane. Scurta întâlnire dintre cei doi are loc la scurt timp după ce partea americană a anulat o întânire oficială, ca răspuns la insulta adresată de Duterte lui Obama, pe care l-a catalogat un ”fiu de târfă”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Obama şi Duterte au dat mâna şi au purtat o scurtă discuţie, înainte de a se îndrepta spre cina care a încheiat cea de-a doua zi a summitului ASEAN de la Vientiane.
 
”S-au întâlnit în sala de aşteptare. Au fost ultimele persoane care au părăsit camera”, a declarat ministrul de Externe al Filipine, Perfecto Yasay. Diplomatul a insistat asupra relaţiilor bilaterale americano-filipineze, care rămân puternice şi ferme.
 
Un reprezentant al preşedinţiei americane a spus că scurta discuţie a fost un schimb de amabilităţi între cei doi lideri.
 
Barack Obama trebuia să participe marţi la o întâlnire oficială cu Rodrigo Duterte, însă aceasta a fost anulată după ce preşedintele filipinez a lansat un avertisment pentru a nu primi întrebări legate de sângeroasa campanie guvernamentală antidrog din partea celorlalţi lideri prezenţi la summit folosind cuvintele ”fiu de târfă”.
 
De asemenea, senatorul filipinez Alan Peter Cayetano a susţinut că Obama şi Duterte au avut ”un salut călduros şi o conversaţie bună”.
 
”Au existat eforturi din partea ambelor părţi pentru a repara situaţia”, a precizat senatorul filipinez.
 
Rodrigo Duterte şi-a exprimat regretul că declaraţiile sale controversate de luni au fost interpretate drept un atac personal la adresa lui Barack Obama,.
 
Anterior, controversatul preşedinte filipinez a spus, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o la Davao, ce i-ar putea răspunde lui Obama, dacă acesta va evoca situaţia drepturilor omului în legătură cu metodele utilizate în lupta împotriva traficului de droguri.
 
"Sunt un preşedinte al unui stat suveran şi am încetat de mult timp să fim o colonie, nu am alt stăpân în afara poporului filipinez. Trebuie să fii respectuos. Nu doar să împroşti cu întrebări şi comunicate. Fiu de târfă, am să te înjur".
 
Filipinele, o fostă colonie americană, sunt una dintre ţările cele mai apropiate de Statelor Unite din Asia de Sud-Est, mai ales în contextul diferendelor teritoriale cu China. Cele două ţări sunt aliate militar printr-un tratat.
 
Însă de când a ajuns la putere, în urma unei campanii scandaloase, vulgare şi populiste, Rodrigo Duterte, în vârstă de 71 de ani, şi-a multiplicat insultele la adresa ambasdorului american, a ameninţat că va retrage ţara din Naţiunile Unite şi că va rupe relaţiile cu Washingtonul şi Canberra.
 
El a fost criticat dur de ONU şi de către Departamentul de Stat după ce şi-a îndemnat concetăţenii să ucidă toxicomani şi dealeri, într-o campanie cu obiectivul de a eradica flagelul drogurilor în această ţară.
 
Peste 2.400 de persoane au fost ucise - până la 30 iunie - de poliţie, în cadrul unor operaţiuni antidrog, şi de presupuşi justiţiari.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările