VIDEO „Epic Show“: Îndrumarul pentru „cei care suspectează că sunt beţivi, dar nu sunt siguri“, prezentat în episodul 6

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalul subiect al celui de-al şaselea episod al emisiunii de umor „Epic Show“ a fost inspirat de una dintre cele mai recente şi mai cunoscute tradiţii pascale: excesul.

Nu a fost uitat nici „excesul de muncă“, vorbindu-se cu acest prilej despre „hoardele de zombie corporatişti“, care pot fi văzute în jurul orei 18:00 îndreptându-se către staţia de metrou Pipera.

Tot la categoria „exceselor“ s-a încadrat şi edilul Constanţei, Radu Mazăre, „un Napoleon al exceselor“, „un Suleyman al exagerării“, după cum a fost descris.

De asemenea, s-au pus în discuţie „argumentele pro sau în favoarea strămutării primarului Constanţei înspre o staţiune turistică ceva mai penitenciară“.

În plus, cei patru „epici“, Bogdan „Bob“ Rădulescu, Tibi Codorean, Adrian Cucu şi Dragoş Stan, şi-au imaginat cum ar arăta Romanian Gypsy Reality, televiziune minoritară romă lansată la Cluj. 

Totodată, aceştia au explicat de ce actorul Alexandru Arşinel apare în reclamele pentru farmaciile Catena, precizând că la fel de firească ar fi şi decizia ca Radu Mazăre să promoveze controversatul film „Lupul de pe Wall Street“.

„Epicii“ au menţionat că „excesul de a încerca să pari cool dăunează grav autenticităţii“.

În final, clujenii au realizat un ghid de identificare a persoanelor cu „înclinaţii bahice“, care poate fi un bun îndrumar pentru „cei care suspectează că sunt beţivi, dar nu sunt siguri“. Vă prezentăm în continuare câteva dintre semne:

„Dacă după ce-ţi pupi nevasta, ea pică pe jos şi adoarme: eşti beţiv!“

„Dacă ai spus cele mai bune glume la o înmormântare: eşti beţiv!“

„Dacă ţi-ai distrus ficatul, dar tu nu eşti boxer: eşti beţiv!“

„Dacă eşti cea mai pomenită persoană de la o nuntă şi nu eşti mireasa: eşti beţiv!“

„Epic Show“ vă aşteaptă cu al şaptelea episod lunea viitoare, 28 aprilie, de la ora 20:30, la Prima TV şi pe adevarul.ro.

PROMO Epic Show: Eşti ultras

   

PROMO Epic Show: Pubelicitate

Citiţi mai multe despre emisiunea „Epic Show“:

VIDEO „Epic Show”: Celebritatea, luată la rost în episodul 5 Cei patru „epici” au dezbătut subiectul celebrităţii şi analizează cauzele şi efectele succesului în emisiunea transmisă luni, de la 20.30, la Prima TV şi pe adevarul.ro.

VIDEO „Epic Show“ - Episodul 4: Cum au ajuns senzaţiile internetului să se bucure de notorietate Emisiunea de umor „Epic Show“ a debutat luni la Prima TV, dar a fost transmisă şi pe platforma adevarul.ro. „Epic Show“ este un pamflet săptămânal în care abordarea actualităţii şi a lumii ce ne înconjoară este făcută printr-un melanj de rubrici, scenete şi intervenţii, care conţine atât elemente de televiziune, cât şi elemente specifice online-ului.

VIDEO În al treilea episod al emisiunii „Epic Show“, Mihai Bendeac a fost luat la „roast“ Bogdan „Bob“ Rădulescu, Tibi Codorean, Adrian Cucu şi Dragoş Stan au abordat, sâmbătă seară, în stilul caracteristic emisiunii „Epic Show“, teme precum hipsterii sau avionul malaezian dispărut, dar au şi un invitat special: Mihai Bendeac.

VIDEO „Epic Show“, pe adevarul.ro. Avertisment: „Sinceritatea nu ne-o vom tempera, ironia nici atât, autoironia deloc“ „Epic Show“ a revenit duminică seară pe adevarul.ro, după ce sâmbăta trecută s-a bucurat de un real succes, echipa show-ului comparând site-ul cu DN1 în zi de sărbătoare. Clujenii Bogdan „Bob“ Rădulescu, Tibi Codorean, Adrian Cucu şi Dragoş Stan au declarat că s-au bucurat de rezultatul primei ediţii, dar că întotdeauna este loc de mai bine.

VIDEO Premieră media în România: primul episod al emisiunii „Epic Show“ Emisiunea „Epic Show“ a fost difuzată în premieră, sâmbătă seara, pe site-ul adevarul.ro. Cei patru membri ai echipei, Bogdan „Bob“ Rădulescu, Tibi Codorean, Adrian Cucu şi Dragoş Stan, au tratat, în stilul caracteristic, ironic şi autoironic, diverse subiecte actuale. „Epic Show“ va intra în curând în grila de primăvară a postului Prima TV.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite