VIDEO Guvernul şi politicienii, ironizaţi în Las Fierbinţi: „Ne trebuie oameni dobitoci şi loiali. Când s-a făcut ceva pentru ţara asta? În acte se face, atât“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Vasile
Primarul Vasile

Într-unul dintre episoadele recente ale serialului „Las Fierbinţi“ a fost strecurat un nou moment în care clasa politică din România a fost ironizată.

Primarul Vasile, Dalida şi prefectul au fost protagoniştii unei scene cu puternice trimiteri la actuala guvernare şi la modul în care se face politică în România.

Primarul din Las Fierbinţi încearcă să facă o impresie bună prefectului, rol interpretat de Răzvan Vasilescu, însă se loveşte de sinceritatea brutală a acestuia: „Nu te ustură buzele, mă? Că pe mine mă ustură fundul. Ce mă tot linguşeşti aşa, mă? În loc să mă întrebi cu ce treabă am venit, tu mă tot perii“.

Prefectul îi cere lui Vasile să renunţe la fotoliul de primar în favoarea secretarei sale, Dalida, iar în schimb îi oferă funcţia de ministru al Transporturilor, făcând aluzie la faptul că România a ajuns la al treilea Guvern de când PSD a câştigat alegerile. 

Decizia este motivată în serialul de la Pro TV prin faptul că la guvernare partidul are nevoie de „oameni dobitoci şi loiali“, nu foarte pricepuţi la ceva şi care să facă proiecte doar pe hârtie, mai excat „să semneze ca primarul“.

În plus, există trimiteri ironice şi la controversatele modificări dorite pentru Justiţie, dar şi la liderul partidului aflat la guvernare.

Redăm dialogul integral: 

Prefectul: Săptămâna viitoare o să picăm iar guvernul nostru.

Primarul: Iar? Păi nu l-am picat de două ori până acum?

Prefectul: Te deranjează?

Primarul: Nu, dar nu înţeleg, mă scuzaţi...

Prefectul: Avem nevoie de oameni suficient de dobitoci, că nouă ăştia ne trebuie. Ne trebuie oameni dobitoci şi loiali, îl picăm iar şi trebuie să alegem iar alţi oameni. Şi primul care mi-a venit în cap eşti chiar tu. Tu ai toate datele, ai fi perfect ca ministru al Transporturilor şi asta va fi propunerea mea în Comitetul Executiv. Dacă eşti cuminte şi îmi promiţi că nu-mi ieşi din vorbă, te susţin pentru postul ăsta până în pânzele albe şi 100% al tău.

Primarul: Să vă gândiţi dvs. la mine... m-aţi lăsat fără cuvinte. Vă promit că am să fac tot ce e posibil să ridic această ţară pe culmile...

Prefectul: Lasă, gata, o să-mi mulţumeşti tu mai târziu.

Primarul: Ce ar trebui să fac, că nu prea mă pricep?

Prefectul: Păi eu de ce m-am gândit la tine, mă, că te pricepi? Tu nu trebuie să faci nimic, Vasile, tu doar stai la birou şi semnezi. Noi îţi dăm şi tu semnezi. Aşa că aici exersează tu, la semnătură.

Primarul: Şi ce semnez?

Prefectul: Bă tu eşti dobitoc? Proiecte, Vasile, proiecte, că faci treabă, că faci autostrăzi, drumuri, poduri şi ce ne mai trece nouă prin cap.

Primarul: Am să fac autostrăzi în toată ţara, nu am să vă dezamăgesc.

Prefectul: Bă băiatule, tu eşti dobitoc? Tu nu ai televizor acasă? Când s-a făcut ceva pentru ţara asta? În acte se face, atât.

Primarul: Am înţeles, dar dacă se sesizează, ştiţi...

Prefectul: Cine să te bage pe tine la puşcărie, mă, eu? Vasilică, interesul meu şi al partidului este ca tu să stai cocoţat acolo un mandat întreg, să stoarcem cât putem, că nu o să dureze o veşnicie. Să nu mă dezamăgeşti, că mi-am pus la bătaie şi obrazul, şi portofelul pentru tine. Deci, dacă eşti cuminte şi-mi promiţi că nu-mi ieşi din vorbă, tu eşti următorul ministru al Transporturilor. Am discutat un pic şi cu preşedintele partidului, să-i dea Dumnezeu sănătate, că zi şi noapte se gândeşte la noi să schimbe justiţia, să nu mai trăim cu frica asta.

Primarul: Şi Opoziţia, dacă...

Prefectul: Păi ce treabă ai tu cu Opoziţia? Opoziţia o să latre un pic şi o să se calmeze, că şi eu aş fi lătrar dacă i-aş fi văzut cu ciolanul la bot. Calmează-te, mă, am făcut noi altele mai grave, s-a întâmplat ceva?

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite