危机- Binomul chinez «ameninţare/oportunitate», ideograma crizei secolului XXI?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

WEI JI – ideograma chineză care desemnează criza este rezultanta asocierii a două ideograme: WEI (primejdie) şi JI (oportunitate). WEI reuneşte alte două ideograme: WEI XAN. WEI înseamnă «suspendat». XAN contextualizează suspensia şi dă pe deplin semnificaţia primejdiei – explica Brigitte Durzan. Oportunitatea este şi ea rezultanta asocierii a două semne: JI şi HUI. JI înseamnă «şansă» şi HUI «reunire».

Relaţionarea între cei doi termeni arată sensul profund al oportunităţilor pe care le deschide orice criză. Şansa suspendată este posibilă dar susceptibilă să se prăbuşească. Situaţia de criză rămâne ambiguă, proteiformă, schimbătoare, instabilă, într-un fel este faimoasa ceaţă pentru a-l parafraza pe Clausewitz vorbind despre război. Tensiunea este între partea vidă şi cea plină (în cultura chineză, mai ales în pictură, vidul fiind la fel de important, poate chiar mai important decât partea plină).

Acum demersul oportunist în raport cu criza devine limpede şi capată sensul său deplin: trebuie să ştii să te joci cu ceea ce cunoşti, cu ceea ce poţi avea şi vedea (partea plină), dar şi cu ceea ce nu poate fi văzut (partea vidă). Să nu ştii să profiţi de oportunităţile deschise de criză înseamnă să laşi şansa să treacă pe lângă tine….o şansă poate ascunsă, dar care există undeva şi te aşteaptă. Dar, filozofic vorbind, oportunităţile sunt ocazii care trebuie identificate şi preluate din mijlocul primejdiei, născându-se odată cu aceasta.

Suntem într-un asemenea moment de criză profundă în care fiecare dintre marii actori caută să identifice cât mai rapid şi corect oportunităţile de supravieţuire în care, din nefericire, problemele economice, sociale şi dicotomiile culturale se amplifică mereu, ajungând foarte aproape de limita exploziei. Este limede că nu poţi rămâne singur.

Marea întrebare nu este cine sunt aliaţii de azi, ci cu cine ar trebui să te aliezi mâine, sau de ce masă de joc va trebui să fii mai aproape, asta dacă ştii foarte bine că statutul nu-ţi va permite decât rolul de observator, de protejat sau cel mult de curier agreat. Acum se refac alianţele, atât de rapid încât pare un fel de cursă contra-cronometru, se redesenează zonele de competenţă directă ale marilor puteri şi se trasează contururile ariilor pe care-şi vor exercita direct influenţa, se proiectează noi construcţii de putere şi se redefineşte echilibrul de putere planetar.

Bătălia pentru spaţiile tradiţionale (pieţe de resurse şi desfacere) este dublată de o fascinantă şi nemiloasă competiţie pentru controlul rutelor de transport sau/şi consolidarea punctelor de acces către aceste rute, stabilirea de capete de pod înspre zone noi, devenite foarte interesante şi ofertante tocmai datorită efectelor distrugătoare ale crizelor combinate de acum, financiare, economice şi sociale.

China este unul dintre marii actori care încearcă acum să iasă din spaţiul său tradiţional de influenţă, cel al Imperiului Imobil, deplasându-se cu mare viteză, începând cu plasamente investiţionale deosebit de importante în SUA, cucerind una după alta pieţele din Africa Neagră, vizând Europa şi consolidându-şi accesul pe tradiţionalul «drum al mătăsii », dar iniţiind şi unul nou, prin sud, testând intrarea pe spaţiul lumii musulmane, folosind la maximum parteneriatele strategice devenite posibile prin constituirea Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai.

De cealaltă parte, Statele Unite şi Uniunea Europeană (ambele în pierdere dramatică de pieţe tradiţionale în Africa, America de Sud şi Orientul Apropiat),  au nevoie de parteneri strategici în condiţiile dereglării accentuate de acum a pieţelor de putere. China este enormă, sperie, deţine o forţă impresionantă determinată de componenta demografică, dezvoltarea tehnologiei de ultimă generaţie în multe domenii, la care se adaugă capacitatea sa de a crea sisteme diferite în cadrul aceluiaşi sistem, de a acţiona mecanisme pur capitaliste într-o economie perfect planificată şi foarte strict controlată. Ceea ce, de ce să nu recunoaştem adevărul, stârneşte oarece invidii (măcar ideologice) în rândul celor care, acum, se zbat să reintroducă pe pieţe forme de control şi să găsească statului un loc oarecare în camera de control...

Parteneriatele cu China s-au impus ca o şansă de supravieţuire pentru economiile sistemelor respective. Mica problemă este una de viziune: până acum, s-a vorbit despre China ca despre ţările din centrul şi estul Europei după căderea Cortinei de Fier, ca despre emerging markets, ţări subdezvoltate devenite peste noapte pieţe de desfacere pentru orice tip de produse dar şi locul ideal de delocalizare al producţiei poluante din Occident, folosind la maximum avantajul vidului legislativ şi al mâinii de lucru ridicol de ieftine. Între timp, lucrurile au început să se schimbe şi, spre supriza generală, Rusia şi China, «monştrii adormiţi», s-au scuturat din amorţeală şi au demarat o campanie agresivă de investiţii externe şi, acum, de poziţionare de capete de pod în Europa sau în vecinătatea sa imediată.

Lucru salutat de Uniunea Europeană care a deschis toate liniile de negociere cu China (despre cele cu Rusia am mai vorbit cu alte ocazii, dar vom reveni imediat după Summitul de la Vilnius), România fiind una dintre ţările care au prins rapid semnalul şi l-au reverberat spre Beijing. Iată unul dintre mesajele de forţă :

…vă invit să investiţi în România ca o investiţie făcută direct într-un stat membru al UE. De asemenea, puteţi să luaţi în considerare şi un alt avantaj, acordurile de liber-schimb pe care România le are cu SUA şi Canada. Consider că aceste elemente pot fi luate în considerare de comunitatea de afaceri din China, pentru a utiliza România ca un pod de intrare în UE, dar şi pe piaţa americană în oricare dintre domeniile de interes….Spre deosebire de multe alte ţări, care abia în ultimii ani au descoperit China, România are o tradiţie de bune relaţii cu aceasta, care au dus la un nivel ridicat de încredere între politicienii de la Beijing şi Bucureşti. De aceea mesajul meu pentru comunitatea de afaceri din China este: Bizuiţi-vă pe România ca pe un partener de nădejde. Aşa cum am mai anunţat şi în discursurile de politică externă din ianuarie 2005 şi ianuarie 2006, pentru România, indiferent din ce organizaţie face sau va face parte, relaţia bilaterală cu China este o prioritate.

      Traian Băsescu, Preşedintele României, 4 aprilie 2006, Forumul economic China-România la       Beijing

Între timp, ne-am lămurit din ce organizaţie facem parte, iar evenimentul care începe mâine la Bucureşti vine să confirme că am reuşit în 2013 să transformăm ceea ce a fost un mesaj politic de intenţie din 2006 într-o ofertă politică reală, dublată de una clară economică, cu performanţa adăugată de a asocia la acest demers premieri din ţările Europei Centrale şi de Est.

Vor avea de negociat cu o ţară care înregistrează o creştere economică de 7% şi cu un PIB de 8227 miliarde de dolari. O ţară care este pe locul doi în lume în privinţa bugetului destinat domeniului apărării (106 miliarde dolari în 2012) care serveşte la echiparea şi întreţinerea unei armate cu 2,3 milioane soldaţi activi, cea mai mare din lume). O negociere grea şi sensibilă cu ţara care are UE ca prim partener comercial (valoarea schimburilor comerciale bilaterale  în 2012 a fost de jumătate de trilion de euro). O ţară care este în acest moment şi primul partener comercial al Africii. O negociere cu o ţară care devine poate cea mai importantă investiţie strategică a Uniunii Europene…

…există o oportunitate să ducem Parteneriatul nostru Strategic la un nou nivel. Bazându-ne pe interdependenţa dintre noi ca şi pe combinaţia dintre ponderea şi experienţa noastră, avem nevoie să îmbunătăţim modul în care, de ambele părţi, tratăm cele mai importante ameninţări şi provocări globale. Avem nevoie să ne continuăm cooperarea în cadrul unei agende mutual benefică de dezvoltare care va întări şi economia globală

             Herman Van Rompuy, Preşedintele Consiliului European, Beijing, noiembrie 2013

O negociere grea şi interesantă pentru că este pentru prima oară când un grup de ţări europene declanşează o acţiune de asemenea proporţii în raport cu un membru al BRICS (Brazilia, Rusia, China, India, Africa de Sud), deschizând cel puţin o lume plină de promisiuni pentru viitoare evoluţii trans-continentale, perfect subsecvente celor iniţiate de mai mult timp de Uniunea Europeană, blocată însă acum de scandalul uriaş care minează spaţiul euro-atlantic, întârziind semnarea Acordului de liber-schimb cu SUA…

Este o reuniune politică la cel mai înalt nivel. Faptul că Bucureştiul este organizator e o oportunitate extraordinară pentru a dezvolta relaţiile noastre cu China şi cele regionale

            Victor Ponta, Prim Ministru al României

O negociere care sigur că nu va fi uşoară deoarece va trebui să granteze respectarea principiilor generale convenite acum câteva zile la Beijing la cel mai înalt nivel între oficialii europeni şi cei chinezi. Dar obţinerea unei armonii între certa nevoie de investiţii a ţărilor noastre şi capacitatea de a impune condiţii serioase pentru implantarea industriilor chineze în spaţiul nostru, aceasta însemnând în primul rând oferte certe şi pe termen lung pentru forţa locală de muncă. 

Se va reuşi? Vom vedea. Sigur este că se încearcă ceva deosebit de interesant, o primă mare mişcare de amploare şi de forţă. Să aşteptăm acum şi rezultatele concrete…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite