Zece ani de „Schimb de mame“

Zece ani de „Schimb de mame“

Aproximativ 5.000 de concurente s-au înscris la reality-show-ul „Schimb de mame“ de la Prima TV

Sezonul 20 al reality-show-ului „Schimb de mame“ începe din pe 14 septembrie, la Prima TV. În această toamnă emisiunea împlineşte 10 ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

De-a lungul celor 19 sezoane, „Schimb de mame“ a fost urmărit de milioane de telespectatori, a ajuns în toate judeţele şi reşedinţele de judeţ din ţară, iar 12 participante au câştigat titlul de „Prima Mama“. 

Până au fost difuzate 285 de ediţii, iar numărul mamelor participante este de 570, acestea fiind selectate din aproximativ 5.000 de femei care s-au înscris.

Pentru realizarea celor 285 de episoade s-au parcurs mai mult de 1.800.000 de kilometri şi s-au consumat peste de 150.000 litri de combustibil. Selecţia mamelor şi culegerea informaţiilor premergătoare filmărilor propriu-zise s-au realizat în aproximativ 30.000 ore de convorbiri telefonice.

Pentru realizarea tuturor ediţiilor a fost nevoie de aproximativ 2.000 de zile de filmare, iar producătorii au vizionat aproape 20.000 de casete cu material brut.

Cele care îşi doresc să trăiască experienţa „Schimbului de mame“ se pot înscrie pentru sezonul aniversar la numerele de telefon 0727 224 974 şi 0312281339, sau la adresa de e-mail schimbdemame@paprika-latino.com. Cea mai populară mamă poate câştiga premiul de 5.000 de euro oferit de Prima TV.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: