Viaţa după Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interpreţii pieselor câştigătoare nu au avut cariere fulminante, dar s-au ales cu faimă şi mai mulţi admiratori De departe cea mai excentrică formaţie prezentă la competiţia muzicală a

Interpreţii pieselor câştigătoare nu au avut cariere fulminante, dar s-au ales cu faimă şi mai mulţi admiratori

De departe cea mai excentrică formaţie prezentă la competiţia muzicală a fost Lordi. Finlandezii au reuşit să cânte în SUA la faimosul festival Ozzfest.

La două zile după câştigarea ediţiei din 2006 a Eurovision, Lordi a susţinut un megaconcert într-o piaţă din Helsinki. Pe scenă a urcat şi preşedintele Finlandei, Tarja Halonen, care le-a oferit un premiu pentru că sunt "finlandezi de excepţie". La concert au fost prezenţi peste 90.000 de oameni din toată ţara, dar şi turişti aflaţi în premieră în Helsinki. Concertul a fost cel mai mare eveniment care a avut loc în Finlanda, iar cu ocazia lui s-a stabilit un nou record mondial pentru cei mai mulţi oameni care cântă karaoke la unison: 80.000 de persoane au fredonat "Hard Rock Hallelujah".

La sfârşitul lui 2006, Lordi a semnat un contract cu casa de discuri "The End Records" şi în martie a lansat albumul "Arockalypse", alături de un DVD.

Piaţă şi Cola marca Lordi

O piaţă din centrul oraşului Rovaniemi din Finlanda, oraşul natal al solistului Mr. Lordi, a primit numele formaţiei la câteva zile după victoria de la Eurovision. De asemenea, Mr. Lordi a conceput designul pentru etichetele unei noi mărci de Cola, "Lordi Cola". Pe etichete există fotografiile individuale ale membrilor trupei.
Cea mai mare realizare a trupei Lordi este concertul dat în cadrul festivalului patronat de Ozzy Osbourne, Ozzfest 2007. Ei au cântat la scena principală, pe care se mai urcaseră Ozzy însuşi şi formaţia "Lamb of God".
Aseară, târziu, Nico şi Vlad Miriţă au participat în prima semifinală pentru a se califica în finala de sâmbătă.

Ruslana se ţine de muzică

După ce câştigă ediţia din 2004 a Eurovisionului, frumoasa ucraineancă lansează albumul "Wild Dances" ("Dansuri sălbatice"), pe care îl promovează printr-un turneu mondial. Anul acesta, Ruslana revine în atenţia publicului cu cel de-al şaselea material discografic, "Amazonka".

Scara succesului

Elena Paparizou (foto) a dus trofeul în Grecia, în 2005, cu cântecul "My Number One". În anul 2006, a fost acuzată de presă de plagiat, asemănarea dintre piesa "Gigolo" şi melodia "Pump It" a celor de la trupa The Black Eyed Peas fiind evidentă. Deşi trupa finlandeză Lordi i-a propus o colaborare, Elena a respins ideea.

Marija Serifovic, naţionalistă convinsă

Câştigătoarea pentru Serbia din 2007, Marija Serifovic, a supărat întreaga Europă când a cântat în Ajun de Crăciun la un miting pentru Partidul Radical Sârb. De asemenea, a susţinut candidatura preşedintelui PRS, naţionalistul Tomislav Nikolic, la preşedinţie, dezamăgind mulţi fani. UE şi-a exprimat dezacordul faţă de tendinţele naţionaliste ale cântăreţei.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite