„Urzeala tronurilor“ are un trailer oficial: „Eşti în marele joc acum, iar marele joc e îngrozitor“ VIDEO

„Urzeala tronurilor“ are un trailer oficial: „Eşti în marele joc acum, iar marele joc e îngrozitor“ VIDEO

Emilia Clarke, interpreta prinţesei Daenerys Targaryen FOTO HBO

HBO a lansat primul trailer pentru sezonul şase al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, indicând un nou capitol sângeros, presărat cu bătălii importante.

Ştiri pe aceeaşi temă

După sute de teorii, speculaţii şi dezbateri aprinse, trailerul oficial pentru noul sezon „Game of Thrones“ oferă câteva indicii despre soarta personajului Jon Snow, care, la sfârşitul sezonului cinci, a fost înjunghiat de subalternii săi din Rondul de Noapte. Filmarea debutează cu o imagine cu Jon Snow într-o baltă de sânge, în timp ce pe fundal se distinge vocea naratorului: „A murit!“
 
De asemenea, trailerul aduce în prim-plan, rând pe rând, personaje al căror traseu a rămas incert odată cu sfârşitul sezonului cinci, printre acestea fiind Daenerys Targaryen, Cersei şi Jamie Lannister, Sansa Stark, Theon Greyjoy şi Arya. 
 
Trailerul, care are drept „coloană sonoră“ un cover al cântăreţului irlandez James Vincent McMorrow după „Wiked Game“, semnată de Chris Isaak, este presărat cu o mulţime de replici maliţioase. Vă redăm o parte dintre ele:
 
„Suntem singurii care contează, vom recupera tot ceea ce ne-au furat şi chiar mai mult de atât“ - Jaime către Cersei
 
„Marea victorie pe care am văzut-o în flăcări, totul a fost o minciună“ - Melisandre
 
„Eşti în marele joc acum, iar marele joc e terifiant“ - Tyrion către Sansa Stark
 
„Ordonă-i omului tău să facă un pas în spate sau vom recurge la violenţă“
 
„Aleg violenţa“ - Cersei
 
 

Game of Thrones revine în aprilie

Trailerul „Game of Thrones“ vine la doar o zi după ce actorul britanic Kit Harington a dezvăluit că Jon Snow, personajul pe care îl interpretează, va apărea în noul sezon. Al şaselea sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“ va avea premiera pe micile ecrane nord-americane pe 24 aprilie. Deşi sunt cunoscute foarte puţine detalii despre intriga următorului sezon din „Urzeala tronurilor“, un teaser lansat la sfârşitul anului 2015 sugerează faptul că sezonul al şaselea va oferi telespectatorilor o explicaţie şi, totodată, o completare a unui moment dramatic din sezonul al cincilea, când unul dintre personajele principale ale serialului - şi unul dintre preferaţii fanilor -, Jon Snow a fost înjunghiat de subalternii săi din Rondul de Noapte. 
 

Game of Thrones: A murit sau n-a murit Jon Snow?

Încă de la încheierea ultimului sezon din „Urzea tronurilor“, moartea lui Jon Snow a fost pusă sub semnul întrebării. Speranţa fanilor că eroul nu a murit a fost alimentată de mai multe „scăpări“. Actriţa Emilia Clarke, interpreta prinţesei Daenerys Targaryen, a declarat că există 50% şanse ca Jon Snow să revină în următoarele sezoane ale serialului. Aceastei afirmaţii i s-au alăturat apariţiile repetate ale actorului Kit Harington în Belfast – locul preferat de producători pentru turnarea seriei –, precum şi prezenţa artistului la Wimbledon, unde a fost surprins cu părul lung, după ce în trecut a recunoscut că nu are voie să se tundă atâta timp cât apare în serial. Mai mult decât atât, însuşi Harington a declarat într-un interviu că nu poate accepta roluri în alte filme din cauza contractului pe care îl are cu HBO.
Foto
 
„Important este că acum ştiu exact pe ce perioadă am semnat contractul (cu HBO – n.red.), iar între timp...hai doar să spunem că «Game of Thrones» va mai rămâne în viaţa mea pentru o perioadă. O să am probabil vreo 30 de ani când serialul se va termina. Un lucru este sigur: ziua în care nu o să mai fac parte din «Game of Thrones», va fi ziua în care mă voi îngropa în alte proiecte cinematografice“, a declarat actorul britanic, în vârstă de 28 de ani.
 
În tot acest timp HBO şi producătorii serialului au lăsat impresia că le face plăcere să îşi tachineze fanii, evitând întotdeauna întrebarea despre soarta personajului Jon Snow şi interzicându-i lui Kit Harington să participe la întâlnirile oficiale ale actorilor şi producătorilor cu fanii serialului.

Inspirat din seria de romane „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire“, de George R. R. Martin, „Urzeala tronurilor“ este cel mai vizionat serial creat de HBO, cu o audienţă medie de 20 de milioane de telespectatori pe episod, în acest an. „Urzeala tronurilor“ a câştigat rapid fani datorită personajelor complexe, intrigilor, plăcerea morbidă a lui Martin de a-şi ucide personajele într-o manieră grotească şi scenelor controversate.


Sunteţi liberi să trageţi concluzii şi din următoarele articole: 

Noul teaser pentru „Game of Thrones“ e aici şi e întunecat VIDEO

Obama a primit confirmarea că Jon Snow, din „Urzeala tronurilor“, a murit

Kit Harington lămureşte dilema lui Jon Snow din viitorul sezon „Urzeala tronurilor“: „Nu pot spune că e în viaţă“ VIDEO

Kit Harington, surprins pe platourile de filmare ale noului sezon „Urzeala tronurilor“: „O să am probabil 30 de ani când serialul se va termina“

Un nou indiciu că Jon Snow nu a murit: actorul Kit Harington, surprins la filmările serialului „Urzeala tronurilor“

Cinci motive pentru care putem crede că Jon Snow nu a murit

Primul poster pentru noul sezon „Urzeala tronurilor“, o adevărată surpriză: un indiciu că Jon Snow nu a murit FOTO

HBO a publicat primul teaser video pentru noul sezon „Urzeala tronurilor“: „Ei nu au nicio idee despre ce urmează să se întâmple“ VIDEO

Primele imagini din noul sezon „Urzeala tronurilor“: Daenerys, Cersei şi Ramsay Bolton, în prim-plan VIDEO

HBO a lansat trei teasere video pentru noul sezon Urzeala tronurilor, care indică vremuri întunecate: „Împreună putem cuceri un imperiu“ VIDEO

Imagini în premieră din sezonul şase „Game of Thrones“, lansate de HBO: speculaţii cu privire la destinele personajelor GALERIE FOTO

  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările