Cheloo, în semifinale: „Ca «X Factor» să aibă sens anul ăsta, Ristei trebuie să fie în finală“. Grupurile coordonate de rapper au fost eliminate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia din 15 decembrie a show-ului „X Factor“, penultima a acestui sezon, a fost cea care a decis cine sunt finaliştii concursului. Astfel, în urma voturilor telespectatorilor, cele două grupuri coordonate de rapperul Cheloo nu au prins marea finală, ceea ce face ca „elevii“ lui Dan Bittman şi al Deliei să decidă câştigătorul în ultima ediţie, de săptămâna viitoare.

În prima parte, semifinala show-ului le-a garantat concurenţilor prezenţa pe aceeaşi scenă cu unii dintre artiştii lor preferaţi din România, în compania cărora pretendenţii la marele premiu au putut să susţină un duet. Totodată, componenţii juriului au avut un rol pur inspiraţional pentru oamenii din faţa televizoarelor.

„Îmi place să mă cred un Vişinescu al rapp-ului românesc, de aceea vreau să vă torturez cu Double X şi CRBL“, a declarat Cheloo dând startul semifinalei. „România nu e jucăria ta“, a fost piesa pe care trupa a interpretat-o alături de CRBL, cunoscut din trupa Simplu. „Îmi place gaşca asta, iar cu CRBL arată şi mai bine“, a apreciat Dan Bittman. „Piesa are mesaj, are ce-i trebuie“, a spus şi Delia. „Nu mă aşteptam să aveţi aşa o piesă la «X Factor»“, s-a arătat mulţumit şi mentorul trupei, Cheloo.

După ce reprezentanţii postului Antena 1 au anunţat că Mădălina Lefter va putea lipsi din cauza unor probleme la corzile vocale, tânăra a revenit pe scenă în compania Luminiţei Anghel pentru a cânta piesa „Je t’aime“, chiar dacă a avut unele dificultăţi cu învăţarea limbii franceze, ea fiind obişnuită cu limba germană. „Fabulos, superb. Luminiţa se simte senzaţional“, a spus Delia, în timp de Mădălina i-a mulţumit artistei pentru şansa de a cânta lângă ea. „Mădălina este o luptătoare şi a fost un moment fabulos. Vă mulţumesc amândurora“, le-a declarat Dan Bittman.

Dragoş Udilă, fost concurent, ajutorul trupei November

În luptă a fost aruncat şi Alex Maţaev, concurentul din echipa Deliei, care a urcat pe scenă alături de fosta componentă a juriului, Paula Seling, deşi acesta a mărturisit că este destul de emoţionat să intepreteze în duet o piesă cu o asemenea voce. Cei doi au ales piesa  „Just give me a reason“, de la P!nk. „Felicitări, am avut senzaţia că Alex a avut emoţii mai mari ca de obicei“, le-a declarat Bittman.

image

Alex Maţaev FOTO Facebook

November, trupa din batalionul lui Cheloo, a cântat în duet cu Dragoş Udilă, fost concurent „X Factor“, piesa „Breath“, dar cu versuri proprii. „Îţi mulţumesc că ai venit să-mi susţii trupa, v-aţi descurcat foarte bine“, a declarat mentorul trupei.

Dan Bittman a contracarat reprezentaţiile de până în acel moment cu tânărul Bogdan Bratiş, cel care în gala trecută a resimţit unele dintre cele mai intense emoţii din viaţa sa după ce a trecut de duel. Bogdan a făcut duet cu solistul trupei Voltaj, Călin Goia, pe piesa „20 de ani“, invitând spectatorii să cânte alături de el. La finalul reprezentaţiei, Bogdan a făcut un „stage diving“, exerciţiu în urma căruia, în timpul preselecţiilor, Cheloo şi-a fracturat o mână. „După mulţi ani de glume Paraziţii despre Voltaj, trupa cântă bine în concerte. Nu mi-e ruşine să afirm asta“, le-a spus Cheloo. „Mie îmi place foarte tare Bogdan şi că stăpâneşte şi un instrument. Are un suflet mare şi sunt convins că poate să creeze multe piese frumoase“, i-a spus şi Călin.

image

Bogdan Bratiş FOTO Facebook

Florin Ristei, „elevul“ Deliei, a venit la semifinala „X Factor“ în compania Lorei cu piesa „Somebody That I Used To Know“. De altfel, cei doi au copilărit împreună în oraşul Galaţi. „Toate pisicile îşi laudă puricii. Îmi place atitudinea lui Ristei“, i-a spus Cheloo. „Lora eşti superbă, Florin, bravo“, i-a lăudat Delia.

Decizia telespectatorilor: trupa November, eliminată după primele voturi

După reprezentaţiile tuturor concurenţilor s-a dat startul pentru perioada de votare, după care, în urma preferinţelor telespectatorilor, ultimul concurent clasat a trebuit să părăsească competiţia. Perioada de aşteptare a fost detensionată de acelaşi Dragoş Udilă care a interpretat piesa „Scumpă domnişoară“, cu What’s Up, dar şi de CRBL cu piesa „KBoom“.

Primul grup salvat după prima etapă a fost Double X, din tabăra lui Cheloo. Cei doi componenţi ai trupei au fost urmaţi de Mădălina Lefter şi Bogdan Bratiş, din echipa lui Bittman. Florin Ristei şi Alex Maţaev, ambii din echipa Deliei, au mers şi ei mai departe. Astfel, trupa November nu a mai ajuns în finală, după prima etapă a voturilor.

image

November FOTO Facebook

Emoţiile semifinalei, resimţite de trupa Double X

În a doua parte a emisiunii, fiecare dintre concurenţii rămaşi nu au mai fost acompaniaţi de artişti cunoscuţi din România, ci au trebuit să cânte pe cont propriu. „Sing for the Moment“ a fost alegerea trupei Double X care a revenit pe scenă cu emoţii, unul dintre membrii încurcându-se şi uitând versurile. „Aţi avut o stea norocoasă până aici, îmi place de voi că sunteţi oameni cu greşeli şi sunteţi în stare să faceţi orice pentru a fi aici“, le-a spus Bittman. „Dacă viitoare când ai un accident de felul ăsta, nu atrage atenţia“, i-a sfătuit Delia. „Hai să îi aplaudăm pentru plăcerea cu care au cântat şi pentru calitatea versurilor din strofa a doua“, a declarat şi Cheloo.

„I Have Nothing“, a regretatei Whitney Houston, a fost a doua opţiune din concurs a Mădălinei Lefter care a mărturisit că stilul artistei americane este pe placul ei. Momentul a fost aplaudat de Cheloo, după care a felicitat-o. „Piesa a pus-o în valoare, a avut nuanţe“, a spus Delia.

image

Double X FOTO Facebook

„Ca «X Factor» să aibă sens anul ăsta, Ristei trebuie să fie în finală“

În a doua jumătate a semifinalei a revenit şi Alex Maţaev, un tip boem, cu piesa celor de la Kings Of Leon, „Sex on Fire“. „Foarte bine, Alex, nimic de zis. Îmi pare bine că o să ne luptăm în finală“, i-a spus Dan Bittman, în timp ce mentorul lui, Delia, s-a arătat foarte încântată de prestaţia moldoveanului.

Bogdan Bratiş, care a început să aibă succes la fete imediat după apariţiile în concurs, a cântat piesa „Stop and Stare“, de la One Republic. „Mi-aduc aminte de spusele colegului meu Ombladon, vă suflu în lumânări după ce vă împing pe scări“, a glumit Cheloo pe seama decorului din spatele concurentului plin de lumânări.

Pentru cea de-a doua parte a showului, Florin Ristei a acceptat o provocare. Şi anume să interpreteze piesa „Fairytale“, acompaniindu-se la vioară. „Nu pot decât să spun că a fost foarte bine“, i-a spus Dan Bittman. „Ca «X Factor» să aibă sens anul ăsta, Ristei trebuie să fie în finală“, a declarat scurt şi la obiect Cheloo.

Double X, a doua trupă din tabăra lui Cheloo, eliminată

În timp ce telespectatorii îşi alegeau favoriţii în cadrul celei de-a doua runde de votare, Lora a revenit pe scenă cu piesa „De Iarnă“.

Primul concurent salvat după a doua piesă cântată în semifinală a fost Bogdan Bratiş. Apoi, spre finală şi-a croit drum şi Florin Ristei, bucuros de reuşita sa. Alex Maţaev şi-a câştigat şi el un loc în marea finală, astfel că echipa Deliei a trecut cu ambii concurenţi mai departe. Ultima, dar nu cea din urmă, a fost Mădălina Lefter, cea care până la finală nu are voie să vorbească din cauza problemelor medicale.

Astfel, trupa Double X nu a mai prins marea finală, deşi era văzută drept una dintre pretendentele la marele titlu. Totuşi, mentorul formaţiei a promis că va colabora cu ei pe viitor.

Finala celui de-ai treilea sezon „X Factor“ va avea loc pe 22 decembrie.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite