VIDEO O declaraţie fără egal: „România, te iubesc!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei şase „fantastici” din echipa de la PRO TV ce realizează de ani buni emisiunea duminicală „România te iubesc!” s-au pus iar cu burta pe carte. Paula Herlo, Rareş Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu şi Paul Angelescu „au recidivat” şi revin cu un nou volum, în fapt cu o antologie de fapte aparte „văzute şi vorbite” la emisiunea pe care au consacrat-o prin munca şi felul lor aparte de a-şi face meseria la care ţin ca la ochii din cap.

Ca şi anul trecut, volumul a apărut tot la Editura Humanitas şi beneficiază tot de o prefaţă semnată de Cristian Leonte, colegul lor şi prezentator al emisiunii. De această dată eroii volumului sunt cei care fac binele, chiar şi atunci când cei mai mulţi dintre semenii lor uită acest gest elementar şi uman, deopotrivă! Un fel de raport de ţară, la 30 de ani de la schimbarea regimului. 

„Adevărul” a încercat să afle, pe repede înainte, ce-i mână „în luptă”, cum se nasc emisiunile lor şi din ce-şi hrănesc speranţele. Fără să vrea, un posibil răspuns ni l-a oferit Alex Dima, jurnalistul căruia fostul lider atotputernic al PSD, Liviu Dragnea, îi refuza posibilitatea de a-l intervieva, dar pe care, ironic, îl invita la începutul acestui an împreună cu el în baie, fie ea şi baia din biroul celui de-al treilea om în stat, din Palatul Parlamentului (Internetul stă oricând mărturie!): „Glumind puţin, mă gândesc dacă şoferul care o duce dimineaţa la muncă pe Gabi Firea, spre exemplu, are curajul de a-i spune ceva de genul <vezi să nu te pierzi azi cu firea>”. Un semn că umorul face casă bună cu seriozitate în echipa ce ne răsfăţă, ne agită sau ne supără de-a dreptul cu producţiile lor realizate sub celebra, de acum, declaraţie „România, te iubesc!”.     

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite