VIDEO Carmen Tănase, „răutăţi“ la iUmor: Cheloo, singura făptură care a luat-o în freză mai rău decât tine e Mircea Badea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Tănase FOTO Antena 1
Carmen Tănase FOTO Antena 1

Actriţa Carmen Tănase a surprins cu apariţia sa pe scena iUmor cu un număr de roast în care nimeni n-a fost iertat, nici măcar publicul. Tirada sa i-a cuprins şi pe cei din culise, dar i-a vizat mai ales pe prezentatorii emisiunii şi pe membrii juriului.

Carmen Tănase a mărturisit că a venit „într-un suflet că m-am temut că scot ăştia şi emisiunea asta din grilă”, făcând referire la prezenţa lui Mihai Bendeac. 

„Mi-au zis să spun răutăţi despre voi, le-am zis: n-am cum, pe bune, tot ce-au făcut important în viaţă a fost într-o zi când eu am avut filmare şi n-am prins. Nici nu vreau să spun răutăţi azi. Plus că sunt şi foarte supărată, adică eu nu puteam să prezint emisiunea asta, pe bune? 

Am trecut în culise pe lângă Dan Badea, un fel de Mitoşeru low budget, băiatul acesta care zice că face stand-up... zic, băiatul suferă de sindromul stand-down, bă, da, pe lângă el Cosmin Seleşi e Temişanul piticilor, adică cred că singura chestie mai scurtă decât cariera lui Dan Badea e cariera de cântăreţ a lui Clopoţ. Pe bune, voi l-aţi văzut când l-aţi ales? Zici c-a coborât pârtia fără cască şi fără schiuri, mă rog, altfel mare talent, după cum n-a spus nimeni niciodată. De ce îi ţineţi pe amândoi acolo în spate, de ce nu îi aduceţi şi pe ei aici, în public unde le e locul?“, spune Carmen Tănase pe scena „iUmor“.

Apoi, Carmen Tănase l-a luat în vizor pe Bendeac: „Mă bucur, Mihai, că eşti aici, îmi dai încredere, ştiu că în timpul acesta fratele tău e undeva în lume făcându-i mândri pe părinţii tăi, aveau nevoie de asta şi am vorbit şi cu Vancea şi ce să vezi, mi-a zis că vrea să scrie o carte despre tine. Nu, stai puţin... dacă ar şti să scrie, ar scrie o carte despre cariera ta. Eu am zis că iese de-o broşură. Când te-ai despărţit de Vancea am auzit că te-ai purtat ca un domn, v-aţi strâns mâinile, şi aţi luat-o pe drumuri separate şi diferite, mă rog, te-a durut, ă? Hai că puţin te-a durut, cine poate să te înţeleagă mai bine decât Dan Badea? 

Dar cine nu-l iubeşte pe Mihai, Cheloo? Ştefan Bănică jr? Producătorii emisiunii? Părinţii? Publicul, lumea în general, mă rog, oamenii, practic. A, Mihai s-a uitat Arnold la ultimul sezon de la X Factor şi a plâns, a zis că viaţa lui n-are nici un sens, tu eşti adevăratul Terminator. Cea mai proastă mişcare în televiziune de când şi-a luat Trăistariu telefon cu cameră foto până azi“, continuă actriţa.

După ce a dat asigurări că ”Nu-mi place ce fac, jur, adică m-am gândit ce dracu e roast acesta, ce modă e asta, e aşa un fel de prăjeală,” actriţa şi-a amintit de Cheloo, despre care a spus că toate răutăţile au fost epuizate la Tribunal şi „ nici nu vreau să glumesc cu tine, pentru că tu eşti un tip puternic şi pentru că tu ai luat multe lovituri de la viaţă nasoale,unele chiar îngrozitoare, cred că singura făptură care a luat-o în freză mai rău decât tine e Mircea Badea”, aşa că publicul să facă bine să nu râdă, „lăsaţi omul să zacă.” 

A venit apoi rândul Deliei: „Ei Delia, mi-au zis să am grijă ce vorbesc despre tine, că tu eşti în primele trei cele mai mari cântăreţe pop …de la tine din familie. Ştiţi că Delia nu se ocupă numai de cântări,ea se şi culturalizează, merge vernisaje; şi mi-a zis cineva, nu ştiu dacă e adevărat că te uitai odată într-o galerie la un portret în ulei şi te-ai mirat că nu e prăjit. Scuză-mă, n-am vrut, mi-a scăpat.”

La sfârşit au venit loviturile finale, menite să dea miza întregului şir de răutăţi: ”Mă uit la voi şi jur, îmi place ce văd pentru că aţi avut grijă de carierele voastre, nu v-aţi dus în declin, tu, Mihai, ai început la Casandra jucându-l pe Richard al-III-lea şi acum îl joci pe Roby Roberto pe youtube, mişto. Tu, Cheloo…tu ai făcut satiră socială , în undergroundul hip-hopului românesc , acum fac ăştia mişto de tine la Antenă , şmecher, de tine nu pot să spun nimic, Delia, îmi pare rău.

Băi e greu să stai aici pe scenă la iUmor, am crezut că-i mai uşor, acum te înţeleg Mihai de ce nu poţi să faci stand-up, n-ai talent.

Şi publicul este absolut minunat, încurajator, când plec de aici să-l treziţi, să-i spuneţi că l-am salutat.”

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite