VIDEO Serialul „Suleyman Magnificul”, la testul istoricilor: „Cadânele nu purtau haine de inspiraţie veneţiană”

Serialul fenomen „Suleyman Magnificul” la testul istoricilor

Succesul telenovelei despre cel mai important sultan otoman îi face pe istorici să explice că între viaţa personajului ficţional şi cel real există diferenţe majore. „Suleyman Magnificul”, serialul despre cel mai important sultan al Imperiului Otoman, a tulburat Turcia, Orientul Mijlociu şi a devenit, în mai puţin de un an, un fenomen în toată zona balcanică, inclusiv în România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Televiziunile care îl difuzează adună audienţe record în teritoriile peste care a domnit Soliman Întâiul. În aceste ţări chiar şi un sfert din populaţia care deţine un televizor priveşte serialul turcesc. Dacă pariul cu publicul a fost câştigat în doar câteva luni, actorii au devenit vedete regionale, hainele din serial remodelează  ţinutele tinerelor turcoaice, prezentarea romanţată a glorioasei epoci a sultanului Soliman este sancţionată de istorici, de musulmanii conservatori şi chiar de premierul Turciei. Unii găsesc revoltător faptul că Soliman, musulman fiind, este prezentat mai mult în situaţii bahice decât în cele care l-au consacrat în istoriografie, de conducător luminat al imperiului. Alţii descoperă în fiecare episod obiecte care nu existau pe vremea ”Magnificului”. Producătorii le răspund simplu: ”Istoria are nişte reguli, televiziunea altele”. Din controversă în controversă, cu proteste şi blesteme la poarta televiziunii care îl produce, serialul a devenit un fenomen regional care schimbă mentalităţi şi dezvoltă pentru prima dată în detaliu un nou tip de personaj ficţional istoric. Sultanul.

Blestemele lui Erdogan

După primul episod din „Suleyman Magnificul”, CNA-ul turc a primit 70.000 de plângeri din partea telespectatorilor furioşi că un erou, apărător al Islamului, este prezentat în ipostază de om cu vicii şi pasiuni pentru femei. După alte câteva difuzări primul-ministru al Turciei, Recep Erdogan, a spus, furios, că „serialul e o încercare de a insulta trecutul şi tratează istoria noastră fără respect”. Apoi, turcii musulmani conservatori au ieşit să protesteze în faţa postului de televiziune care difuzează seria istorică, au aruncat cu ouă pe afişul de pe care zâmbeau actorii telenovelei şi s-a cerut întreruperea de urgenţă a serialului.

Erdogan a revenit după câteva luni şi i-a blestemat pe producători pentru că prezintă un conducător luminat, supranumit ”legiuitorul”, mai mult în alcov şi implicat în intrigi decât în şaua calului. 

După alte câteva luni însă, tinerele turcoaice au început să caute în magazine rochii şi bijuterii de inspiraţie otomană, machiajul actorilor este o revelaţie în lumea artiştilor din cinematografie şi televiziune, iar cărţile de istorie se vând în tiraje nesperate la Istanbul după ce publicului i s-a deschis apetitul pentru epoca de glorie a Imperiului Otoman.  

Serialul „Suleyman Magnificul” a bulversat şi cutumele culturale ale ţărilor arabe din Orientul Mijlociu, aşezând telenovela pe primele locuri în clasamentele cu audienţe, motiv suficient pentru ca jurnaliştii de la „The New York Times” să întrebe istoricii care este ingredientul minune care-i ţine pe musulmani lipiţi de televizor în timpul difuzării acestui serial. „În epoca otomană, societatea nu vorbea despre femei şi s-au scris puţine lucruri despre acestea. Nimeni nu a scris cum funcţiona un harem (…), iar producătorii au inventat scenarii plauzibile”, spune Leslie Pierce, profesor în studii otomane la New York University. 

”Istoricii mă certau, am avut neînţelegeri cu ei”

Descendenţi ai dinastiei otomane au criticat portretizarea făcută fostului sultan spunând că filmul conţine multe inadvertenţe istorice insultătoare. Supărarea lor, ca şi a altor apărători ai Islamului, este că scenariştii au exagerat prin scene în care sultanul şi apropiaţii acestuia beau vin şi abuzează cam des de fetele din harem.  

Puşi faţă în faţă cu cei care reclamă derapajele istorice din serial producătorii s-au apărat spunând că „istoria are regulile ei, televiziunea are alte reguli”. Însă ei au adăugat că în fiecare săptămână au avut întâlniri cu consultanţi istorici, că au avut neînţelegeri cu ei, dar în final au creat o lume care se apropie prin grandoare şi seamănă în detaliu cu cea care trăia la curtea sultanului Soliman Întâiul. 

„Am făcut multe greşeli. Eu îmi făceam lecţiile săptămânal, mă duceam în faţa istoricilor, le puneam întrebări, mă certau şi-mi spuneau că ce vreau eu să fac nu se poate, apoi îmi arătau cum trebuie făcut. Timp de un an am încercat să rezolvăm situaţia discutând. Le spuneam că va fi cum vor ei, iar ei au fost înţelegători, mi-au oferit alternative rezonabile. Nu am vrut să producem ceva plictisitor bazat pe norme, având în vedere că e prima dată când se povesteşte viaţa unui sultan”, a explicat producătorul serialului, Timur Savci, într-un documentar făcut şi difuzat de Kanal D în care se explică eforturile  care au fost făcute pentru realizarea acestui serial.

Însă tocmai aceste controverse de ordin istoric, reconstiturea la scară de 1:1 a Palatului Sultanilor din Istanbul (Topkapî), poveştile din haremul sultanului Soliman Magnificul, intrigile de la curtea otomană, muzica şi elementele de cultură şi civilizaţie orientală au făcut din serial un fenomen în lumea arabă şi balcanică, exact teritoriile peste care a domnit, acum câteva sute de ani, de către marele sultan Soliman I.

Serialul e considerat umoristic” de medievişti

Capitolele acestei ficţiuni istorice intrigă şi o parte dintre telespectatorii români, mai ales pe cei competenţi în epoca medievală şi în civilizaţia otomană. Printre privilegiaţii care pot data obiectele chiar şi prin diferenţierea unor nuante de roşu, lucru la care profanii se miră, se află şi Paraschiva-Victoria Batariuc (foto).

Dintr-un apartament de bloc din Suceava, cetatea asediată şi cucerită în 1538 de sultanul portretizat în telenovela turcească, doamna Batariuc se uită la ”Suleyman Magnificul” cu ochi de doctor în istorie medievală. De multe ori o mai fură intriga „care te mai face să lăcrămezi”, o mai amuză dialogurile, imaginile colorate, personajele frumoase, dar imediat ”medievistul” se revoltă şi sancţionează ceea ce consideră că sunt gafe ale scenariştilor acestui film istoric.

„Dacă, printr-o magie, Soliman ar învia, el nu şi-ar recunoaşte încăperile,  nu şi-ar recunoaşte veşmintele, nu şi-ar recunoaşte obiectele de folosinţă cotidiană şi i s-ar părea că a nimerit într-un alt timp. Eu consider filme din acestea, în care se vrea foarte mult şi în care nu te costă nimic să respecţi adevărul istoric, eu le consider umoristice”, şi începe să indice, punct cu punct, obiect cu obiect, motivele amuzamentului său.

Inelul faţetat, o bijuterie care nu exista în epocă

Victoria Batariuc invocă, demonstrând şi o extinsă cunoştere şi a scenariului telenovelei, o criză care se petrece între cele două favorite ale lui Soliman, Mahidevran şi Hurem.  ”Totul porneşte de la un inel. Un inel cu un smarald faţetat. Totul e frumos, minunat, şi mie-mi place smaraldul, numai că în secolul al XVI-lea nu se cunoştea tehnica de faţetare a pietrelor preţioase. Ele erau rotunjite! Faţetatul apare abia în secolul al XVIII-lea”, explică Victoria Batariuc, care consideră că descoperirea acestui detaliu se trage dintr-o ”boală profesională”.

”Nu poţi să faci arheologie dacă nu urmăreşti aceste detalii. Să zicem că eu aş săpa la Cetatea de Scaun şi aş găsi într-un nivel, foarte clar, un inel faţetat. Chit că nivelul este de secol XV, eu nu am dreptul să datez inelul de secol XV când ştiu că procedeul de faţetare apare în secolul al XVIII-lea”.

Moda veneţiană de la curtea otomană

După ce i-a lăsat fără obiecte, medievistul Paraschiva Batariuc îi lasă şi fără haine pe actorii din „Suleyman Magnificul”. Cadânele nu prea aveau cum să poarte haine de inspiraţie veneţiană, iar caftanul lui Soliman „parcă e din lamé sau lurex”. Deschizând albumul ilustrat ”Iznik: The Artistry of Ottoman Ceramics” Paraschiva Batariuc pune degetul pe un desen întrebând mai mult ironic: „Seamănă cu ceea ce poartă el în film? Poftim. Detaliu din caftanul de mătase făcut pentru Soliman la 1550. Se păstrează la Topkapî, unde din câte ştiu eu există o colecţie de câteva sute de astfel de veşminte. Vedeţi? Nu seamănă cu nimic din cele cu care umblă îmbrăcat Soliman. El, în film, parcă este o ţaţă care se duce la petrecerea de absolvire a şcolii de şapte clase îmbrăcată în lame sau în lurex. Nu purtau bărbaţii aşa ceva!”, spune medievista, după cum nici femeile nu purtau veşminte de inspiraţie veneţiană, aşa cum sunt în serial. ”Femeile nu umblau îmbrăcate în costume de modă veneţiană. Îmi pare rău. Uitaţi cum umblau îmbrăcate femeile în harem”, explică dr. Paraschiva Batariuc. „Le vedem şi acuma prin oraş pe fetele măritate cu arabi, cu arabi musulmani, legate la cap şi cu nişte voaluri care le ajung până la călcâie. Deci mă îndoiesc eu că femeile în harem umblau despuiate sau cu rochii de croială veneţiană. Dacă cei care au făcut filmul s-ar fi uitat la desenul animat cu Aladin, ar fi văzut că mare parte dintre ele purtau şalvari.”

Absolventă a Facultăţii de Istorie din Bucureşti promoţia 1972, doctor în arheologie medievală la Iaşi, Paraschiva Batariuc are în braţe, când vorbeşte despre Soliman şi epoca sa, două albume aduse din străinătate care decriptează din cioburi ceramice viaţa de la curte a sultanilor otomani. A fost ghid la Cetatea de Scaun a Sucevei (Muzeul judeţean Suceava) până în 2005, când s-a pensionat şi nu scapă nici un episod din ”Suleyman Magnificul”. Ce bine ştie o ghiauroaică istorie turcească, faţă de supuşii Profetului, care făcând astfel de porcărioare eu zic că-şi bat joc de propria lor istorie”.

”Nu se folosea veselă individuală pentru fiecare comesean”

De la şalvari ajungem la mâncare, la câteva ilustrate în care vedem sultanul şi suita sa mâncând dintr-un singur castron cu nişte linguroaie mari sau cu mâna, ”nu se folosea veselă individuală pentru fiecare comesean, aşa cum apare în film, ei aveau un singur recipient în mijlocul mesei”, apoi trecem prin nişte plăci de marmură care nu aduc cu epoca „Magnificului” şi ajungem, în cele din urmă, la bătăliile lui Soliman, „prezentate neutru”, adică respectând adevărul istoric până într-un punct. „Când se prepara bătălia de la Mohács! Unde, să mă ierte Dumnezeu, Ludovic al II-lea al Ungariei, ultimul rege al Ungariei, era un tânăr uşor blond şi era subţirel. Ori aici, în film, apare un bărbat între două vârste cu o barbă mare, neagră, înspicată, gras…hmmm. Există la Budapesta portretele regilor Ungariei, trimiteau o delegaţie…. dacă tot faci un film atât de mare cu atâtea pretenţii, respectaţi fraţilor adevărul istoric, nu mai faceţi tot felul de comedii”.

Ardeiul iute, otomanii şi descoperirea Americilor

Un alt indiciu vânat de istoricul medievist se găseşte într-un loc neaşteptat, într-un detaliu iute atârnat într-o încăpere. „La un moment dat, o scenă se petrece în bucătărie, unde este bucătarul Şeker, care s-ar traduce prin zăhărel. El are atârnat acolo un şirag de ardei iuţi roşii uscaţi. Gândiţi-vă când a fost descoperit Mexicul, când a început să fie cucerit Mexicul şi când se petrece acţiunea din Soliman. Cred că Soliman avea o relaţie specială fie cu Cortés, fie cu Montezuma, şi ăia i-au trimis un pacheţel”, explică ironic şi cu mândria istoricului descoperitor de inadvertenţe Paraschiva-Victoria Batariuc, amintind şi de câteva filme englezeşti în care personajele mănâncă porumb în secolul al VI-lea, cu mult înainte ca europenii să descopere cartoful, roşia sau porumbul.

Piciorul de scaun rotunjit stil Ludovic

Micile scăpări ale scenariştilor sunt, pentru istoricul Paraschiva-Victoria Batariuc, „greşeli de civilizaţie materială”. Mai exact, multe dintre obiectele prezentate în film fie nu existau în epoca lui Soliman, fie au fost recreate cu materiale şi stiluri diferite de ale epocii celui mai important sultan otoman. Un exemplu este „un picior de scaun” pe care medievistul român l-a identificat ca aparţinând de stilul lui Ludovic al XVI-lea al Franţei. „Uite vezi, vezi cum sunt picioarele astea curbe la biroul lui Ibrahim Paşa? Aia este mobilă din timpul lui Louis…mă rog, Ludovic al XVI-lea. Vorba ceea, unul moare la 1793 şi altul moare la 1566. O mică diferenţă. Sultanii să ştiţi că, la un moment dat au avut o perioadă de deschidere şi au început să cumpere mobilier european. Dar să nu exagerăm. Putea să aibă un birou, eu nu am nimic împotrivă că avea un birou, o piesă de mobilier la care stătea şi scria, că nu toată lumea scrie pe fundul de tocat ceapă, cum scriu eu, dar nu merge. Trebuie să fie din povestea aia”, spune Paraschiva Batariuc adăugând că are mari dubii şi în ceea ce priveşte forma viorii la care cântă Ibrahim, lăsându-l astfel pe Paşă fără obiecte din timpul său. „Vioara la care cântă Ibrahim, şi o topeşte pe sultana Hatice, nici aia nu prea exista ca formă. Existau nişte viori, dar nu se ţineau şi nu aveau nici forma nici dimensiunile celor din ziua de astăzi. Eu râdeam, că la un moment dat în serial Ibrahim face o criză şi sparge vioara, revine în satul de unde a fost răpit, şi fratele său îi oferă o altă vioară pe care o avea de la mama lui. Şi eu am zis, măi, asta e făcută la Reghin.”

Paraschiva Batariuc va privi filmul în continuare şi, din când în când, va purta discuţii lungi despre Soliman şi viaţa de la curtea sultanilor cu o prietenă din Brăila, Niculina Dinu, tot istoric cu specializare în ceramică otomană. Cu „Nina”, în discuţii telefonice lungi, a găsit zeci de „probleme” în serial. ”La niciun film istoric nu mă pot uita ca un simplu telespectator. Sunt ca împăratul Roşu. Cu un ochi râd şi cu un ochi plâng. Cu un ochi urmăresc povestea, desfăşurarea, acţiunea, şi cu un ochi văd ce nu se potriveşte”. În felul acesta o simplă telenovelă reuşeşte, pentru istoricii pensionari, să prioducă o gimnastică a minţii care menţine vii zeci de ani de muncă şi cercetări.

”Suleyman Magnificul” şi România: ”Soliman Întâiul a fost la Suceava şi a făcut prăpăd

Paraschiva-Victoria Batariuc spune că românii este posibil să nu ştie faptele lui Soliman pe teritoriul ţării noastre, iar moldovenii ar trebui să aibă sentimente neplăcute când văd serialul. „Dacă mergeţi acum în Suceava pe stradă şi întrebaţi dacă a fost Soliman Magnificul pe teritoriul românesc sau dacă Soliman a fost la Suceava, cei mai mulţi vor răspunde <<cum să fie, ce să caute?>>”

Răspunsul vine tot de la istoricul medievist care a scormonit după indicii ale trecerii otomanilor prin Cetatea de Scaun a Sucevei. „A fost la Suceava şi a făcut prăpăd. Şi noi, cel puţin noi din Moldova, ar trebui să avem un sentiment destul de neplăcut când îl vedem glorificat. Având în vedere că ne-a luat aproape o treime din Moldova. Cine a venit şi a luat comorile, tezaurul Moldovei? Este un ambasador la Constantinopol, un ambasador englez, care spune că toată lumea s-a mirat de ce comori a putut să găsească Soliman într-o ţară aşa de mică ca Moldova. Pentru noi, cel puţin pentru partea asta care înseamnă teritoriu românesc între Carpaţi şi Nistru, a fost un barbar care a jefuit, a prădat, iar dacă iei şi citeşti cronicile te înspăimânţi ce puteau să facă aceşti buni musulmani pe care Soliman vroia să-i conducă în numele dreptăţii”.

Paraschiva Batariuc aşteaptă episoadele în care Soliman ajunge la Suceava. Până acum, spune medievistul, există o singură „atingere” a serialului despre România. „Este într-un episod un personaj, un fel de majordom femeie, calfă, în fine, o tânără care dirijează viaţa în harem. Ea le supraveghează pe celelaltefete, însă nu face parte din corpul de femei la dispoziţia sultanului. Deşi toate femeile erau la dispoziţia sultanului, dar pentru diverse servicii. Una era doică, una le supraveghea, una le îmbăia, dar era corpul acela de cadâne care aveau o întrebuinţare legată de o caracteristică a popoarelor de stepă. Ei, această tânără o aude vorbind pe Hurem ruseşte şi îi spune că înţelege ce spune pentru că şi ea e din zona aceea, adică de la Sulina. Sulina, Dobrogea în timpul acela avea o populaţie românească destul de rară, dar erau aşezaţi tătarii şi erau turcii în zonă. Atât, până acum este singura referire la teritoriul ţării noastre”.

Primul sezon al serialului a adus audienţe record pentru Kanal D

Sezonul al II-lea din „Suleyman Magnificul” a început pe 14 ianuarie iar medievista din Suceava aşteaptă „cu nerăbdare”, anul 1538. „De ce? Păi la 1538, la sfârşitul lui august, au venit aici, la cetate. Şi nu numai că au venit, dar şi-au adus cu ei şi inscripţii de pus în moschei.

Şi la cetate s-a găsit o piatră din marmură cu inscripţie din limba arabă <<Alah este Dumnezeu atotputernic şi Mahomed este profetul său>>. Şi un alt fragment, tot de pe marmură, cu inscripţie arabă, a fost donat de o domnişoară bătrână din Suceava. Piatra respectivă era folosită în familia ei pentru presat varza mai bine în butoi atunci când varza se punea la murat”. 

Telenovela turcească „Suleyman Magnificul ” s-a clasat pe locul al doilea în topul serialelor de televiziune difuzate în România în 2012, după a doua serie din ”Las Fierbinţi”, difuzată de Pro TV.

O analiză făcută pe Paginademedia.ro arată cum turcii au reuşit o performanţă deosebită ajungând să aibă în oraşe o medie de 875.000 de telespectatori pe minut, iar la nivel naţional să fie urmărit de 1.441.000 de telespectatori pe minut.

Unul dintre episoadele serialului a depăşit chiar superproducţia „Vocea României” la sfârşitul lunii noiembrie.  

Suleyman a fost peste Vocea României în confruntare directă pe intervalul în care cele două producţii s-au intersectat, serialul turcesc având o medie de 1,6 milioane de telespectatori pe minut în timp ce „Vocea României” avea o medie de 1,5 milioane de telespectatori la nivel naţional. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: