În lume
Forumul „World.Minds”, un grup discret de discuții al unora dintre cele mai luminate minți ale lumii, tocmai și-a încheiat simpozionul anual, în Elveția, relatează Daily Beast.
Clienții celei mai mari bănci comerciale din Etiopia s-au îmbogățit în urma unei „erori de sistem”. În prezent, banca încearcă din răsputeri să reintre în posesia banilor, relatează BBC.
Statele Unite au executat lovituri împotriva unor drone, sisteme de rachete antinavă şi containere de depozitare a armelor aparţinând rebelilor houthi în Yemen, a transmis Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM)
Cooperarea pe plan militar dintre Statele Unite şi Niger este reciproc avantajoasă, a apreciat Washingtonul, care a indicat că aşteaptă lămuriri după anunţul juntei aflate la putere de a pune capăt acesteia
Conducătorul nord-coreean, Kim Jong Un, a supervizat o exerciţii de tir ale unor unităţi de artilerie în partea de vest a ţării, a transmis agenţia guvernamentală de presă KCNA
Liderul nord-coreean Kim Jong-un şi-ar fi ales fiica drept succesoare, a declarat luni Ministerul Unificării din Coreea de Sud, după ce mass-media de stat din Coreea de Nord a numit acest copil un „mare consilier”, un titlu rezervat liderilor de vârf.
Haiti, unde bandele criminale au pus stăpânire pe o mare parte din capitală și au blocat principalul port și rutele de distribuire a ajutoarelor umanitare, este amenințat de foamete în masă, a declarat pentru Associated Press Jean-Martin Bauer, directorul programului alimentar global al ONU.
Franţa şi Germania au criticat luni modul de desfăşurare a „scrutinului prezidenţial” din Rusia, organizat în perioada 15-17 martie şi încheiat, deloc surprinzător, cu declararea lui Vladimir Putin drept câștigător.
Armata israeliană a anunţat ca efectuează o operaţiune la spitalul al-Shifa din oraşul Gaza, potrivit unui comunicat publicat luni dimineaţa, relatează AFP.
Pe fondul războiului declanșat de Israel împotriva Hamas, în Fâșia Gaza a înflorit o „economie de război” dominată de clanuri familiale, bande criminaleși afaceriști veroși, dezvăluie săptămânalul britanic „The Economist“.
Potrivit premierului statului evreu, dorința aliaților occidentali de a organiza alegeri ar putea duce țara la înfrângere în lupta împotriva Hamas.
Ministerul de Externe algerian a numit acțiunile regatului nord-african ca fiind un „comportament provocator”.
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel, duminică, la Ierusalim, la încheierea unui "acord privind ostaticii şi la o încetare a focului durabilă" în Fâşia Gaza, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a reiterat hotărârea de a "elimina" Hamas, relatează AFP, citată de Agerpres.
Potrivit surselor, numărul trei în înaltul comandament al Hamas a fost ucis în atacul FDI în Nusirat, în centrul Gaza, în timp ce se ascundea într-unul dintre tunelurile teroriste ale Hamas.
John Barnett i-ar fi spus unui prieten apropiat de familie că dacă i se întâmplă ceva, „nu este o sinucidere”, chiar înainte de a fi găsit mort în urma unei împușcături, săptămâna trecută. Trupul neînsuflețit al bărbatului, în vârstă de 62 de ani, a fost descoperit în camionul său, într-o parcare.
Prim-ministrul Belgiei, Alexander de Croo, a declarat sâmbătă că Israelul „trebuie să demonstreze că nu foloseşte foametea ca armă de război” şi a încurajat această ţară să deschidă toate punctele de trecere a frontierei din Gaza pentru a permite intrarea masivă a ajutorului umanitar.
Nicolas Maduro a menționat că teroristul arestat a conspirat cu un sergent al Gărzii Naționale care pregătea o tentativă de asasinat cu un grup de motocicliști înarmați.
În Tel Aviv, forțele de ordine folosesc mijloace speciale pentru a dispersa manifestanții care blochează mai multe străzi.
Familia Ambani, cea care a ținut prima pagină a ziarelor în ultima lună datorită unei petreceri fabuloase cu ocazia nunții fiului cel mic, Anant, a construit un turn în Mumbai.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a folosit pentru prima dată, vineri, o mașină blindată pe care a primit-o recent de la liderul rus Vladimir Putin, a declarat sora lui Kim prin intermediul mass-mediei coreene de stat, potrivit NK News.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a supravegheat exerciţii militare cu fiica sa la care au participat paraşutişti din ţară şi a cerut să se facă pregătiri complete pentru război, a relatat sâmbătă presa de stat locală, potrivit EFE, citată de Agerpres.
Prima navă care remorchează o barjă cu ajutoare umanitare către Gaza a descărcat provizii pe țărm, potrivit bbc.com. Este vorba despre Nava spaniolă Open Arms, plecată marți din Cipru cu 200 de tone de alimente spre teritoriul palestinian, despre care ONU spune că se află în pragul foametei.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu este criticat în mod regulat pentru că nu a comunicat planul pentru Fâșia Gaza după încheierea operațiunii militare. Absența unei poziții oficiale pe această temă ar putea proveni din faptul că toate opțiunile de până acum sunt neatractive.
Cel care a dăruit lumii una dintre cele mai mari invenții ale sale – aparatul de karaoke- a murit la vârsta de 100 de ani. Shigeichi Negishi a lansat, în urmă cu peste 50 de ani, această modalitate de petrecere a timpului liber, relatează The Sun.
Ruby McLellan nu este ca majoritatea copiilor de opt ani. În loc să își cheltuiască banii de buzunar pe jucării și dulciuri, a ales să intre pe piața imobiliară și să câștige titlul de "cel mai tânăr proprietar de locuințe din Australia".
O însoțitoare de bord a dezvăluit că își pune sub semnul întrebării cariera în urma diferitelor incidente de siguranță a zborurilor din ultimele luni.
Întrucât Israelul este hotărât să-și continue ofensiva în Fâșia Gaza la Rafah, Forțele de apărare israeliene (IDF) are planuri să-i mute pe palestinienii refugiați în zonă înainte de a porni ofensiva, a relatat miercuri Washington Post.
Ministerul Sănătății al Hamas a raportat, vineri, cel puțin 11 persoane ucise și alte aproximativ 100 de răniți, în urma unui atac al forțelor israeliene asupra unei mulțimi care aștepta ajutoare umanitare în Fâșia Gaza.
Negocierile pe această temă au avut loc în timpul vizitei delegației turce la Bagdad, a relatat ziarul Ash-Sharq al-Awsat.
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat joi că nu crede că „sunt întrunite condiţiile” pentru folosirea armelor nucleare în războiul din Ucraina, în pofida ameninţărilor proferate în acest sens de Vladimir Putin.
Miliardara Angela Chao și-a pierdut viața după ce a intrat cu spatele, cu mașina sa Tesla, într-un iaz.