Vocea României, cea mai urmărită emisiune de divertisment din luna septembrie. Ce producţii au mai preferat românii

Vocea României, cea mai urmărită emisiune de divertisment din luna septembrie. Ce producţii au mai preferat românii

Vocea României, un show care aduce cea mai mare audienţă pentru Pro TV FOTO Pro TV

Vocea României este cel mai urmărit program de divertisment al lunii septembrie 2015, fiind singura emisiune care atinge o audienţă medie de aproximativ un milion de români la nivel urban. Antena 1 apare în topul divertismentului cu producţii precum „Te cunosc de undeva“ şi X Factor.

Vocea României, singurul show cu un milion de telespectatori

Talent show-ul Vocea României este cea mai urmărită emisiune de divertisment din luna septembrie, fiind singura producţie care atinge o medie de un milion de telespectatori în mediul urban, arată paginademedia.ro.

Locul al doilea în topul divertismentului pe luna septembrie 2015 este al postului Antena 1, cu emisiunea „Te cunosc de undeva“. Show-ul a strâns o medie de 808.000 de telespectatori din mediul urban. În topul cinci al producţiilor de divertisment se mai află „Visuri la cheie“ (750.000 de telespectatori), „MasterChef“ (719.000 de telespectatori) şi X Factor (667.000 de telespectatori), arată aceeaşi sursă citată.

Kanal D apare în top zece cu „Roata norocului“, pe locul şapte, (551.000 de telespectatori) şi cu „Ochii din umbră“, pe locul opt (540.000 de telespectatori).

Pe segmentul programelor tabloide de după-amiază, „Acces Direct“ este cea mai urmărită emisiune de gen, cu o medie de 454.000 de telespectatori. În schimb, „La Măruţă“ a avut o medie de 366.000 de telespectatori.

Bătălia programelor tabloide

Pe intervalul orar de seară, „WowBiz“, programul prezentat de Mădălin Ionescu la Kanal D, a fost urmărit în medie de 373.000 de telespectatori în mediul urban, cu telenovela familiei lui Leo de la Strehaia. Pe de altă parte, Dan Capatos l-a avut pe manelistul Nicolae Guţă în rolul principal la „Un show păcătos“, emisiune care a adus Antenei 1 o audienţă de 270.000 de telespectatori pe minut. Cele două programe tabloide au fost aproape egale în septembrie pe targetul comercial al telespectatorilor cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani. Astfel, „WowBiz“ a avut pe acest target o audienţă de 170.000 de telespectatori, iar „Un show păcătos“ un număr de 168.000 de telespectatori.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: