Nume: Virgiliu Gheorghe (VG)

Studii: Doctor în Bioetică al Universităţii Aristotel din Salonic, cu lucrarea: „Televiziunea şi mijloacele video-audio ca factori în formarea etosului omului contemporan

Volume publicate: „Efectele televiziunii asupra minţii umane“, „Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem sa ne desprindem de televizor“, „Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii. Faţa nevăzută a televiziunii“ şi „Pornografia, maladia secolului XXI“.

Coordonator al volumului: „Efectele micului ecran asupra minţii copilului”.

De unde acest titlu, pentru unii inedit, „Fericire versus divertisment în epoca mass-media’’? Ce leagă aceste elemente?

Virgiliu Gheorghe (V.G.): Fericirea vine în atenţia omului modern dintr-un interes oarecum comercial. În societatea tradiţională nimeni nu-şi propunea să fie fericit, deşi orice om îşi doreşte fericirea, dar nu era un obiectiv conştientizat şi urmărit cu asiduitate de omul tradiţional, care vroia oricum ceva, vroia o bucurie, vroia o pace, dorea ceva care înseamnă mai mult decât ce înseamnă pentru omul modern.

Conceptul de fericire este exploatat de cultura de consum, care îl proiectează pe individ pe traseele acestea ale consumismului şi îi propune în loc de fericire, divertismentul. Însă efectele nu sunt cele aşteptate. Prin divertisment, omul devine extrem de anxios, pentru că divertismentul nu-şi respectă promisiunea.

Divertismentul excită, divertismentul fascinează, divertismentul captivează, dar după încheierea lui şi a efectului său limitat în timp, la urmă rămâne un gust amar, un sentiment de secătuire, de insuficienţă, de monotonie. Şi atunci omul devine dependent tot mai mult de divertisment, în sensul că el, ca şi un drog, creează un nivel mare de aşteptare, creează un nivel mare de excitaţie, dar la urmă dă o depresie destul de profundă. Cu cât creşte nivelul de divertisment cu atât poate spori această depresiune a sentimentului de nerealizare

De altfel, unul din mecanismele publicităţii este frustrarea. Ea funcţionează ca un propulsor, impulsionează consumul în continuare, în sensul că îţi promite ceva, consumi, dar te simţi frustrat că n-ai obţinut şi atunci spune „nu, nu aia este ţinta, alta este, ai greşit ţinta” şi o să consumi în continuare.

Ei bine, toată această inginerie socială a condus, în general la o scădere a stării de bine la nivel de public, la un sentiment de frustrare, de tensiune, şi până la urmă la depresie.

În ţările occidentale, cel puţin una din patru persoane este depresivă, se simte nefericită, singură ş.a.m.d.

Mi s-a părut important să-i facem pe oameni să înţeleagă că oferta societăţii de consum, societăţii mediatice nu este cea mai potrivită pentru că ea nu-şi respectă promisiunea.

Aţi rostit un termen compus, „inginerie socială”. Credeţi că actuala stare de lucruri a fost dorită şi provocată de industria de divertisment sau aceste efecte nefaste de care vorbim sunt doar efectul colateral al societăţii de consum, al mecanismului economiei de piaţă, care doreşte să facă bani şi profit cu orice preţ şi nu se uită la ce victimele colaterale?

V.G. : Da, da, da. În mod cert, cred că ponderea cea mai mare constă în efectele colaterale. Marea parte a oamenilor nu sunt intenţionaţi într-o societate, adică nu pot gândi răul cu atâta precizie.

Dar cred că în tot acest peisaj al maleficului consumist, joacă un rol important şi strategiile pe termen lung. În momentul în care s-au dezvoltat nişte teorii, s-au făcut nişte experimente sociale şi psihologice, ştii cum funcţionează omul, este normal să-ţi pui problema dacă anumite corporaţii care vor să-şi sporească câştigul se vor gândi şi la viitor. Şi ca să te gândeşti la viitor, înseamnă să-ţi pregăteşti viitorul consumator. Nu ţi-l pregăteşti printr-o conştiinţă ridicată, printr-un nivel de conştiinţă şi de aşteptări, ci după un nivel de aşteptări cât mai redus, motivat în special de lucruri materiale şi nu spirituale (care nu presupun consum) şi un om dependent practic de stimulii exteriori

De aceea, cred că funcţionează şi cea de a doua ipoteză. Există strategii şi inginerii sociale bine puse la punct pentru controlul dorinţelor, controlul psihologic şi manipularea psihologică a persoanei umane.

Ajungem la manipulare?

V.G.: În mod cert, este vorba de manipulare. Aşa funcţionează mass-media astăzi, aşa funcţionează industria de consum, adică, dacă vreţi, tot ce este publicitate, este manipulare, la modul real. În ce sens? Tu, consumator, nu poţi să-ţi optimizezi consumul pe baza nevoilor reale, pentru că nevoile reale sunt limitate. Dar, în baza nevoilor artificiale se construiesc nevoi, dorinţe, se folosesc argumente psihologice, năzuinţele şi aspiraţiile fiinţei umane, astfel încât consumatorul să fie dus pe traseele comportamentului consumist (NR – vezi şi neuromarketing).

Deci manipularea este evidentă. Orice act publicitar este un act manipulator. Atâta timp cât ei în funcţie de cheltuielile pentru publicitate îşi majorează câştigul, în mod evident se folosesc de libertatea omului pentru a o manipula în direcţia în care se doreşte.

Sunteţi renumit în România prin temele pe care le-aţi abordat până la acest moment, legate de efectele televiziunii asupra minţii umane, asupra minţii copilului, efectele pornografiei ş.a.m.d. Care este legătura acestora cu această nouă temă pe care o aduceţi în spaţiul public ’’Fericire versus divertisment în epoca mass-media’’?

V.G.: Aproape tot ce se întâmplă în societatea actuală este aproape determinat mediatic. Noi, când spunem „societate mediatică”, vorbim de o societate în care omul are un contact cu mass-media mult mai important decât cu contactul cu persoana umană. Este un om dependent de mesajele mass-media, e o societate care se mişcă în ritmul mass-media. Gândiţi-vă că procesul economic e dependent de procesul mediatic, procesul politic e dependent de procesul mediatic.

De ce? Mass-media reuşeşte să controleze foarte bine imageria colectivă, stereotipiile, deci tot ce înseamnă mental colectiv. Masa critică, care gândeşte într-un anumit fel, aceea controlează mentalitatea tuturor oamenilor. Ei bine, mass-media intră în acest proces şi se adresează maselor, deci nu indivizilor, nu persoanelor. E foarte greu să te sustragi de la aşa ceva, de aceea aproape tot ce se întâmplă în societate este determinat de cultura mediatică, de mass-media.

Şi atunci, apare problema aceasta a fericirii. Ce-şi doreşte omul în viaţă este fericirea, dar această fericire pentru unul înseamnă o maşină mai performantă, pentru altul o casă la ţară, pentru altul, o îmbrăcăminte mai aşa, pentru altul o pereche, un însoţitor sau o distracţie mai nu ştiu cum. Fiecare în spate are dorinţa de a fi fericit, însă această fericire capătă cu totul şi cu totul alte reprezentări, în funcţie de experienţa culturală pe care a avut-o. Aici, mass-media joacă rolul principal şi în genere, orientează persoana umană către ţinte false, care promit mult şi satisfac puţin.

Atunci omul intră într-o vrie, într-un cerc vicios, căutând o direcţie în care nu poate să afle adevărul, adică acea pace lăuntrică pe care o presupune fericirea (să nu ne amăgim, poţi să obţii toate lucrurile din lumea asta, dacă nu ai pacea înlăuntrul tău, nu poţi fi fericit).

Stalin, săracul, din câte ştiu, în ultimii ani de viaţă, nu mai dormea nopţile, dormea doar ziua, deci era într-o permanentă nelinişte. Ieşea noaptea pe stradă să vadă dacă oamenii muncesc. În ultimii ani de viaţă, mai puţin se ştie asta, în Moscova se lucra noaptea, pentru că ieşea Stalin să vadă dacă se munceşte. El ieşea pentru că atunci se trezea. Era foarte neliniştit.

Uite aşa ajung oamenii care urmăresc ţinte false. Înlăuntru lor apare si se lărgeşte tot mai mult hăul acesta şi frica de el însuşi. De aceea, caută în afară permanent. Însă, cu timpul, îşi dă seama că nu mai are scăpare, şi devine prizonier al procesului acestuia depresiv de demotivare. Din păcate, tot mai mulţi ajung în această situaţie.

Ca şi concluzie, cred că trebuie să ne trezim şi să căutăm acolo unde putem găsi fericirea, în relaţia cu oamenii, în relaţia cu noi înşine, pentru că oamenii nu mai au experienţa vieţii lor lăuntrice, în relaţia cu noi înşine şi în ultimă instanţă, în relaţia cu Dumnezeu. Din cercetările care s-au realizat în State, şi din ce în ce mai mult în Occident (la noi în România mai puţin pentru că nu sunt fonduri) relaţia cu Dumnezeu reuşeşte să aducă omului o împlinire pe care nu i-o poate conferi nimic altceva în societatea actuală.

Mai poate fi sfârşitul acestor lucruri optimist?

V.G.: Sfârşitul optimist depinde de alegerea fiecăruia.